increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 458 din 23.07.2020, Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul LASCU HORIA LIVIU la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și spălare a banilor.
Condamnă pe inculpatul ȘERBAN IULIAN TIBERIU, la o pedeapsă de 11 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul MORAȘANU VASILE, la data faptei ofițer în cadrul I.G.P.R., la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
Condamnă pe inculpatul COSTIN GEORGE, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.
Condamnă pe inculpata TĂNASE TATIANA, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență în formă continuată.
Dispune achitarea inculpaților MAIOR FLORINA și MIHALCEA CONSTANTIN, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu există.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Morașanu Vasile va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Atelierului de Muncă în folosul Comunității al F.P.S.C.- Fundația pentru promovarea sancțiunilor Comunitare București sau în cadrul Administrației Domeniului Public al sectorului de domiciliu al inculpatului.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Costin George și Tănase Tatiana vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Atelierului de Muncă în folosul Comunității al F.P.S.C.- Fundația pentru promovarea sancțiunilor Comunitare București sau în cadrul Administrației Domeniului Public al sectorului de domiciliu al inculpaților.
Dispune confiscarea de la inculpatul Lascu Horia Liviu a sumelor de bani primite ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, respectiv 10.000 euro în intervalul aprilie - septembrie 2015, precum și suma de 10.800 euro și 500 lei în tranșe.
Obligă pe inculpații Lascu Horia Liviu, Morașanu Vasile, Șerban Iulian Tiberiu, Costin George și Tănase Tatiana la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și de judecată în primă instanță, după cum urmează:
- inculpatul Șerban Iulian Tiberiu la plata sumei de 4.500 lei,
- inculpatul Morașanu Vasile la plata sumei de 4.000 lei,
- inculpații Lascu Horia Liviu, Tănase Tatiana și Costin George la plata sumei de 3.200 lei fiecare.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov la data de 25 noiembrie 2015, vezi comunicatul nr. 1870/VIII/3 din data de 27 noiembrie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 27 noiembrie 2015