DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 34 din 11.03.2020, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2020, Tribunalul Vrancea admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Galați cu inculpatul MACRI MIHAI, la data faptelor medic veterinar și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals intelectual în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul - comuna Tulnici sau în cadrul Bisericii Sfântul Nicolae – comuna Tulnici.
Dispune anularea înscrisurilor constatate ca fiind false și care au fost întocmite de către inculpatul Macri Mihai.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Galați la data de 11 decembrie 2019, vezi comunicatul nr. 16/VIII/3 din data de 14 ianuarie 2020, pct 13 .



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 14 ianuarie 2020