DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 356 din 14.05.2020, Curtea de Apel Timișoara a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul GHEȚA FLORIN, la data faptelor secretar al Primăriei orașului Gătaia, județul Timiș, la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
2. Condamnă pe inculpații P.I.P. și O.E.A., la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În cazul celor 3 inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații P.I.P. și O.E.A. vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, în cadrul SC Piețe SA Timișoara sau în cadrul SC Horticultura SA Timișoara.
Obligă pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 7.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara la data de 23 octombrie 2019, vezi comunicatul nr. 818/VIII/3 din data de 24 octombrie 2019.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 24 octombrie 2019