DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 15 aprilie 2020
Nr. 234/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 aprilie 2020, a unei persoane, pentru infracțiunea de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 10 februarie 2020, inculpatul ar fi pretins de la reprezentantul unei firme un comision de 10% (131.046 lei) din valoarea totală a sumei facturate de firmă pentru o serie de lucrări executate în cadrul unui contract de mentenanță și reparații încheiat cu o companie națională. Inculpatul ar fi pretins banii pentru ca, în schimb, să își exercite influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are, prin intermediul altei persoane, funcționar public, asupra conducerii companiei naționale, astfel încât firmei să îi fie făcute plățile restante pentru lucrările executate.
În perioada 20 februarie-14 aprilie 2020, inculpatul ar primit suma pretinsă, în două tranșe, ultima, de 25.000 euro la data de 14 aprilie 2020, când s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 15 aprilie 2020, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE