IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr. 7489/120/2017
DECIZIA PENALĂ NR. 101
Ședința publică din data de 03 februarie 2020
Instanța constituită din:
Președinte – C.R.
Judecător - R.A.N.
Grefier – A.S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror S.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție Biroul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, de inculpații A. C. A., A. L. G. și G. M. și de părțile civile Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, N. M., N. C. A. și N. M. L., împotriva sentinței penale nr. 1450 din data de 19 decembrie 2018 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița.
Prezența și dezbaterile părților au avut loc în ședința publică din data de 14 ianuarie 2020, fiind consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, când Curtea, conform disp. art. 391 alin. 1 Cod proc. penală a stabilit ca deliberarea și pronunțarea să aibă loc la data de 28 ianuarie 2020, și ulterior având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 2 Cod proc. penală a amânat pronunțarea la data de 03 februarie 2020, când a pronunțat următoare decizie:
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările cauzei reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1450 din data de 19 decembrie 2018 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. (2 acte materiale) precum și a art. 396 al. 10 NCPP a fost condamnat inculpatul A. C. A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, în formă continuată.
În baza art. 67 al. 2 NCP s-a interzis inculpatului A. C. A. exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pentru o durată de 3 ani.
A fost stabilită ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP.
În baza art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen. precum și a art.396 al.10 NCPP a fost condamnat inculpatul A. C. A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infracțiunea de schimbare, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației a fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei.
În baza art.67 al.2 NCP s-a interzis inculpatului A. C. A. exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pentru o durată de 2 ani.
A fost stabilită ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP.
În baza art.39 al.1 lit.b NCP rap. la art.38 al.1 NCP a fost stabilită pentru inculpat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă o treime (3 luni) din pedeapsa mai ușoară în total – 2 ani și 3 luni închisoare.
În baza art.45 al.2 NCP s-a interzis inculpatului A. C. A. exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pentru o durată de 3 ani.
În baza art. 91 NCP, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru un termen de supraveghere de 3 ani, calculat conform art. 92 NCP.
Conform art. 93 al.1 NCP, inculpatul a fost obligat să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele obligații:a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;d) să comunice schimbarea locului de muncă;e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Conform art. 93 al.2 lit.d NCP, inculpatul A. C. A. a fost obligat să nu părăsească teritoriul României fără încuviințarea instanței.
Conform art. 93 al.3 NCP, inculpatul A. C. A. a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 de zile, conform posibilităților concrete de executare existente la nivelul Serviciului de probațiune Ilfov și la nivelul instituțiilor din comunitate.
Au fost stabilite conform art.405 al.3 NCPP cele două instituții dintre cele în care să se aleagă executarea obligației de prestare a unei activități neremunerate în cele 80 de zile stabilită în sarcina inculpatului, respectiv Primăria Orașului Buftea și Primăria Orașului Chitila.
Conform art. 96 NCP, s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.45 al.5 NCP a fost stabilită ca pedeapsă accesorie rezultantă interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pedeapsă pe care o suspendă sub supraveghere în condițiile aplicării față de inculpat a dispozițiilor art.91 și urm. NCP.
II. În baza art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen precum și a art.396 al.10 NCPP a fost condamnat inculpatul A. L. G. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la schimbare, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației a fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei.
În baza art.67 al.2 NCP s-a interzis inculpatului A. L. G. exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pentru o durată de 2 ani.
S-a stabilit ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP.
În baza art.182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen. precum și a art.396 al.10 NCPP a fost condamnat inculpatul A. L. G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de schimbare, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației a fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei.
În baza art.67 al.2 NCP s-a interzis inculpatului A. L. G. exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pentru o durată de 2 ani.
A fost stabilită ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP.
În temeiul art. prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. (2 acte materiale) a fost condamnat inculpatul A. L. G. la pedeapsa de 2 ani și 5 luni închisoare pentru instigare la folosirea sau prezentarea cu rea –credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, în formă continuată.
În baza art.67 al.2 NCP s-a interzis inculpatului A. L. G. exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pentru o durată de 3 ani.
A fost stabilită ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP.
În baza art.39 al.1 lit.b NCP rap. la art.38 al.1 NCP s-a stabilit pentru inculpat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 5 luni închisoare la care se adaugă o treime (7 luni) din pedepsele mai ușoare în total – 3 ani închisoare.
În baza art.45 al.2 NCP s-a interzis inculpatului A. L. G. exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pentru o durată de 3 ani.
În baza art. 91 NCP, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, calculat conform art. 92 NCP.
Conform art. 93 al.1 NCP, inculpatul a fost obligat să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele obligații: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Conform art. 93 al.2 lit.d NCP, inculpatul A. L. G. a fost obligat să nu părăsească teritoriul României fără încuviințarea instanței.
Conform art. 93 al.3 NCP, inculpatul A. L. G. a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, conform posibilităților concrete de executare existente la nivelul Serviciului de probațiune Dâmbovița și la nivelul instituțiilor din comunitate.
Au fost stabilite conform art.405 al.3 NCPP cele două instituții dintre cele în care să se aleagă executarea obligației de prestare a unei activități neremunerate în cele 90 de zile stabilită în sarcina inculpatului, respectiv Primăria Comunei Crevedia și Primăria Comunei Tărtășești.
Conform art. 96 NCP, s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.45 al.5 NCP a fost stabilită ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pedeapsă pe care o suspendă sub supraveghere în condițiile aplicării față de inculpat a dispozițiilor art.91 și urm. NCP.
III. În baza art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen precum și a art.396 al.10 NCPP a fost condamnat inculpatul G. M. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la schimbare, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației a fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei (autor A. C. A.).
În baza art.67 al.2 NCP s-a interzis inculpatei G. M. exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pentru o durată de 2 ani.
A fost stabilită ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP.
În baza art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen precum și a art.396 al.10 NCPP a fost condamnat inculpatul G. M. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la schimbare, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației a fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei (autor A. L. G. ).
În baza art.67 al.2 NCP s-a interzis inculpatei G. M. exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pentru o durată de 2 ani.
S-a stabilit ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP.
În baza art.39 al.1 lit.b NCP rap. la art.38 al.1 NCP s-a stabilit pentru inculpată pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se adaugă o treime (3 luni) din pedeapsa mai ușoară în total – 1 an închisoare.
În baza art.45 al.2 NCP s-a interzis inculpatei G. M. exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pentru o durată de 2 ani.
În baza art. 91 NCP, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului pentru un termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 92 NCP.
Conform art. 93 al.1 NCP, inculpata a fost obligată să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele obligații:a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Conform art. 93 al.2 lit.d NCP, inculpata G. M. a fost obligată să nu părăsească teritoriul României fără încuviințarea instanței.
Conform art. 93 al.3 NCP, inculpata G. M. a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, conform posibilităților concrete de executare existente la nivelul Serviciului de probațiune Dâmbovița și la nivelul instituțiilor din comunitate.
S-a stabilit conform art.405 al.3 NCPP cele două instituții dintre cele în care să se aleagă executarea obligației de prestare a unei activități neremunerate în cele 60 de zile stabilită în sarcina inculpatului, respectiv Primăria Comunei Crevedia și Primăria Comunei Tărtășești.
Conform art. 96 NCP, s-a atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.45 al.5 NCP s-a stabilit ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pedeapsă pe care o suspendă sub supraveghere în condițiile aplicării față de inculpat a dispozițiilor art.91 și urm. NCP.
În baza art.397 al.1 NCPP rap. la art.19 al.1 NCPP și la art.1357 și urm. C.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în contradictoriu cu inculpații A. C. A., A. L. G. și G. M..
A fost obligat inculpatul A. C. A. la plata sumei de 579,60 lei către A.F.I.R. (prejudiciu nerecuperat în contextul plății parțiale a sumei de 45.450 lei din prejudiciul total de 46.029,60 lei).
A fost obligat inculpatul A. L. G. la plata sumei de 46.029,60 lei către A.F.I.R.
Au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile formulate față de inculpata G. M..
Au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de N. M. L., N. C. A. și N. M..
A fost menținută în parte ordonanța de înființare a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților A. C. A., A. L. G. și G. M. nr.258/P/2017 din 21.09.2017 (f.9-12 vol II d.u.p.).
A fost menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. L. G. până la concurența sumei de 46.029,60 lei după cum urmează:
-cota de 50% din imobilul situat în extravilanul comunei Râul Alb, jud. Dâmbovița, în suprafață de 511mp, nr. cadastral 70021, înscris în cartea funciară a localității Râul Alb;
-imobilul situat în localitatea Crevedia, jud. Dâmbovița, nr. cadastral 815, înscris în cartea funciară nr.74055 a localității Crevedia;
-cota de 3/40 din imobilul teren extravilan situat în localitate Jurilovca, jud. Tulcea, nr. cadastral 33088, înscris în cartea funciară nr.33088 a localității Jurilovca.
A fost ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A. C. A. și G. M., menționate în ordonanța nr.258/P/2017 din 21.09.2017 (f.9-12 vol II d.u.p.) mai sus precizată.
Au fost desființate înscrisurile falsificate, respectiv contractele de arendă nr.710/11.06.2010 și 714/11.06.2010 înregistrate la Primăria Cornățelu (DB).
În baza art. 274 al.1 și 2 NCPP a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 650 de lei cheltuieli judiciare față de stat din care 500 de lei fiecare reprezintă cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 258/P/2017 din data de 14.12.2017 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. – D.N.A. au fost trimiși în judecată, în libertate, inculpații A. C. A., fiul lui -, născut la data de -, domiciliat în -, CNP -, cetățenie română, căsătorit, studii medii, ocupație –coordonator pază, loc de muncă –SC B T P SRL pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea –credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 18 ind.1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (2 acte materiale corespunzătoare actelor atașate cererii de finanțare nr. 112021031600113, precum și documentelor depuse cu ocazia solicitării încheierii actului adițional la contractul de finanțare), schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta sau în numele ei, prev. de art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen, A. L. G. , fiul lui -, născut la data de -, domiciliat în comuna -, CNP -, cetățenie română, căsătorit, studii medii, stagiu militar efectuat, ocupație –șofer, loc de muncă –SC BTP SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele ei, prev. de art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (proiectul depus de V. O. D.) complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele ei, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, (proiectul depus de A. C. A.) instigare la folosirea sau prezentarea cu rea –credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen.,toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. și G. M., fiica lui -, născută la data de -, domiciliată în -, cetățenie română, căsătorită, studii superioare, ocupație –manager bază, loc de muncă –SC BTP SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta sau în numele ei, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (2 fapte), ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen.
În actul de sesizare s-au reținut, în esență, următoarele:
Inculpatul A. C. A., în calitate de reprezentant legal al PFA „A. C. A.” la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a prezentat la APDRP –OJPDRP Dâmbovița (actual AFIR), cu ocazia depunerii cererii de finanțare nr. 112021031600113- 30.09.2010 documente cu un conținut inexact, respectiv tabelul centralizator al suprafețelor arendate nr. 2169/24.06.2010 emis de Primăria comunei Cornățelu, jud. Dâmbovița, un extras din Registrul agricol al comunei Cornățelu, dar și documente false cu ocazia solicitării încheierii de act adițional la contractul de finanțare -20.10.2013, respectiv: acordul de încetare (reziliere) a contractului de arendă nr. 714/11.06.2010 din 03.06.2013, contractul de arendă nr. 714/11.06.2010 și contractul de arendă nr. 205/05.06.2013, ce a avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei de 46.029,60 lei din bugetul general al Uniunii Europene.
S-a menționat, în ceea ce privește caracterul fals sau inexact al documentației, că tabelul centralizator al suprafețelor arendate nr. 2169/24.06.2010 emis de Primăria comunei Cornățelu și extrasul din Registrul agricol al comunei Cornățelu reprezintă documente cu un conținut inexact, fiind întocmite în baza unui document fals, respectiv în baza contractului de arendare nr. 714/11.06.2010.
Cele două documente conțin mențiuni ce nu corespund realității, fiind emise în baza contractul de arendare nr. 714/11.06.2010, contract ce privește suprafețe de teren care în realitate nu au fost arendate de către inculpatul A. C. A., proprietarii terenurilor neavând cunoștință de existența acestuia contract, aceștia fie au înstrăinat terenurile anterior datei la care a fost încheiat contractul, fie au decedat anterior sau semnăturile nu le aparțin.
S-a mai precizat că inculpatul a prezentat, cu ocazia depunerii memoriului justificativ nr. 1/20.10.2013, prin care a solicitat încheierea unui act adițional la contractul de finanțare, documente cu caracter fals: contractul de arendare nr. 714/11.06.2010, acordul de încetare (reziliere) a contractului nr. 714 din 03.06.2013 și contractul de arendare nr. 205/05.06.2013.
Astfel, proprietarii terenurilor nu au semnat contractul de arendă nr. 714/11.06.2010 sau acordul de încetare a acestuia și nici nu aveau posibilitatea, în condițiile în care o parte din aceștia înstrăinaseră terenurile anterior datei la care a fost încheiat contractul nr. 714/11.06.2010 sau decedaseră anterior.
S-a mai menționat că inculpatul D. B. M. (față de care nu s-a dispus trimiterea în judecată), care se presupune că ar fi fost reprezentantul arendatorilor din contractul nr. 714/11.06.2010 a negat faptul că proprietarii ar fi semnat contractul în prezența sa, astfel cum s-a menționat în „Procesul verbal de predare –primire contracte de arendă comuna Cornățelu, jud. Dâmbovița” sau că ar fi fost împuternicit de acești să le arendeze terenurile.
De asemenea, s-a mai arătat cu privire la contractul de arendare nr. 205/05.06.2013, că persoana co-contractantă, martorul D. I. a declarat că nu are cunoștință de existența lui, semnătura nefiind executată de el.
Față de același inculpat, A. C. A. s-a mai arătat că, în calitate de reprezentant la PFA „A. C. A.”, în perioada 2011 -2013, a schimbat fără respectarea dispozițiilor legale, destinația sumei de 46.029,60 lei obținută în baza contractului de finanțare nr. C112021031600113/27.04.2011, pentru implementarea proiectului conform planului de afaceri.
Astfel, deși acesta a prezentat documente justificative pentru utilizarea fondurilor, respectiv contracte de arendă, contract de vânzare–cumpărare teren, registru jurnal de încasări și plăți și înscrisuri privind cheltuielile efectuate (borderouri de achiziții, dispoziții de plată către casierie), mijloacele de probă administrate în cauză au relevat că în realitate contractele de arendă prezentate au un caracter fals, proprietarii menționați neavând cunoștință de arendarea suprafețelor de teren deținute, astfel că apare ca puțin probabil ca acele terenuri să fi fost într-adevăr cultivate sau să fi fost plătită arenda menționată în contract.
Martorul A .N. a precizat că a decis să rezilieze contractul de arendă nr. 343/10.06.2013, ca urmare a faptului că nu a primit arenda cuvenită.
De asemenea, referitor la înscrisurile privind cheltuielile efectuate: borderouri de achiziție și dispoziții de plată către casierie, din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că au fost întocmite de către inculpata G. M., beneficiarul sumelor fiind inculpatul A. L. G. .
Inculpata a recunoscut că a întocmit înscrisurile respective fără a-i fi puse la dispoziție documente justificative, întrucât lucrările agricole au fost efectuate personal de către A. L. G. , iar semințele au fost achiziționate fără bon fiscal.
De asemenea, pentru a disimula faptul că terenurile nu au fost cultivate conform planului de afaceri, inculpatul A. C. A. a susținut că nu a putut recolta culturile deoarece fie au fost sustrase, fie au fost distruse sau calamitate.
Raportat la inculpatul A. L. G. s-a arătat în perioada 2011 -2013, a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația fondurilor în cuantum de 46.029,60 lei primite de suspectul V. O. D. în baza cererii de finanțare pentru proiectul nr. C112021031600113 „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D.”, încasând sumele de bani menționate în borderourile de achiziții semințe și în dispozițiile de plată, fără ca semințele să fie achiziționate sau lucrările agricole efectuate, fiind ajutat de inculpata G. M..
S-a arătat că inculpatul nu a utilizat tranșa în valoare de 46.029,60 lei pentru plata arendei, cumpărarea unor terenuri, cultivarea lor sau executarea lucrărilor agricole.
Totodată, inculpatul A. L. G. nu a putut furniza documente justificative pentru achizițiile de semințe sau pentru lucrările agricole executate.
S-a mai menționat, față de acest inculpat, că l-a ajutat pe inculpatul A. C. A. să schimbe, fără respectarea dispozițiilor legale, destinația sumei de 46.029,60 lei încasată în baza cererii de finanțare pentru proiectul nr. C112021031600125 „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația A. C. A.”, încasând sumele de bani menționate în borderourile de achiziție și în dispozițiile de plată către casierie, fără ca semințele să fie achiziționate și fără ca lucrările agricole să fie efectuate.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: declarație suspect V. O. D., declarații inculpat D. B. M., Declarații inculpați A.L.G., A. C. A., G. M., declarații martori: A .E., A .N., G. GHE., D. I., D. GHE., GHE. F., GHE. P., Ș. I., S. M., S. R., A. E., I. N., M . A., V. M., proces –verbal de redare în formă scrisă a discuției ambientale purtată de suspectul V. O. D. și inculpatul A. L. G. la data de 24.05.2017 diferite înscrisuri.
În procedura de cameră preliminară a fost constatată legalitatea sesizării instanței nefiind excluse mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală.
Pe parcursul judecății inculpații au recunoscut în totalitatea săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, solicitând ca judecata să se desfășoare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, depunând la dosar înscrisuri în circumstanțiere.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța de fond a constatat realitatea celor menționate în rechizitoriu inculpații făcându-se vinovați de infracțiunile de care sunt acuzați.
I. În ceea ce-l privește pe inculpatul A. C. A. în calitate de reprezentant legal al PFA „A. C. A.” la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a prezentat la APDRP –OJPDRP Dâmbovița (actual AFIR), cu ocazia depunerii cererii de finanțare nr. 112021031600113- 30.09.2010 – pentru proiectul „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația A. C. A.”, documente cu un conținut inexact, ce a avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei de 46.029,60 lei din bugetul general al Uniunii Europene.
Condițiile minime obligatorii pentru acordarea sprijinului prevăzute în Ghidul solicitantului pentru măsura 112 erau: planul de afaceri trebuia să cuprindă descrierea modului de utilizare a întregului sprijin financiar nerambursabil solicitat, planul de afaceri trebuia să includă detalii privind investițiile care se realizează, demonstrând ca cel puțin 30% din sprijinul acordat va fi investit pentru modernizarea exploatației (una dintre modalități fiind achiziționarea de teren pentru activități agricole).
Pe de altă parte, la momentul întocmirii proiectului, inculpatul nu avea o exploatație agricolă de tipul celei menționate în proiect, iar pentru a crea aparența uneia a depus anumite documente, respectiv tabelul centralizator al suprafețelor arendate nr. 2169/24.06.2010 emis de Primăria comunei Cornățelu, jud. Dâmbovița, dar și un extras din Registrul agricol al comunei Cornățelu, având însă la bază contractul de arendă nr. 714/11.06.2010 care însă nu reflecta realitatea (și anume arendarea de către inculpat a mai multe parcele de teren care însumau 4,84 ha, pe raza comunei Cornățelu).
Deși în contractul de arendă mai sus menționat, precum și în procesul verbal de predare primire ale terenurilor se menționează că respectivul contract de arendă a fost semnat de toate părțile în aceeași împrejurare (aspect ce ar fi fost atestat și de 2 martori) în realitate aceste mențiuni au fost false, proprietarii terenurilor neîncheind nici un fel de contract de arendă (persoanele înscrise ca proprietar aflându-se în diferite situații – decedate, foști titulari ai dreptului de proprietate dar care vânduseră anterior terenurile, respectiv proprietari care nu au avut nici un moment reprezentarea încheierii contractului de arendă).
În fapt, redactarea contractelor de arendă și înscrierea datelor referitoare la proprietăți a fost posibilă în condițiile deținerii la un moment dat a unor diferite titluri de proprietate de către numitul D. B. M.l, care le-ar fi pus la dispoziția inculpatului sau unchiului său, inculpatul A. L. G. , fără însă a fi existat vreun mandat în a se încheia contracte de arendă cu inculpatul A. C. A..
Pe de altă parte, pentru faza a doua a derulării proiectului (ce presupunea și realizarea unei investiții de extindere a exploatației) au fost depuse noi documente false cu ocazia solicitării încheierii unui act adițional la contractul de finanțare, respectiv: acordul de încetare (reziliere) a contractului de arendă nr. 714/11.06.2010 din 03.06.2013, contractul de arendă nr. 714/11.06.2010 și contractul de arendă nr. 205/05.06.2013, (documente depuse la 20.10.2013).
Astfel, convenția de reziliere prezenta date false raportat la faptul că persoanele indicate cum că ar fi arendat terenuri inculpatului nici nu aveau cunoștință de contractul de arendă inițial și astfel nici nu și-au manifestat vreun acord să se rezilieze respectivul contract, iar, pe de altă parte, un nou contract de arendă depus (nr. 205/05.06.2013), menit să justifice derularea în continuare a proiectului, conțineau același tip de date false – nu a fost expresia unei relații contractuale reale.
În ceea ce privește utilizarea fondurile obținute (prima tranșă în valoare de 60% din finanțarea totală) instanța reține că banii nu au fost folosiți potrivit destinației, iar documentele pretins justificative ale folosirii lor sunt false.
Au fost întocmite de către inculpata G. M. diverse borderouri de achiziții sau dispoziții de plată, ce ar fi atestat desfășurarea de lucrări specifice exploatației (ca de exemplu achiziții de semințe sau lucrări agricole în teren) de către celălalt inculpat – A. L. G. , fără însă să se fi achiziționat semințe, îngrășăminte sau alte asemenea bunuri sau să se fi lucrat terenurile respective. De asemenea, nu au fost plătiți 20.000 de lei pentru pretinsa reziliere a contractului de arendă nr. 714/11.06.2010 și nici vreo altă sumă de bani pentru achiziționarea unui teren pretins a extinde exploatația agricolă.
La schimbarea destinației fondurilor au ajutat astfel atât inculpatul A. L. G. , cât și inculpata G. M.. Primul a cunoscut faptul că nu a fost încheiat în mod valabil contractul de arendă nr. 714/11.06.2010 și, ulterior, a fost de acord ca, în scopul justificării obținerii banilor, să fie emise documente din care ar fi reieșit că el s-ar fi ocupat de cultivarea terenurilor (prin achiziții de semințe, îngrășăminte și prestarea de muncă agricolă). De asemenea, inculpata G. M., cunoscând că nu au fost efectuate lucrări agricole pe terenuri, a fost de acord să întocmească borderourile de achiziții sau dispoziții de plată, pentru ca inculpatul A. C. A. să încerce să justifice în fața autorităților folosirea banilor.
Aceste aspecte de fapt reținute în legătură cu derularea proiectului nr. 112021031600113 - „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația A. C. A.”, reies din declarațiile inculpaților de recunoaștere a faptelor de care sunt acuzați în fața instanței, dar și cu celelalte mijloace de probă pertinente administrate în faza de urmărire penală.
Reiese astfel din documentele furnizate de AFIR, depunerea unor înscrisuri cu conținut inexact sau fals, acest caracter fiind determinat de declarațiile mai multor martori audiați cu privire la încheierea contractelor de arendă (indicate atât pentru anul 2010, dar și pentru anul 2013). S-a confirmat astfel că inculpatul A. C. A., cu știința celorlalți 2 inculpați nu a încheiat vreun contract de arendă pentru terenuri, urmărind doar obținerea banilor prin depunerea proiectului și schimbarea destinației acestora.
Aceste aspect reies suplimentar și din diferite înscrisuri furnizate de inculpați cu ocazia controalelor OLAF și AFIR. Astfel, spre exemplu, procesul verbal de predare a terenurilor agricole către A. C. A. ar fi fost încheiat pe 10.06.2010 (adică înainte de presupusul contract de arendă (nr.714/11.06.2010 mai sus menționat), iar într-un document emise de G. M. apar ca date de identificare ale lui A. L. G. aspecte ce nu puteau fi cunoscute la pretinsa dată a documentului (într-un document pretins emis în aprilie 2011 sunt înscris date din cartea de identitate emisă pe numele inculpatului la 01.11.2011).
De asemenea, atunci când au fost emise solicitări de la DLAF cu privire la proiect, a fost depusă o altă convenție de reziliere a contractului de arendă nr.714/11.06.2010, respectiv o pretinsă convenție de reziliere din 16.04.2011, iar nu cea depusă ulterior la APDRP (actualul AFIR) ce purta data din 03.06.2013.
În fine, pentru pretinsa desfășurare de lucrări agricole specifice proiectului inculpatul A. L. G. nu a furnizat nici un fel de document justificativ pentru achiziționarea de semințe sau alte bunuri necesare realizării culturilor precum nici vreun document care să ateste o eventuală valorificare a recoltelor.
Toate aceste elemente conjugate duc la ideea că documentele mai sus menționate nu au reflectat realitatea unele, dacă nu toate, fiind întocmite la alte date decât cele menționate în conținutul lor (iar marea majoritate – în special borderourile și dispozițiile de plată întocmite de G. M. sunt antedatate).
Astfel, în drept, față de proiectul nr. 112021031600113 - „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația A. C. A.”, faptele inculpatului A. C. A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. (2 acte materiale) și de schimbare, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației a fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prev. de art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen.
Faptele inculpaților A. L. G. și G. M., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la schimbarea, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen., fiecare dintre inculpați ajutând în mod diferit autorul A. C. A. în săvârșirea infracțiunii potrivit celor mai sus arătate.
II. Și în ceea ce privește un alt proiect depus – cu nr. C112021031600113 „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D.”, s-a procedat într-un mod asemănător, în sensul depunerii unor documente inexacte sau false pentru obținerea finanțării din fonduri europene.
Astfel, a fost depus tabelul centralizator al suprafețelor arendate nr. 2167/24.06.2010 emis de Primăria comunei Cornățelu, jud. Dâmbovița în baza contractului de arendare nr. 710/11.06.2010, acest din urmă contract neavând însă o bază reală, persoana indicată ca proprietar al terenului din Cornățelu, Andronescu Elvira Speranța, vânzând anterior suprafața de teren și neavând nici o legătură cu încheierea pretinsului contract de arendare. De asemenea, la momentul verificării în teren a proiectului, la câteva luni după depunerea documentației inițiale, a fost depus și contractul mai sus menționat de arendare.
În fapt, inculpatul A. L. G. ajungând în posesia unui titlu mai vechi de proprietate pe teren, l-a convins pe V. O. D. să semneze cererea de finanțare și să atașeze diferite acte justificative printre care și cele mai sus amintite. De asemenea, după obținerea finanțării, sumele de bani retrase de la APDRP nu au ajuns niciodată la V. O. D., fiind retrase de A. C. A. (înscris ca titular pe cardul cu care s-a putut face retragerea) și remise lui A. L. G. , care a schimbat destinația fondurilor, însușindu-și sumele de bani respective iar, ulterior, ajutat de inculpata G. M., a încercat să justifice folosirea lor, în același mod ca și pentru proiectul anterior menționat. Astfel, G. M. a întocmit în fals borderouri de achiziții și dispoziții de plată, toate cu beneficiar A. L. G. pentru diferite achiziții și lucrări agricole ce, în fapt, nu s-au desfășurat niciodată.
În mod identic, această situație de fapt este recunoscută de inculpații A. L. G. și G. M. și rezultă din declarațiile martorilor audiați și diferitele înscrisuri menționate în rechizitoriu în acest sens (documentele proiectului de finanțare, cele referitoare la proprietarul real al terenului, documente bancare ce au atestat retragerile de bani, precum și borderourile de achiziții și dispozițiile de plată întocmite în fals).
În drept, față de proiectul nr. C112021031600113 „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D.” faptele inculpatului A. L. G. , întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea –credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, în formă continuată prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 181 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. (2 acte materiale), precum și de schimbare, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației a fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prev. de art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen.
De asemenea, faptele inculpatei G. M. cu privire la acest proiect întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la schimbarea, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen.
La alegerea pedepselor principale pentru infracțiunile săvârșite de inculpați instanța de fond s-a orientat la pedepse îndreptate înspre minimul sancționator potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev. de art.74 NCP aplicate în concret la speță față de legea aplicabilă. Astfel, limitele de pedeapsă reduse cu o treime potrivit aplicabilității art.396 al.10 NCPP rap la art.18 ind.1 și 18 ind.2 din Legea nr.78/2000 duc la un minimuri ale pedepsei pentru fiecare dintre cele 2 tipuri de infracțiuni săvârșite săvârșită de 1 an și 4 luni închisoare, respectiv 8 luni închisoare. Instanța se orientează spre aceste minimuri de pedepsibilitate prin prisma faptul că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, bine integrați în comunitate față de înscrisurile în circumstanțiere depuse, respectiv, într-unul dintre cazuri prejudiciul este, în mare parte recuperat.
Pe de altă parte, în cazul infracțiunilor prevăzute de art.18 ind.1 al.1 din Legea nr.78/200 având în vedere circumstanțele reale, instanța de fond a concluzionat că este necesară depășirea mai semnificativă a minimului prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, pedepsele de 2 ani închisoare pentru inculpatul A. C. A., respectiv 2 ani și 5 luni închisoare pentru inculpatul A. L. G. (chiar și pentru forma instigării în situația acestuia din urmă) satisfăcând astfel existența unui echilibru între criteriile de individualizare a pedepsei mai sus menționate.
S-au avut în vedere circumstanțele reale mai grave prin felul documentelor falsificate respectiv cu un conținut inexact, în fapt comiterea acestei infracțiuni pregătind nemijlocit schimbarea destinației primei tranșe de finanțare pentru cazul selectării proiectelor, având în vedere neîncheierea concretă a contractelor de arendare ș, astfel, inexistența exploatației agricole la care făceau referire fiecare proiect în parte.
Diferența de pedepsibilitate dintre cei doi inculpați pentru participarea la săvârșirea infracțiunilor distincte prevăzute de art.18 ind.1 al.1 din Legea nr.78/2000 este dată de faptul că pentru proiectul asumat de inculpatul A. C. A. o mare parte din prejudiciu este recuperat prin poprirea instituită asupra PFA A. C. A..
În ceea ce privește schimbarea destinației fondurilor, respectiv pentru participarea fiecăruia dintre inculpați la săvârșirea infracțiunilor prev. de art.18 ind.2 al.1 din Legea nr.78/2000 fie ca autori sau complice, instanța de fond s-a orientat la pedepse de 9 luni închisoare cu excepția situației inculpatului A. L. G. , care pentru săvârșirea în calitate de autor a infracțiunii față de proiectul nr. C112021031600113 „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D.”, instanța se orientează către pedeapsa de 1 an închisoare, cuantumul mai ridicat ale pedepsei fiind generat de același fapt al nerecuperării pagubei pentru săvârșirea infracțiunii conexe prev. de art.18 ind.1 al.1 din Legea nr.78/2000, inculpatul A. L. G. însușindu-și de fapt banii avansați de A.P.D.R.P. deși titularul proiectului ar fi fost V. O. D..
Au fost aplicate astfel pentru fiecare dintre inculpați următoarele pedepse principale:
- pentru inculpatul A. C. A., 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. (2 acte materiale) și 9 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen.;
- pentru inculpatul A. L. G. , 9 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen (autor A. C. A.), 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de .182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen și 2 ani și 5 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 47 C.pen. rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. (2 acte materiale);
-pentru inculpata G.M. câte 2 pedepse de 9 luni închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile prevăzute de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen.
În ceea ce privește legea aplicabilă tratamentului juridic al concursului de infracțiuni instanța de fond a constatat că aceasta este legea nouă raportat la faptul că anterior intrării în vigoare a noilor coduri penale și de procedură penală pedeapsa pentru infracțiunile prevăzute de art.18 ind.1 și 18 ind.2 din Legea nr.78/2000 era semnificativ mai mare (limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de art.18 ind.1 al.1 din lege – cea mai gravă infracțiune comisă, erau de la 3 la 15 ani închisoare). Prin urmare, deși tratamentul juridic al concursului de infracțiuni era mai puțin restrictiv potrivit vechiului cod penal pentru că prevedea cumulul juridic cu spor variabil, în timp ce noul cod penal îmbrățișează varianta cumulului juridic cu spor fix de o treime din pedepsele mai ușoare, totuși limitele de pedeapsă mai mari pentru infracțiunile tip ar fi dus la pedepse rezultante mai mari potrivit vechii legislații penale astfel încât legea aplicabilă, mai favorabilă, este legea nouă.
Tribunalul a reamintit că potrivit deciziei CCR nr.265/2014 la alegerea legii aplicabile se compară aplicarea globală a legilor penale situației concrete în speță și se alege legea mai favorabilă, doctrina și jurisprudența fiind constante în a arăta că un prim criteriu de departajare este pedeapsa principală la care s-ar ajunge prin aplicarea mai multor legi penale.
Potrivit legii noi penale, individualizarea concretă a pedepselor aplicate inculpaților A. C. A. și A. L. G. a presupus aplicarea unor pedepse de 2 ani respectiv 2 ani și 5 luni închisoare pentru infracțiunile cele mai grave, limitele de pedeapsă fiind de la 1 an și 4 luni închisoare la 4 ani și 8 luni închisoare.
Păstrând proporția de individualizare (la minimul de pedeapsă s-a adăugat o cincime din intervalul de pedepsibilitate) pentru limite de pedeapsă de la 2 ani la 8 ani închisoare s-ar fi ajuns la o pedeapsă principală pentru infracțiunea prevăzută de art.18 ind.1 al.1 din Legea nr.78/2000 de peste 3 ani și 6 luni închisoare (proporția exactă ducând la o pedeapsă de 3 ani 7 luni și 10 zile de închisoare). Aceasta ar fi fost și pedeapsa rezultantă finală, chiar dacă nu s-ar fi aplicat un spor la contopire potrivit dispozițiilor art.34 al.1 lit.b C.p. din 1968. O pedeapsă principală rezultantă și mai mare ar fi fost aplicabilă inculpatului A. L. G. urmând același raționament. Astfel, aceste pedepse principale potrivit legii vechi (în vigoare până la 01.02.2014) ar fi fost semnificativ mai mari decât rezultantele de 2 ani și 3 luni închisoare respectiv 3 ani închisoare aplicabile potrivit legii noi și, prin urmare legea nouă este mai favorabilă.
Criteriul esențial după care se alege legea aplicabilă este astfel cel al cuantumului mai redus pentru pedepsele principale pentru infracțiunile comise, însă aceasta duce la aplicabilitatea regimului juridic al concursului de infracțiuni respectiv cel al amenajării executării pedepsei, potrivit noului cod penal.
O situație mai aparte este cea a inculpatei G. M. care participă doar la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.18 ind.2 al.1 din Legea nr.78/2000 pentru care însă legea veche ar fi mai favorabilă. Este de notat astfel că, după 01.02.2014, deși scad limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art.18 ind.1 al.1 din Lege (de la 3 la 15 ani la 2 la 7 ani închisoare) pentru infracțiunea prevăzută de art.18 ind.2 al.1 din Lege limitele de pedeapsă se modifică de la 6 luni la 5 ani închisoare la închisoare de la 1 la 5 ani.
Astfel, din perspectiva a doi inculpați este mai favorabilă legea nouă, iar din perspectiva altui inculpat legea veche. Cu toate acestea Tribunalul consideră că legea penală se aplică în cauză global pentru toți inculpații, pentru că participația inculpatei la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.18 ind.2 al.1 din legea nr.78/2000 este în forma complicității cu autori ceilalți doi inculpați astfel încât nu s-ar putea aplica o formă (nouă) a legii față de autori și o alta (veche) față de complice. La alegerea legii noi, instanța se orientează asupra situației de ansamblu a inculpaților, ținându-se cont că alegerea legii vechi ar conduce și la forme de executare diferite. Astfel, aplicarea legii vechi nu ar permite o formă de individualizare a executării pedepsei cu suspendarea acesteia față de doi dintre inculpați, astfel încât global, legea nouă este mai favorabilă în ansamblu pentru că și pentru o pedeapsă rezultantă ușor mai mare pentru inculpata G. M. se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Alegerea legii noi face, astfel, aplicabile dispozițiile art.39 al.1 lit.b NCP rap. la art.38 al.1 NCP cu privire la concursul de infracțiuni pentru fiecare dintre inculpați, cărora le vor fi aplicate pedepsele cele mai grele la care se vor adăuga o treime din pedepsele mai ușoare pentru stabilirea pedepselor principale rezultante finale.
Aceste pedepse principale rezultante au fost stabilite a fi de 2 ani și 3 luni închisoare pentru inculpatul A. C. A., 3 ani închisoare pentru inculpatul A. L. G. și 1 an închisoare pentru inculpata G. M..
În ceea ce privește aceste pedepse principale cu închisoarea instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.91 și urm. NCP în cazul fiecăruia dintre inculpați, nefiind oportună plasarea acestora în mediu penitenciar ci putând executa pedeapsa sub supraveghere.
S-a remarcat sub acest aspect că, în cazul săvârșirii infracțiunilor de prejudiciu care nu depășește un anumite cuantum, fără aspecte de violență, atunci când pedeapsa principală nu depășește un anumit cuantum, este oportun pentru realizarea interesului societății în recuperarea pagubei ca pedeapsa principală să nu fie executată în stare de detenție, pentru a se da posibilitatea inculpatului de a depune eforturi în repararea pagubei.
Instituția de drept penal a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prev. de art.91 și urm. NCP este cea mai adecvată în speță, pentru că, dacă inculpații nu-și vor îndeplini obligațiile civile stabilite în sarcina cu până la 3 luni înaintea împlinirii termenului de supraveghere, este pasibil de executarea pedepsei în regim de detenție prin revocarea beneficiului suspendării potrivit art.96 al.2 NCP.
De asemenea și în situația inculpatei G. M., care nu a fost obligată la daune civile, totuși circumstanțele reale, modalitatea de ajutor acordată celorlalți inculpați și faptul că nu există probe că și-ar fi însușit beneficiile de pe urma activității infracționale coroborat cu circumstanțele personale pozitive, duc la aceeași oportunitate ca executarea pedepsei să se realizez sub supraveghere potrivit art.91 și urm. NCP.
În baza art. 91 NCP, s-a dispus astfel suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaților sub supraveghere, pentru un termen de supraveghere de 3 ani pentru inculpatul A. C. A., 3 ani și 6 luni pentru inculpatul A. L. G. și 2 ani pentru inculpata G. M., termene calculate conform art. 92 NCP și stabilite diferit față de pedepsele principale diferite și situația concretă a fiecărui inculpat în parte.
Conform art. 93 al.1 NCP, fiecare dintre inculpați a fost obligat să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele obligații: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Conform art. 93 al.2 lit.d NCP, fiecare dintre inculpați a fost obligat să nu părăsească teritoriul României fără încuviințarea instanței.
Conform art. 93 al.3 NCP, inculpații au fost obligați să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile (inculpatul A. L. G. ), 80 de zile, (inculpatul A. C. A.) și 60 de zile (inculpata G. M.), conform posibilităților concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate.
S-au stabilit, conform art.405 al.3 NCPP, cele două instituții dintre cele în care să se aleagă executarea obligației de prestare a unei activități neremunerate în cele 90, 80 sau 60 de zile stabilite în sarcina inculpaților, respectiv Primăria Comunei Crevedia și Primăria Comunei Tărtășești, pentru inculpații cu domiciliul în Crevedia (A. L. G. și G. M.) și respectiv Primăria Orașului Buftea sau Primăria Orașului Chitila pentru inculpatul A. C. A. domiciliat în -.
Conform art. 96 NCP, s-a atras atenția inculpaților asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.67 al.2 NCP au fost stabilite și pedepse complementare pentru fiecare dintre infracțiunile comise, având în vedere că, potrivit art.18 ind.1 al.1 și art.18 ind.2 al.1 din Legea nr.78/2000, aplicarea pedepselor complementare este obligatorie.
Astfel, s-a interzis în cazul fiecăruia dintre inculpați exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pentru perioade diferite în funcție de infracțiunea săvârșită.
Pentru participația penală la fiecare dintre infracțiunile prevăzute de art.18 ind.1 al.1 din Legea nr.78/2000 durata interzicerii drepturilor s-a stabilit a fi de 3 ani, iar pentru participația penală la săvârșirea infracțiunilor prev. de art.18 ind.2 al.1 din Legea nr.78/2000, durata interzicerii exercitării drepturilor a fost stabilită la 2 ani.
Totodată, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.45 al.2 NCP, urmând a fi stabilită câte o singură pedeapsă complementară pentru fiecare inculpat, cea a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a, b și k NCP pe o durată de 3 ani în cazul inculpaților A. C. A. și A. L. G. și pe o durată de 2 ani în cazul inculpatei G. M.
S-a stabilit pentru fiecare dintre inculpați ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, și k NCP pedeapsă a cărei executare va fi de asemenea suspendată sub supraveghere în condițiile aplicării față de inculpați a dispozițiilor art.91 și urm. NCP.
S-a remarcat sub acest aspect interesul ca prin prezenta hotărâre de condamnare a inculpaților, chiar dacă modalitatea de executare a pedepsei este suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepsei, să fie stabilită de principiu și pedeapsa accesorie pentru cazul în care s-ar revoca beneficiul suspendării, altfel existând o anumită dificultate juridică generată de o lipsă a cadrului procesual pentru instanța care ar pronunța revocarea în a stabili pedeapsa accesorie.
Și în acest caz, aplicarea pedepsei accesorii se face pentru fiecare infracțiune comisă, dar sunt aplicabile prevederile art.45 al.5 NCP, fiind stabilită o singură pedeapsă accesorie pentru fiecare dintre inculpați, a cărei executare este însă suspendată raportat la aplicabilitatea art.91 și urm. NCP în cauză față de inculpați.
Sub aspectul laturii civile, în baza art.397 al.1 NCPP rap. la art.19 al.1 NCPP și la art.1357 și urm. C.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în contradictoriu cu inculpații A. C. A., A. L. G. și G. M..
Astfel, a fost obligat inculpatul A. C. A. la plata sumei de 579,60 lei către A.F.I.R. (prejudiciu nerecuperat în contextul plății parțiale a sumei de 45.450 lei din prejudiciul total de 46.029,60 lei), inculpatul A. L. G. la plata sumei de 46.029,60 lei către A.F.I.R. și se vor respinge ca neîntemeiate pretențiile formulate față de inculpata G. M..
Instanța de fond a constatat astfel îndeplinite doar în parte condițiile răspunderii civile delictuale și diferențiat pentru fiecare dintre inculpați.
S-a constatat astfel că, pentru cazul săvârșirii infracțiunii prev. de art.18 ind.1 al.1 din Legea nr.78/2000, ÎCCJ prin pronunțarea hotărârii date în recurs în interesul legii nr.4/2016 a stabilit principiile acțiunii civile, parte civilă fiind autoritatea care se interpune între acordarea finanțării și beneficiarii fondurilor, indiferent de sursele de finanțare, iar prejudiciul cauzat ar fi suma de bani ce ar trebui restituită urmare a încălcării condițiilor de finanțare.
Prin urmare, în cazul infracțiunii prev. de art.18 ind.1 al.1 din Legea nr.78/2000, prejudiciul cauzat (în dauna A.F.I.R. fostă A.P.D.R.P.) este generat de pierderea finanțării și necesitatea restituirii sumelor avansate, în speță către bugetul Uniunii Europene.
Crearea acestui prejudiciu ar fi independentă de folosirea fondurilor potrivit destinației proiectelor depuse pentru că, indiferent de aceasta, fondurile trebuie restituite autorității sau autorităților finanțatoare pentru încălcarea regulilor de depunere a proiectelor pentru care a fost obținută finanțarea.
Pe cale de consecință, prima instanță a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale doar în persoana inculpaților participanți la săvârșirea infracțiunilor prev. de art.18 ind.1 al.1 din Legea nr.78/2000, respectiv A. C. A. și A. L. G. .
Reținerea faptei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul comis s-a constatat că reies din analiza laturii penale.
Raportat la prejudiciu, acesta a constat din prima tranșă avansată pentru fiecare proiect în parte și care a trebuit să fie restituită de AFIR bugetului UE care finanța proiectele. Pentru fiecare dintre cele 2 proiecte „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația A. C. A.”, și „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D.”, tranșele avansate de APDRP au fost de 46.029,60 de lei.
Parte din prejudiciul creat pentru primul dintre proiecte a fost însă recuperat potrivit celor 3 chitanțe depuse de inculpatul A. C. A., fiind reținută astfel prin poprire suma de 45450 de lei și rămânând nerecuperată suma de 579,60 de lei la care va fi obligat inculpatul către partea civilă.
Nu au fost însă obligați pentru recuperarea acestei sume și ceilalți 2 inculpați pentru că aceștia au participat în calitate de complice doar la săvârșirea infracțiunii prev. de art.18 ind.2 al.1 din Legea nr.78/2000 alături de inculpatul A. C. A. ce a fost autor, pentru că schimbarea destinației fondurilor nu a dus în vreun fel la majorarea prejudiciului creat deja prin săvârșirea infracțiunii prev. de art.18 ind.1 al.1 din Legea nr.78/2000.
De asemenea, pentru al doilea proiect - „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D.”, prejudiciul este de 46.029,60 de lei și nu a fost recuperat în integralitatea sa, a fost obligat la plata acestuia inculpatul A. L. G. participant ca instigator la săvârșirea infracțiunii prev. de art.18 ind.1 al.1 din Legea nr.78/2000, iar nu și a inculpatei G. M. participantă în forma complicității doar la infracțiunea prevăzută de art.18 ind.2 al.1 din Legea nr.78/2000.
Față de soluționarea acțiunii civile mai sus precizată a fost menținută doar în parte ordonanța de înființare a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților A. C. A., A. L. G. și G. M. nr.258/P/2017 din 21.09.2017 (f.9-12 vol II d.u.p.).
Astfel, s-a menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. L. G. până la concurența sumei de 46.029,60 lei după cum urmează:
- cota de 50% din imobilul situat în extravilanul comunei Râul Alb, jud. Dâmbovița, în suprafață de 511mp, nr. cadastral 70021, înscris în cartea funciară a localității Râul Alb;
- imobilul situat în localitatea Crevedia, jud. Dâmbovița, nr. cadastral 815, înscris în cartea funciară nr.74055 a localității Crevedia;
- cota de 3/40 din imobilul teren extravilan situat în localitate Jurilovca, jud. Tulcea, nr. cadastral 33088, înscris în cartea funciară nr.33088 a localității Jurilovca.
Pe de altă parte, a fost ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A. C. A. și G. M., menționate în ordonanța nr.258/P/2017 din 21.09.2017 (f.9-12 vol II d.u.p.) mai sus precizată.
S-a constatat astfel că inculpata G. M. nu este obligată să răspundă pe latură civilă, acesta fiind motivul esențial pentru care s-a dispus instituirea sechestrului, respectiv necesitatea protejării posibilității de acoperire a daunelor avansate de AFIR.
Și în ceea ce-l privește pe inculpatul A. C. A. s-a constatat faptul că prejudiciul de 46.029,60 de lei a fost aproape în totalitate recuperat, ființând în continuare poprirea asupra bunurilor PFA A. C. A., aceste aspecte făcând inutil sechestrul asigurător asupra celorlalte bunuri ale inculpatului menționate în ordonanța procurorului din 21.09.2017 mai sus menționată
Au fost desființate înscrisurile falsificate, respectiv contractele de arendă nr.710/11.06.2010 și 714/11.06.2010 înregistrate la Primăria Cornățelu (DB).
Instanța de fond a respins ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de N. M. L., N. C. A. și N. M..
Instanța de fond a constatat că reprezentantul Ministerului Public în acord cu apărătorii inculpaților, au solicitat respingerea ca inadmisibile a pretențiilor formulate de cele 3 persoane fizice mai sus menționate raportat la considerentele deciziei RIL nr.4/2016 a ICCJ mai sus menționată, care a arătat că ar avea calitate de parte civilă în cazul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.18 ind.1 al.1 din Legea nr.78/2000 doar autoritatea publică, în speță A.F.I.R.
Cu toate acestea, instanța de fond a remarcat faptul că prejudiciul pretins de către N. M. L., N. C. A. și N. M. nu are nicio legătură cu derularea proiectelor „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația A. C. A.”, și „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D.”, astfel încât analiza incidenței deciziei RIL nr.4/2016 a ÎCCJ față de aceste pretenții este irelevantă.
În fapt, art.19 NCPP arată că o orice persoană care se consideră vătămată de săvârșirea unei infracțiuni pentru care este trimis în judecată un inculpat se poate constitui parte civilă. Afirmativ, cele 3 persoane fizice mai sus menționate, pretind că au fost vătămate prin acțiunile inculpaților prin faptul că ar fi fost începute urmăriri silite față de entitățile la care participă fiecare dintre ele ca persoane fizice autorizate și pentru care au fost obținute inițial finanțări europene ce au fost pierdute de statul român urmare a neregulilor inculpaților. Raportat la aceasta Tribunalul a apreciat că analiza acțiunii civile promovate nu s-ar face pe terenul inadmisibilității ci pe cel al temeiniciei.
Or, din acest ultim punct de vedere s-a constatat că prejudiciul invocat nu are vreo legătură cu infracțiunile imputate în prezentul dosar inculpaților, pentru că ar viza alte proiecte pentru care s-a pierdut finanțarea europeană, astfel încât acțiunea civilă formulată de N. M. L., N. C. A. și N. M. va fi respinsă ca neîntemeiată.
Raportat la soluția de condamnare a inculpaților, în baza art. 274 al.1 și 2 NCPP au fost obligați fiecare dintre inculpați la plata sumei de 650 de lei cheltuieli judiciare față de stat din care 500 de lei fiecare reprezintă cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală.
Împotriva sentinței penale nr. 1450 din 19 decembrie 2018 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Ploiești, inculpații A. C. A., A. L. G. și G. M., părțile civile Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, N. M., N. C. A. și N. M. L., pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, susținute de procurorul de ședință și avocații aleși ai inculpaților și părții civile Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu ocazia dezbaterilor, astfel cum sunt consemnate pe larg în încheierea din data de 14 ianuarie 2020 care face parte integrantă din prezenta.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Ploiești a criticat sentința de nelegalitate, susținând că prima instanță a soluționat în mod greșit latura civilă prin obligarea în mod conjunct (divizibil) a inculpaților A. C. A. și A. L. G. la plata de despăgubiri civile și respingerea pretențiilor solicitate față de inculpata G.M., ca neîntemeiate.
Invocând dispozițiile art. 1382 și urm. Cod civil și practica judiciară, unitatea de parchet a susținut că motivarea instanței în sensul că „nu vor fi obligați însă pentru recuperarea acestei sume și ceilalți doi inculpați pentru că aceștia au participat în calitate de complice doar la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 alături de inculpatul A. C. A. ce a fost autor, pentru că schimbarea destinației fondurilor nu a dus în vreun fel la majorarea prejudiciului creat deja prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000”, se află în contradicție evidentă cu considerentele prezentate de Î.C.C.J. – completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 4/2016.
Prin urmare, s-a susținut că reținerea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 nu este condiționată de prejudicierea bugetului comunitar ca urmare imediată a infracțiunii, astfel că, dacă fondurile se obțin pe nedrept, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii chiar și în ipoteza în care proiectul este finalizat (ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății) indicându-se în acest sens decizia nr. 325 din 20 septembrie 2016 a Î.C.C.J.
S-a mai susținut că așa cum rezultă din dispozițiile legale menționate, jurisprudența și viziunea doctrinară prezentată, de esența răspunderii civile delictuale a cărei sorginte este reprezentată în acest caz de comiterea unei infracțiuni, este răspunderea în solidar a inculpaților, spre deosebire de răspunderea contractuală în cadrul căreia obligația este conjunctă, adică divizibilă.
Solidaritatea inculpaților se constituie ca o adevărată garanție pentru partea civilă în privința recuperării prejudiciului întrucât îi conferă posibilitatea de a urmări pe oricare dintre aceștia pentru recuperarea întregului prejudiciu.
S-a mai susținut că prin divizarea obligației de plată a inculpaților către partea civilă (în cazul inculpaților A. C. A. și A. L. G.), respectiv respingerea ca neîntemeiate a pretențiilor formulate față de inculpata G. M., instanța de fond și-a depășit competența funcțională întrucât a dispus cu privire la un aspect ce intra în competența instanței civile.
Unitatea de parchet a susținut, totodată, că din probatoriul administrat în cauză, cei trei inculpați au conlucrat la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestora iar prejudiciul a fost parțial recuperat, astfel că prima instanța ar fi trebuit să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata prejudiciului încă nerecuperat.
De asemenea, prin prisma modului în care trebuia soluționată latura civilă se impunea și menținerea sechestrului asigurător, astfel cum a fost instituit în faza de urmărire penală prin ordonanța nr. 258/P/2017 din data de 21 septembrie 2017 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților.
Unitatea de Parchet a mai criticat sentința de nelegalitate, susținând că față de natura infracțiunilor comise, raportat și la prejudiciul important cauzat, proveniența fondurilor utilizate și necesitatea de a preîntâmpina comiterea unor fapte de aceeași natură, se impunea ca instanța de fond să aplice inculpaților pedeapsa accesorie și complementară prevăzută de art. 66 lit. g) din Codul penal, respectiv „dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.”
S-a arătat, în acest sens, că pe rolul Tribunalului Dâmbovița se află dosarul nr. 5356/120/2018 care are ca obiect un acord de recunoaștere a vinovăției întocmit de Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție din cadrul D.N.A., la data de 14 decembrie 2018 (dosar penal nr. 608/P/2018) privindu-l pe inculpatul A. L. G. , în sarcina căruia s-a reținut inclusiv comiterea unei infracțiuni prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (8 acte materiale), faptă de natura celei reținute în sarcina sa în cauza dedusă judecății.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței în ceea ce privește aspectele criticate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Apelanta-parte civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței în sensul admiterii în integralitate a cuantumului prejudiciului solicitat, respectiv obligarea inculpatului A. C. A. la plata sumei de 4746,64 lei, reprezentând accesorii ce decurg din contractul de finanțare nr. C112021031600113 din 27 aprilie 2011, precum și obligarea inculpatului A. L. G. la plata sumei de 46.029,60 lei ce a fost plătită în cadrul contractului de finanțare C112021031600125 din 27 aprilie 2011, la care se adaugă dobânzi și penalități aferente, calculate de la data decontării în mod necuvenit și până la plata efectivă a prejudiciului, conform art. 173 alin. 1, art. 174 și art. 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Prin înscrisul depus la dosar la fila 83 vol. II d.a. a menționat că în raport de dispozițiile art.19,20 alin.5 și art. 25 Cod procedură penală solicită angajarea răspunderii solidare a inculpaților pentru reprarea prejudiciului A.F.I.R. precizat în constituirea de parte civilă E 24765/14 septembrie 2017.
Apelanta-inculpată G. M., prin motivele scrise de apel, a criticat sentința de nelegalitate susținând că în mod greșit prin încheierea din 07 noiembrie 2018 judecătorul fondului a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de apărătorul ales, întrucât din probatoriul administrat rezultă că nu a cunoscut la momentul întocmirii documentelor contabile, fără conținut real, că scopul presupus al acestor documente ar fi acela de a „schimba destinația fondurilor”, ci de a justifica niște cheltuieli despre care s-a dovedit că nu au existat în realitate.
A mai susținut că nu reiese din niciun act de urmărire penală și nici din modul în care rechizitoriul a fost întocmit că ar fi cunoscut în vreun fel modul în care au fost cheltuite sumele provenite din accesarea fondurilor la momentul la care aceste fonduri au fost cheltuite de inculpatul A. L. G. .
Operațiunea de întocmire a documentelor contabile reținute în sarcina sa este post factum celei de schimbare a destinației fondurilor, respectiv schimbarea destinației fondurilor s-a produs în anul 2011 în care sumele respective au fost încasate, în timp ce întocmirea documentelor reținute în sarcina sa au avut loc în anul 2015, spre a fi prezentate pentru controlul DLAF, înscrisurile în cauză fiind antedatate pentru perioada 2011-2013.
S-a mai susținut că pentru ca faptele reținute în sarcina sa să prezinte infracțiunea prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 182 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 ar fi trebuit să cunoască scopul faptei inculpatului A. L. G. , apelanta-inculpată susținând că în cauză este vorba de forma continuată a infracțiunii pentru toate actele materiale reținute în sarcina sa și nu de două fapte.
A mai arătat că activitățile infracționale au fost săvârșite în același timp și în cazul celor șapte finanțări cercetate în dosarul penal nr. 602/P/2018 și în cazul celor două finanțări cercetate în prezentul dosar, actele materiale fiind identice, iar în cazul acelui dosar organul de urmărire penală a înțeles să încadreze fapta într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată comisă în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.
Raportat la aspectele invocate, apelanta-inculpată a susținut că se impune schimbarea încadrării juridice din două fapte în concurs real prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 5 Cod penal, într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5.
A mai solicitat în raport de faptul că se află la primul conflict cu legea penală, că a avut o atitudine procesuală corespunzătoare de recunoaștere și regret față de faptă, că a avut o atitudine procesuală de plano corespunzătoare în cadrul dosarului 602/P/2018, că este integrată în societate, având o bună reputație, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, aplicarea unei pedepse cu amenda penală pentru infracțiunea prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.
În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia spre minimul special prevăzut de lege și eliminarea obligației prevăzute de art. 93 alin. 2 lit. d) Cod penal, respectiv „să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței”, susținând că aceasta are caracter opțional pe de o parte, pe de altă parte, apare ca excesivă în condițiile în care inculpatei i s-a impus și obligația prev. de art. 93 alin. 1 lit. c) Cod penal.
Cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 14 ianuarie 2020, apelanta inculpată a susținut că față de considerentele expuse de instanța de control judiciar prin încheierea din data de 19 noiembrie 2019, nu mai susține decât motivul de apel vizând înlăturarea obligației instituite în sarcina sa de prima instanță, respectiv cea prev. de art. 93 alin.2 lit.d) Cod penal vizând interdicția de a părăsi teritoriul României fără acordul instanței.
Apelanții-inculpați A. L. G. și A. C. A. au solicitat să se constate că prejudiciul, inclusiv creanțele bugetare în cuantum de 6.081,58 lei, au fost integral achitate, potrivit înscrisurilor depuse în ședința publică din data de 14 ianuarie 2020.
Apelantul-inculpat A. L. G., a solicitat în temeiul disp. art. 154 alin. 1 Cod penal, să se constate că este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, pe considerentul că prin hotărârea apelată a fost condamnat, în baza art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 9 luni închisoare, faptă prescrisă întrucât pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru această infracțiune este de 5 ani, iar termenul de 5 ani prevăzut de art. 154 alin. 1 Cod penal s-a împlinit în anul 2018, inculpatul fiind condamnat pentru două acte materiale săvârșite în intervalul 2011-2013, și în consecință, să se dispună pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală.
Totodată, a susținut că în baza art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, prin hotărârea primei instanțe a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, faptă prescrisă întrucât pedeapsa maximă prevăzută de lege este de 5 ani, iar termenul de 5 ani prevăzut de art. 154 alin. 1 s-a împlinit în 2018, fiind condamnat pentru două acte materiale săvârșite în intervalul 2011-2013, astfel că și în privința acestei infracțiuni a solicitat pronunțarea unei soluție de achitare.
Având în vedere că la pedeapsa de 2 ani și 5 luni închisoare s-a adăugat sporul de 7 luni închisoare ce derivă din cele două infracțiuni care la acest moment sunt prescrise, apelantul inculpat a solicitat diminuarea pedepsei prin eliminarea sporului.
A susținut că este nelegală aplicarea sporului de pedeapsă deși atitudinea sa a fost de recunoaștere a faptelor.
Totodată, a susținut că este excesivă durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) Cod .
În ceea ce privește termenul de supraveghere de 3 ani și 6 luni stabilit conform art. 92 Cod penal, a susținut că pedeapsa aplicată este exagerată și nu ține cont de faptul că nu a mai avut tangență cu legea penală, că pentru fapta săvârșită a avut o atitudine de cooperare cu organele judiciare, recunoscând comiterea faptei, sancțiunea accesorie fiind disproporționată, solicitând reducerea termenului, la o durată de 2 ani.
Totodată, a susținut că numărul de zile stabilit pentru prestarea unei munci neremunerate este excesiv, solicitând reducerea acestuia la minimul prevăzut de lege.
Apelantul-inculpat A. L. G. a mai solicitat ridicarea sechestrului asigurător față de împrejurarea că prejudiciul a fost acoperit în integralitate.
A mai susținut că motivul pentru care a solicitat instanței de apel schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal, rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale), este reprezentat de faptul că în mod greșit în rechizitoriul D.N.A. cât și în hotărârea instanței de fond s-a reținut că sub aspectul laturii obiective inculpatul A.L. l-a determinat cu intenție pe V. O. D. să prezinte la A.P.D.R.P.- Dâmbovița, cu ocazia depunerii cererii de finanțare, precum și cu ocazia întocmirii raportului asupra verificării pe teren, documente al căror conținut inexact, respectiv fals, îl cunoștea.
A precizat inculpatul că din toate mijloacele de probă administrate în cauză, rezultă că V. O. D. a depus documentele fără a cunoaște caracterul fals al contractelor de arendare și al celorlalte documente, acționând fără vinovăție, aspect care în opinia sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie a inculpatului A. L. G. .
Apelantul-inculpat A. C. A., la rândul său, a susținut că este nelegală aplicarea sporului de pedeapsă, deși atitudinea sa a fost de recunoaștere a săvârșirii faptelor, că durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) Cod penal este excesivă, că, de asemenea este excesiv, termenul de supraveghere impus de art. 92 alin. 1 Cod penal și că numărul de zile de stabilit pentru prestarea muncii în folosul comunității este exagerat, în raport de circumstanțele sale personale.
În faza apelului, prin adresa nr. 20120 din 06 august 2019, înregistrată sub nr. 15626 din 12 august 2019, înscris aflat la fila 3 volum II d.a., partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, urmare a solicitării instanței de control judiciar a comunicat că în ceea ce-l privește pe inculpatul A. C. A., prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare nr. 24391 din 15 iulie 2014 s-a constituit un debit de 46.029,60 lei; ca urmare a achitării integrale a debitului în data de 25 octombrie 2018, în baza prevederilor art. 42 din O.U.G. nr. 55/2011 A.F.I.R. a fost emis procesul-verbal nr. 27936 din 29 octombrie 2018 de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate pentru suma de 4.779,04 lei primită de beneficiar la data de 02 noiembrie 2018; valoarea accesoriilor a fost achitată integral în data de 16 iulie 2019 și drept urmare, începând cu data de 16 iulie 2019, P.F.A. A. C. A. nu mai figurează cu debite în evidențele Serviciului Recuperare Datorii din cadrul A.F.I.R.
Cu privire la inculpatul A. L. G. , prin aceeași adresă, s-a menționat că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. 29007 din 12 septembrie 2013 s-a stabilit un debit de 46.029,60 lei echivalentul sumelor decontate în cadrul contractului C112021031600125 din 27 aprilie 2011, până la data emiterii acestei adrese nefiind încasată nicio sumă de bani.
Urmare a răspunsului înaintat la dosar de partea civilă și chitanțele depuse de inculpatul A. L. G. nr. 20100345983 din data de 07 martie 2019 în cuantum de 5.000 lei, nr.20100352462 din data de 04 aprilie 2019 în sumă de 3.000 lei, nr. 20100358806 din data de 07 mai 2019 în sumă de 5.200 lei și nr. 20100365961 din data de 11 iunie 2019 în sumă de 32.830 lei, la solicitarea instanței de apel, Agenția Națională de Admnistrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finațelor Publice Ploiești-Admnistrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița prin adresa nr. 85709 din data de 03 octombrie 2019, aflată la fila 33 vol. II d.a., a comunicat că inculpatul A. L. G. figurează în baza de date cu aceste plăți în contul 50.86.09 ” Disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciu cauzat și recuperat în condițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 deschis la solicitarea acestuia în dosarul nr. 7489/120/2017”; de asemenea, s-a precizat că organul fiscal nu a primit pe numele inculpatului un titlu executoriu pentru a se putea efectua transferul sumelor sau distribuirea acestora.
La termenul de judecată din data de 16 decembrie 2019, astfel cum rezultă din încheierea de ședință, consilierul juridic al părții civile a învederat instanței că debitul principal în cuantum de 46.029,60 lei a fost achitat și că banii depuși de inculpatul A. L. G. au intrat în contul A.F.I.R și că urmează a fi stabilite penalitățile și dobânzile aferente debitului principal; totodată, a precizat că potrivit înscrisului depus la fila 104 vol. II d.a apel, accesoriile rămase de recuperat sunt în cuantum de 6,081,18 lei.
În ședința publică din data de 14 ianuarie 2020, inculpatul A. L. G. a depus la dosar copia ordinului de plată din data de 10 ianuarie 2020 la care a fost atașată copia extrasului de cont din data de 13 ianuarie 2020 eliberat de Raiffeisen Bank, înscrisuri aflate la filele 116 și 118 vol. II d.a. și din care rezultă că a plătit în contul părțiii civile A.F.I.R. suma de 6.081,58 lei.
La termenul de judecată din data de 14 iunie 2019, după ce le-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 83 alin.1 lit.a) Cod procedură penală, apelanții inculpați A. L. G. , A. C. A. și G. M., în prezența avocailor aleși au învederat că nu doresc să dea declarații în fața instanței de control judiciar.
Prin încheierea din data de 17 mai 2019, în temeiul art. 45 alin. (2) C.proc.pen. rap. la art. 485 alin. (1) C.proc.pen., Curtea a respins ca inadmisibile cererile de reunire a cauzelor având ca obiect acord de recunoaștere a vinovăției înregistrate pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. 3959/93/2018, privind pe inculpata apelantă G. M. și pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. 5356/120/2018, privind pe apelantul inculpat A. L. G. , la prezenta cauză.
Examinând actele și lucrările cauzei prin raportare la cererile de reunire formulate, instanța de control judiciar a reținut că prin sentința penală nr. 51/2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov – secția penală la termenul din 04.02.2019 în dosarul nr. 3959/93/2018 s-au dispus următoarele măsuri:
„În temeiul art. 485 alin.1 litera a) Cod procedură penală admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție cu inculpata G. M., inculpată cercetată în dosarul de urmărire penală nr. 602/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată comis în formă continuată, infracțiune prevăzută de art. 322 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod Penal – 36 de acte materiale și, în consecință:
În baza art. 322 alin. 1 din Codul Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul Penal și art. 480 alin. 4 C. proc. pen. condamnă inculpata G. M. la o pedeapsă principală de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată comisă în formă continuată (36 acte materiale).
În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condițiile art. 92 C.pen., care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. 1 din Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Ilfov; b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință, precum și orice deplasare care depășește 5 zile; d) se comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 Cod Penal impune inculpatei obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod Penal inculpata va presta muncă neremunerată în folosul comunității timp de 70 de zile în cadrul Primăriei orașului Buftea – Serviciul Întreținere Domeniul Public, Privat, Iluminat Public, Spații Verzi, Mecanizare și Administrare.
Atrage atenția inculpatei cu privire la prevederile art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, care intervine dacă cel condamnat nu îndeplinește cu rea-credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare până la expirarea termenului de încercare sau dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen.”
Împotriva acestei soluții pronunțate în primă instanță de Tribunalul Ilfov - Secția penală, a fost exercitată calea de atac a apelului, însă la data pronunțării prezentei încheieri, în urma verificărilor efectuate s-a reținut că dosarul nu a fost înregistrat pe rolul instanței de control judiciar (Curtea de Apel București)
Prin sentința penală nr. 333/17 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 5356/120/2018 s-au dispus următoarele măsuri:
„În baza disp. art. 485 alin.1 lit. a) Cod procedură penală, admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - DNA – Serviciul Teritorial Ploiești, cu inculpatul A. L. G., astfel cum a fost îndreptat material prin procesul verbal nr. 608/P/2018 din 30.01.2019.
În baza art 52 alin. 3 din Codul Penal rap la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (8 acte materiale) cu aplicarea art. 480 alin. 4 C. proc. pen. aplică inculpatului A. L. G. o pedeapsă principală de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participare improprie la infracțiunea de obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene comisă în formă continuată.
In baza art. 67 alin. 2 din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsa complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din Codul Penal, respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 5 ani, a cărei executare încep conform art. 68 alin. 1 lit. b) din Codul Penal de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
În baza art. 65 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din Codul Penal, respectiv a drepturilor dea fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat
În baza art. 322 alin. 1 din Codul penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul Penal - 27 acte materiale, cu aplicai sa art. 480 alin. 4 C. proc. pen. aplică inculpatului A. L. G. o pedeapsă principală de 4 luni închisoare pentru săvârșirea ini acțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată comis în formă continuată
În baza art 47 alin. 1 din Codul Penal rap. la art 273 alin. 1 din Codul Penal cu aplic. art 35 alin. 1 din Codul penal - 2 acte materiale, cu aplicarea art. 480 alin. 4 C. proc. pen. aplică inculpatului A. L. G. o pedeapsa principală de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă comisă informă continuată.
În baza art. 38 alin. 1 din C.pen. rap, la art. 39 alin. 1 lit, e) din C.pen. contopește pedepsele principale, după cum urmează: - contopește pedepsele principale ci: închisoarea urmând a fi aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani.
Aceasta urmează a fi sporită cu o treime din totalul celorlalte pedepselor aplicate și anume 4 luni, inculpatul urmând sa execute pedeapsa închisorii de 2 ani și 4 luni. În baza art, 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 4 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condițiile art. 92 C.pen., care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii.
În baza art. 93 alin. 1 din C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate, la Serv ciul de Probațiune Dâmbovița; b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință, precum și orice deplasare care depășește 5 zile; d) se comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 cod penal, impune inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen. inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității timp de 80 de zile în cadrul Școlii Gimnaziale Crevedia sau Primăriei Comunei Crevedia.
Atrage atenția inculpatului cu privire la prevederile art. 96 C.pen referitoare la revocarea suspendării execută ii pedepsei sub supraveghere, care intervine dacă cel condamnat nu îndeplinește cu rea-credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare până Ia expirarea termenului de încercare sau dacă în cursul ten tenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen.
În temeiul art. 45 alin, 1 Cod Penal se va aplica pe lângă pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni ani închisoare, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b) din Codul Penal, respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice au în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorități de stat pe o perioadă de 5 ani, a cărei executare începe conform art. 68 alin. 1 lit. b) din Codul Penal de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 486 alin. 2 cod procedură penală, instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă.
Menține instituirea măsurii sechestrului asigurător dispus prin ordonanța DNA – SCIAIC nr. 365/P/2017 din 06.08.2018 până la concurența sumei de 292.923 lei, asupra următoarelor bunuri mobile și imobile, aparținând inculpatului A. L. G.. 1. cotă 1/6, imobil înscris în CF nr. 21916 -, situat în jud. -, compus din teren extravilan în suprafață de 2100 mp, număr cadastral 21916; 2. cotă 1/1, imobil înscris în CF nr. 74055 -, situat în jud. Dâmbovița, compus din teren intravilan în suprafață scriptică 912 m.p. și măsurată 904m.p., număr cadastral 815 și construcție - casă de locuit compusă din 3 camere, hol, baie bucătărie, terasă, suprafață construită 117 m.p.
În baza art. 25 alin. 3 cod procedură penală, dispune desființarea totală a următoarelor înscrisuri: - contractele de arendare înregistrate la Primăria Com. Cornățelu cu nr. 712/11.06.2010, 713/11.06.2010 716/11.06.2010, 718/11.06.2010, 717/11.06.2010, 708/11.06.2010, 719/11.06.2010, 711/11.06.2010; - contractele de arendare nr. 4939/195, 4939/196 din 27.06.2013 încheiate de H. N. cu M. M. S., nr. 4941/198 și 4941/199 din 27.06.2013 încheiate de H. N. cu L. I., nr. 2318/57 din 25.03.2013 încheiate de H. N. cu N. M., nr. 2599/84/02.04.2013 încheiat de H. N. cu M. G. A., nr. 4940/197 din 27.06.2013 încheiat de H. N. cu N. R. G., nr. 79/05.06.2013 încheiat de A. L. C. cu M. M. S., nr. 220 din 07.06.2013 încheiat de M . A. cu M. M. S., nr. 219/2013 încheiat de M . A. cu N. R. G., nr. 4413/181/06.06.2013 încheiat de L. A. O. N. C. A., nr. 2321/60/25.03.2013 încheiat de S. M. cu M. G. A., nr. 5415/203/15.07.2013 încheiat de H. M. cu M. G. A., nr. 142/08.06.2013 încheiat de M. C. cu N. M. L., - înscrisurile intitulate ”dispoziție de plată nr. 1 din 10.06.2010”, ”convenție de reziliere datată 16.04.2011”, ”proces-verbal de predare-primire a contractelor de arendă datat 10.06.2010” ”ș?i ”tabel semnături reziliere contracte arendă”. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul A. L. G. la plata sumei de 3000 lei cheltuieli judiciare către stat ocazionate de urmărirea penală și la plata sumei de 120 lei ocazionate de cercetarea judecătorească.”
S-a reținut că din verificările efectuate la data pronunțării încheierii a rezultat că această sentință este definitivă prin neapelare.
S-a constatat că cele două cauze menționate în considerentele expuse mai sus, una aflându-se în calea de atac a apelului, cealaltă devenind definitivă prin neapelare au fost soluționate în procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției, din considerentele sentințelor pronunțate de Tribunalul Ilfov și de Tribunalul Dâmbovița rezultând că au fost avute în vedere acte cu privire la care se poate reține o unitate de rezoluție în cazul ambilor inculpați. Prin urmare, pentru fiecare dintre inculpații A. L. G. și G. M. au fost pronunțate soluții cu privire la un alt segment al activității infracționale, fiind solicitată reunirea acelor cauze la prezenta cauză, în scopul pronunțării unei singure soluții cu privire la întreaga activitate infracțională.
Instanța de control judiciar a reținut că nu poate fi primită o solicitare de reunire a două acorduri de recunoaștere a vinovăției la o procedură în care actul de sesizare a primei instanțe este rechizitoriul.
În acest sens, s-a reținut că art. 483 alin. (2) teza întâi din C.proc.pen. face distincție după cum, în cazul săvârșirii mai multor infracțiuni, inculpatul recunoaște toate faptele săvârșite sau doar o parte dintre faptele pe care acesta le-a săvârșit. Astfel, conform aceluiași articol, „În situația în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte[...]iar pentru celelalte fapte[...]se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanței se face separat”.
În măsura în care inculpatul recunoaște toate faptele care au fost reținute în sarcina sa prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a acordului, se va încheia un singur acord pentru toate infracțiunile.
Dacă inculpatul recunoaște doar o parte din faptele săvârșite, sesizarea instanței de judecată se va face separat. Astfel, pentru infracțiunea/ infracțiunile recunoscută/recunoscute instanța de judecată va fi sesizată cu un acord, repartizat aleatoriu instanței competente să judece cauza în fond, iar pentru fapta/faptele pe care inculpatul nu o recunoaște/le recunoaște, procurorul va întocmi un rechizitoriu, prin care va fi sesizat judecătorul de cameră preliminară.
Legea procesual penală română oferă inculpatului posibilitatea de a apela la această procedură specială chiar dacă nu recunoaște toate infracțiunile săvârșite.
În fața instanței de judecată sesizate cu solicitarea de validare a acordului de recunoaștere a vinovăției, odată verificate condițiile prevăzute de art. 480-482 C.proc.pen. și plecând de la premisa că acestea sunt îndeplinite pentru toate infracțiunile care au format obiectul acordului, se va admite acordul și se va pronunța soluția cu privire la care procurorul și inculpatul au ajuns la un acord. Cu alte cuvinte, instanța de judecată nu poate pronunța o altă soluție decât cea negociată de procuror și inculpat. Această soluție este una relativ recentă, introdusă prin O.U.G. nr. 18/2016. Anterior acestei modificări, instanța de judecată putea pronunța una dintre soluțiile prevăzute de art. 396 alin. (2)-(4) C.proc.pen., neputând însă crea inculpatului o situație mai grea decât cea cu privire la care inculpatul și procurorul au ajuns la un acord.
S-a reținut de instanța de apel că o cerere de reunire a unei proceduri de soluționare a cauzei în baza acordului de recunoaștere a vinovăției la o procedură în care actul de sesizare a primei instanțe este rechizitoriul, ar conduce la pronunțarea altei soluții decât soluția cu privire la care procurorul și inculpatul au ajuns la un acord, instanța având obligația de a se pronunța cu privire la întreaga activitate infracțională, deci atât cu privire la actele materiale reținute în acordul de recunoaștere a vinovăției cât și pentru celelalte acte materiale nerecunoscute ințial și pentru care a fost întocmit rechizitoriul. Or, în ceea ce privește natura juridică, sub aspect material, Acordul de recunoaștere a vinovăției este o convenție încheiată între procuror și inculpat, prin care acesta din urmă își recunoaște vinovăția în schimbul unor avantaje, iar din punct de vedere procesual este un mod de sesizare a instanței de judecată. Acest ultim aspect rezultă și din dispozițiile art. 481 alin. (2) C.proc.pen., conform căruia: „În situația în care se încheie acord de recunoaștere a vinovăției, procurorul nu mai întocmește rechizitoriu cu privire la inculpații cu care a încheiat acord.”
Pronunțarea unei soluții pentru alte fapte decât cele reținute în acordul de recunoaștere a vinovăției, ca și consecință a reunirii unei asemenea proceduri la o altă cauză care a trecut de faza camerei preliminare, ar conduce la o depășire a limitelor acordului de recunoaștere a vinovăției, ajungându-se de fapt la ignorarea oricărei forme de justiție negociată cu consecința pronunțării unei soluții și cu privire la acte materiale neavute în vedere cu ocazia negocierii. Or, chiar dacă legea de procedură penală nu a reglementat expres o interdicție de reunire a unei proceduri speciale la o procedură care a parcurs procedura camerei preliminare, o asemenea reunire ar conduce la o soluționare a cauzei cu încălcare ambelor proceduri instituite de lege, ajungându-se în final la pronunțare unei soluții atât pentru actele materiale negociate în acordul de recunoaștere cât și pentru actele reținute în rechizitoriu, pentru o parte a activităților infracționale nefiind parcursă procedura de cameră preliminară.
În același timp, solicitarea de reunire a celor două cauze, una soluționată definitiv și cealaltă în primă instanță, se impune a fi analizată și prin raportare la stadiul procesual, dosarul nr. 7489 /120/2017 aflându-se în calea de atac a apelului.
Față de dispozițiile Codului de procedură penală, Curtea a reținut că nu se poate reuni o cauză soluționată în mod definitiv la o cauză aflată în calea de atac a apelului, deoarece pronunțarea unei soluții unitare și pentru actele materiale menționate în acordul de recunoaștere a vinovăției ar transforma apelul într-o cale extraordinară de atac. Chiar dacă în Codul de procedură penală anterior exista un asemenea remediu, respectiv extinderea acțiunii penale la alte acte materiale, nici sub imperiul acelei reglementări o asemenea extindere, al cărei efect era desființarea soluției definitive pronunțate anterior, nu putea avea loc în fața instanței de apel.
În consecință, Curtea a apreciat că, față de actuala reglementare procesual penală, nu poate fi primită solicitarea de reunire a unei sentințe pronunțate în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției cu privire la o parte a actelor materiale, chiar dacă acestea ar putea fi considerate ca elemente componente ale aceleiași laturi obiective a unei activități infracționale. De asemenea, având în vedere și principiul separației funcțiilor procesuale, nu poate fi admisibilă o solicitare de reunire în fața instanței de apel a unei alte soluții pronunțate cu titlu definitiv cu privire la o parte din activitatea ilicită reținută în sarcina unei persoane.
S-a mai reținut că întrucât în fața instanței de control judiciar, legea procesual penală nu mai prevede posibilitatea unei asemenea reuniri și a desființării unor soluții devenite anterior definitive, remedierea unor astfel de soluții ca putea opera în temeiul unei cereri formulate în temeiul art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.
Prin încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2019, Curtea a respins ca neîntemeiată cererea formulată în temeiul art. 386 C.proc.pen., de inculpata apelantă G. M., în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, din două infracțiuni de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta sau în numele ei, cu forma de participație a complicității, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (2 fapte), ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen., într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.
Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea aceleiași inculpate apelante, în sensul schimbării încadrării juridice din două infracțiuni de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta sau în numele ei, cu forma de participație a complicității, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (2 fapte), ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen., într-o singură infracțiune în formă continuată de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta sau în numele ei, cu forma de participație a complicității, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen.
În motivarea soluției s-a reținut că sub aspectul încadrării juridice, atât prin rechizitoriu, cât și prin sentința penală apelată, s-a reținut că, prin raportare la proiectul nr. 112021031600113 - „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația A. C. A.”, faptele inculpatului A. C. A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. (2 acte materiale) și schimbare, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației a fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prev. de art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen.
De asemenea, faptele inculpaților A. L. G. și G. M., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la schimbarea, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen., fiecare dintre inculpați ajutând în mod diferit autorul A. C. A. în săvârșirea infracțiunii potrivit celor mai sus arătate.
Cu referire la proiectul depus – cu nr. C112021031600113 „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D.”, s-a reținut că inculpatul A. L. G. , ajungând în posesia unui titlu mai vechi de proprietate pe teren, l-a convins pe V. O. D. să semneze cererea de finanțare și să atașeze diferite acte justificative. De asemenea, după obținerea finanțării, sumele de bani retrase de la APDRP nu au ajuns niciodată la V. O. D., fiind retrase de A. C. A. (înscris ca titular pe cardul cu care s-a putut face retragerea) și remise lui A. L. G. , care a schimbat destinația fondurilor, însușindu-și sumele de bani respective iar, ulterior, ajutat de inculpata G. M., a încercat să justifice folosirea lor, în același mod ca și pentru proiectul anterior menționat. Astfel, s-a reținut că G. M. a întocmit în fals borderouri de achiziții și dispoziții de plată, toate cu beneficiar A. L. G. pentru diferite achiziții și lucrări agricole ce, în fapt, nu s-au desfășurat niciodată.
În drept, față de proiectul nr. C112021031600113 „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D.” faptele inculpatului A. L. G. , s-a reținut că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea –credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, în formă continuată prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 181 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. (2 acte materiale), precum și de schimbare, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației a fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prev. de art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen.
De asemenea, s-a reținut că faptele inculpatei G. M. cu privire la acest proiect întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la schimbarea, fără respectarea dispozițiilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen.
S-a reținut că prin motivele scrise de apel, inculpata G. M. a formulat critici și cu privire la încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, învederând că în mod legal s-ar fi impus reținerea unei singure infracțiuni continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C.pen cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. sau, în subsidiar, a unei singure infracțiuni de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta sau în numele ei, cu forma de participație a complicității, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (2 fapte), cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen.
Totodată, s-a reținut că o cerere similară a fost formulată și în fața primei instanțe, prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, la termenul din 07.11.2018, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către apărătorul ales al inculpatei G. M..
Deși solicitarea de schimbare a încadrării juridice a fost menționată ca motiv de apel, fiind reluată și dezvoltată în scris, instanța de apel a reținut că în M. Of. nr. 500 din 20 iunie 2019 s-a publicat decizia nr. 250 a Curții Constituționale cu privire la obligativitatea schimbării de încadrare juridică prin hotărâre distinctă de cea privitoare la fondul cauzei, înainte de soluționarea conflictului de drept penal.
Instanța de contencios constituțional a constatat prin dispozitivul deciziei că „dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei.
Paragraful 42 al corpului deciziei menționate arată că: „numai dispunerea schimbării încadrării juridice a faptei, prin hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ulterior punerii în discuția părților a noii încadrări juridice, însă anterior soluționării cauzei, prin sentință sau decizie, asigură caracterul echitabil al procesului și posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective, în procesul penal, de către inculpat, în condițiile în care doar în raport cu o încadrare juridică în mod definitiv stabilită, în cursul procesului penal, iar nu la finalul acestuia, inculpatul își poate face apărări concrete.ˮ
S-a arătat că în optica instanței de contencios constituțional, orice pronunțare asupra unei cereri de schimbare (propusă de părți sau invocată din oficiu), chiar dacă ea este în sensul menținerii încadrării date prin actul de sesizare, trebuie realizată separat de hotărârea privitoare la fondul cauzei penale.
În aceste împrejurări, s-a arătat că instanța de control judiciar are obligația de a analiza anterior solicitarea de schimbare a încadrării juridice, chiar dacă o asemenea solicitare a fost precizată ca și motiv de apel.
Părțile trebuie să cunoască în mod indubitabil încadrarea faptei asupra căreia va purta deliberarea, efectul de surprindere al „dublei pronunțări” fiind înlăturat.
S-a reținut că articolul 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 reglementează deturnarea fondurilor comunitare prin schimbarea destinației acestora după momentul obținerii lor. Alin. 1 al articolului menționat prevede ca infracțiune „Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Conform art. 322 alin. (1) C.pen., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în „falsificarea unui înscris sub semnătură privată (…), dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice” și „se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Folosirea înscrisului falsificat de autorul falsului sau încredințarea de către acesta altei persoane în același scop constituie o cerință esențială atașată elementului material al laturii obiective a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Întrucât în cazul făptuitorului falsului infracțiunea se consumă doar în momentul în care folosește sau încredințează înscrisul altei persoane spre a fi folosit, uzul de fals este absorbit în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată – în modalitatea folosirii înscrisului falsificat de către autorul falsului – o absoarbe pe cea de uz de fals, și nu invers, iar acțiunea de falsificare incriminată la art. 322 C.pen. nu intră în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, pentru a fi în prezența unei infracțiuni complexe, în sensul dispozițiilor art. 35 alin. (2) C.pen. Cu toate acestea, reținerea în concurs a infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (ca infracțiune scop) și a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (ca infracțiune mijloc) echivalează cu sancționarea unei persoane de două ori pentru comiterea, în esență, a aceleiași fapte: „folosirea înscrisului falsificat de autorul falsului”.
Relațiile sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea, veridicitatea, exactitatea sau caracterul complet ale documentelor ori declarațiilor folosite sau prezentate în vederea obținerii de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei constituie obiectul juridic și al infracțiunii prevăzute la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (chiar dacă adiacent/secundar). În plus, simpla acțiune de falsificare a unui înscris sub semnătură privată (fără folosirea sau încredințarea acestuia spre folosire) nu este sancționată de legea penală.
Prin urmare, faptul că borderourile și dispozițiile de plată au putut fi întocmite de inculpata apelantă după ce ar fi avut loc obținerea fondurilor și cheltuirea acestora, în contextul (primar) al unor verificări solicitate de OLAF, nu reprezintă un argument suficient pentru reținerea incidenței normei prevăzute de art. 322 C.pen, mai ales în contextul în care persoana acuzată a optat pentru aplicarea procedurii de judecată întemeiate pe recunoașterea învinuirii, iar poziția de recunoaștere nu se poate referi decât la perioada 2011-2013 și la acțiunea de sprijin a celorlalți doi inculpați anterior ultimelor acțiuni infracționale descrise cu privire la aceștia.
Cum referitor la înscrisurile privind cheltuielile efectuate, respectiv borderouri de achiziție și dispoziții de plată către casierie, inculpata G. M. a recunoscut întocmirea acestora, beneficiarul sumelor fiind inculpatul A. L. G. , activitatea inculpatei nu poate întruni condițiile de tipicitate al unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Din analiza actelor cauzei a rezultat că inculpata a recunoscut că a întocmit înscrisurile respective fără a-i fi puse la dispoziție documente justificative, pe motivul că lucrările agricole au fost efectuate personal de către A. L. G. , iar semințele ar fi fost achiziționate fără bon fiscal.
Acuzația reținută în actul de sesizare a primei instanțe în sarcina inculpatei apelante este întemeiată atât pe o activitatea materială specifică infracțiunilor de fals, cât și pe faptul că aceasta ar fi cunoscut că nu au fost efectuate lucrări agricole pe terenuri, în aceste condiții fiind de acord să întocmească borderourile de achiziții sau dispoziții de plată, pentru ca inculpatul A. C. A. să încerce să justifice în fața autorităților folosirea banilor.
Prin urmare, în optica organelor de anchetă, nu activitatea de întocmire a unor înscrisuri necorespunzătoarea realității ar fundamenta acuzația, ci scopul în care inculpata ar fi acționat în acest sens. Or, în condițiile unei pregătiri profesionale specifice profesiei de contabil, având în vedere modul în care aceste înscrisuri se impuneau a fi întocmite pentru a produce efectele juridice urmărite de autor, nu se poate reține că inculpata apelantă nu ar fi cunoscut scopul în care i-ar fi fost solicitat sprijinul.
Ceea ce caracterizează, prin urmare, activitatea complicelui în raport cu celelalte forme de participație penală este caracterul ei de contribuție indirectă, de ajutorare sau înlesnire, în orice mod, la săvârșirea actelor de executare propriu – zisă.
Pornind de la definiția complicității dată prin dispozițiile legale sus citate, s-a constatat că, pentru reținerea acestei forme de participație penală, ca formă atipică a infracțiunii, este necesar a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele cerințe esențiale:
Sub raportul elementului formal al infracțiunii, complicitatea presupune o contribuție la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Complicitatea, ca și celelalte forme de participație, impune condiția săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală, întrucât numai prin comiterea acesteia devine o activitate relevantă penal.
Sub raportul elementului material al infracțiunii, complicitatea trebuie să se constituie într-o contribuție de ajutorare sau înlesnire în orice mod la activitatea celui ce săvârșește nemijlocit infracțiunea.
”Reprezentând o formă de participare secundară la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, complicitatea nu poate să consiste nici în acte de executare propriu-zisă, ce presupune săvârșirea nemijlocită a faptei, și nici de determinare psihică a altei persoane la săvârșirea ei, ci doar în acte cu caracter contributiv secundar, accesoriu și subordonat actelor de executare.
Sub raportul elementului moral al infracțiunii, complicitatea trebuie să aibă, întotdeauna, caracterul unei activități intenționate. Condiția săvârșirii actelor de complicitate numai cu forma de vinovăție a intenției – directe sau indirecte – este expres prevăzută de lege, prin dispoziția înscrisă în art. 48 din C. pen. și constă în reprezentarea de către complice a acțiunii pe care o comite autorul și a urmărilor ei, precum și a împrejurării că actul de complicitate contribuie la săvârșirea faptei, unită cu voința de a coopera la realizarea acesteia.
Ca și în ipoteza instigării, și în cazul complicității, răspunderea complicelui va fi strict determinată, atât sub raport obiectiv, cât și subiectiv, de răspunderea autorului, în funcție de gradul de contribuție la săvârșirea faptei și limitele intenției.” (Î.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 168/A/2018, www.scj.ro).
Raportând aceste date ale jurisprudenței la cauza dedusă judecății, instanța de apel a constatat că actul de sesizare a instanței reține în sarcina apelantei inculpate o formă de participație prin intermediul unei activități de falsificare a înscrisurilor sub semnătură privată, apărările acesteia legate de necunoașterea scopului în care actele ar fi fost falsificate tinzând la înlăturea aspectelor de ordin subiectiv ale complicității. Or, chiar dacă în apărare s-a solicitat schimbarea încadrăririi juridice, analiza poziției subiective a inculpatei apelante față de forma de participație reținută nu poate fi efectuată decât prin decizie, la momentul soluționării căii de atac.
Prin urmare, Curtea a apreciat că reținerea în sarcina inculpatei apelante G. M. a complicității la două infracțiuni de schimbarea fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta sau în numele ei, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, corespunde stării de fapt obiectiv reținute prin rechizitoriu, stabilirea laturii subiective, respectiv dacă inculpata avea sau nu cunoștință despre scopul în care actele au fost falsificate, ținând de analiza elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acesteia.
Nici susținerile cu privire la existența caracterului continuat al activității pentru care inculpata apelantă a fost trimisă în judecată nu pot fi reținute.
Conform actului de sesizare a primei instanțe, infracțiunile reținute în sarcina inculpaților A. L. G. și A. C. A., în legătură cu contractele de finanțare nr. 112021031600125 „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D.” și nr. C112021031600113 „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația A. C. A.” sunt diferite.
Din definiția infracțiunii continuate, dată de art. 35 alin. 1 C. pen., raportată la decizia Curții Constituționale nr. 368/2017, rezultă condițiile necesare pentru existența acesteia, respectiv: unitatea de subiect activ, pluralitatea de acțiuni sau inacțiuni săvârșite la intervale de timp diferite, unitatea de rezoluție infracțională și omogenitatea juridică a actelor de executare. Aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ.
Rezoluția specifică infracțiunii continuate presupune atât un factor intelectiv de conștiință, în baza căruia făptuitorul are reprezentarea în ansamblu a activității infracționale și a urmărilor sale, cât și un factor volitiv, constând în voința de a săvârși treptat acțiunile componente ale acestei activități.
De asemenea, unitatea de rezoluție rezultă din modul în care au fost săvârșite diferite acțiuni sau inacțiuni ce compun infracțiunea continuată, fiind dependentă și de mărimea intervalului de timp la care acestea a fost săvârșite.
În ipoteza în care făptuitorul a luat o hotărâre generică de a săvârși în viitor mai multe infracțiuni de un anumit tip, fără a avea reprezentare în concret a faptelor pe care le va comite, nu se poate reține incidența elementului unificator a acțiunilor/inacțiunilor săvârșite, care vor constitui tot atâtea infracțiuni autonome aflate în concurs.
Materialul probator a fost structurat în cursul anchetei pe două contracte de finanțare diferite, beneficiarii sumelor obținute astfel fiind două persoane diferite. Faptul că incupata apelantă G. M. ar fi folosit același mod de operare pentru a oferi sprijin celor doi beneficiari, nu poate justifica reținerea unei forme continuate de participare, sprijinul din partea acesteia putând fi solicitat doar în funcție de activitatea fiecărei persoane trimise în judecată în calitate de autor. Complicitatea ca formă de participație penală se poate analiza prin raportare la comiterea unei fapte de către un autor. În ipoteza în care o persoană oferă sprijin mai multor autori, pot fi reținute mai multe fapte de complicitate, nu doar o singură faptă incriminată în forma de participație a complicității.
În cpncluzie, contrar susținerilor apărării, Curtea a constatat că nu poate reține în sarcina inculpatei apelante o singură infracțiune în formă continuată de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta sau în numele ei, cu forma de participație a complicității, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen.
Prin încheierea din data de 19 noiembrie 2019, față de cererea formulată de apelantul inculpat A. L. G. în sensul reținerii dispozițiilor art. 52 alin.3 Cod penal în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal, două acte materiale, constând în participație improprie la infracțiunea de obținere pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene comisă în formă continuată, instanța de control judiciar a apreciat că deși în susținerea cererii au fost invocate dispozițiile art. 386 Cod procedură penală, aceasta nu reprezintă o cerere de schimbare a încadrării juridice în sensul prevăzut de Codul de procedură penală care ar fi impus acordarea garanțiilor inclusiv inclusiv a celor prevăzute de instanța de contencios constituțional, ci o apărare pe fondul cauzei, respectiv lipsa de vinovăție specifică ca trăsătură esențială a infracțiunii ce urmează a fi analizată la momentul soluționării căilor de atac.
Prin înscrisul de la fila 73 vol. I d.a. părțile civile N. M. L., N. C. A. și N. M., prin avocat ales Veniamin Ciupercovici, au depus cerere de renunțare la apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 1450/2018 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, cereri care față de momentul procesual în care au fost formulate, respectiv după expirarea termenului de declarare a apelului, sunt calificate de instanța de apel ca fiind cereri de retragere a căilor de atac exercitate, conform art. 415 Cod procedură penală.
Raportat la disp. art. 415 Cod procedură penală conform cărora „ Până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special (...). Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel”, văzând manifestarea de voință a apelantelor părți civile N. M. L., N. C. A. și N. M., exprimată de acestea prin reprezentant convențional, Curtea, urmează să ia act de aceasta în sensul retragerii căilor de atac exercitate împotriva sentinței penale nr. 1450 din data de 19 decembrie 2018 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița.
Totodată, constatând culpa procesuală a apelantelor părți civile N. M. L., N. C. A. și N. M.a, în conformitate cu disp. art. 275 alin. 2 Cod proc. penală se va dispune obligarea fiecărei apelante, la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Curtea, examinând sentința primei instanțe, în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, potrivit art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, constată că apelurile declarate de unitatea de parchet, inculpații A. C. A., A. L. G. și partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sunt fondate, în limitele și pentru considerentele care urmează, iar apelul declarat de inculpata G. M. nu se justifică, reținând următoarele:
Pe baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale constând în: declarațiile suspectului V. O. D., declarațiile inculpatului D. B. M., declarațiile martorilor A .E., A .N., G. G., D. I., D. G., G. F., G. P., Ș. I., S. M., S. R., B fostă G) A. E., I. N., M . A., V. M., proces –verbal de redare în formă scrisă a discuției ambientale purtată de suspectul V. O. D. și inculpatul A. L. G. la data de 24.05.2017, înscrisuri, ce se coroborează cu declarațiile date de inculpații A. C. A., A. L. G. și G. M. în fața instanței de fond, în procedura prev. de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, art. 375 și art. 377 Cod procedură penală, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior și care nu a fost criticată prin căile de atac.
Printr-o justă evaluare și interpretare a acestora, potrivit art. 103 Cod procedură penală, în mod corect s-a stabilit în sarcina inculpatului A. C. A. că în calitate de reprezentant legal al P.F.A. „A. C. A.” la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a prezentat la A.P.D.R.P. –O.J.P.D.R.P. Dâmbovița (actual A.F.I.R)., cu ocazia depunerii cererii de finanțare nr. 112021031600113- 30.09.2010 documente cu un conținut inexact, respectiv tabelul centralizator al suprafețelor arendate nr. 2169/24.06.2010 emis de Primăria comunei Cornățelu, jud. Dâmbovița, un extras din Registrul agricol al comunei Cornățelu, dar și documente false cu ocazia solicitării încheierii de act adițional la contractul de finanțare -20.10.2013, respectiv: acordul de încetare (reziliere) a contractului de arendă nr. 714/11.06.2010 din 03.06.2013, contractul de arendă nr. 714/11.06.2010 și contractul de arendă nr. 205/05.06.2013, ce a avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei de 46.029,60 lei din bugetul general al Uniunii Europene.
Totodată, în calitate de reprezentant legal al P.F.A. „A. C. A.”, inculpatul A. C. A., în perioada 2011 -2013, a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația fondurilor în cuantum de 46.029,60 lei, în baza cererii de finanțare pentru proiectul nr. C112021031600113 „Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D.”, încasând sumele de bani menționate în borderourile de achiziții semințe și în dispozițiile de plată, fără ca semințele să fie achiziționate sau lucrările agricole efectuate, fiind ajutat de inculpata G. M..
În ceea ce-l privește pe inculpatul A. L. G. , acesta beneficiind de ajutorul inculpatei G. M., în perioada 2011-2013, a schimbat fără respectarea prevederilor legael , destinația fondurilor în cuantum de 46.029,60 lei primită de suspectul V. O. D. în baza cererii de finanțare pentru proiectul C 112021031600113 ” Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D.”, încasând sumele de bani menționate în borderourile de achiziții de semințe și în dispozițiile de plată, fără ca semințele să fie achiziționate sau lucrările agricole efectuate.
Totodată, inculpatul A. L. G. l-a ajutat pe inculpatul A. C. A. să schimbe, fără respectarea dispozițiilor legale, destinația sumei de 46.029,60 lei încasată în baza cererii de finanțare pentru proiectul nr.C112021031600125 „ Îmbunătățirea performanețelor în exploatația A. C. A.” , încasând sumele de bani menționate în borderourile de achiziție și în dispozițiile de plată către casierie, fără ca semințele să fie achiziționate și fără ca lucrările agricole să fie efectuate.
De asemenea, același inculpat la diferite intervale de timp, dar în baza aceleași rezoluții infracționale, l-a determinat cu intenție pe numitul V. O. D. să prezinte la A.R.D.R.P.-O.J.P.D.R.P. Dâmbovița ( actual AFIR) cu ocazia depunerii cererii de finanțare -30.09.2010 documente cu conținut inexact: tabel centralizator al suprafețelor arendare nr. 2167 din data de 24 iunie 2010 emis de Primăria Comunei Cornățelu și un extras din Registrul Agricol al Comunei Cornățelu, precum și documente false, contractul de arendare nr. 710/11 iunie 2010 depus cu ocazia întocmirii Raportului asupra verificării pe teren nr. 848 din data de 16.12.2010, având ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei de 46.029,60 lei din bugetul general consolidat al Uniunii Europene.
În ceea ce o privește pe inculpata G. M., aceasta în perioada 2011-2013 i-a ajutat pe inculpații A. C. A. și A. L. G. să schimbe destinația fondurilor primite în temeiul contractelor de finanțare nr. 112021031600125 „ Îmbunătățirea performanțelor în exploatația V. O. D. „ și nr. C 112021031600113 „ Îmbunătățirea performanețelor în exploatația A. C. A.”, pentru implementarea proiectelor conform planurilor de afaceri, întocmind borderouri de achiziție și dispozițiile de plată prezentate de către inculpatul A. C. A. și numitul V. O. D. pentru a justifica utilizarea sumelor de bani primite în baza contractelor de finanțare pentru implementarea prioiectelor conform planurilor de afaceri.
Referitor la solicitarea apelantului inculpat A. L. G. în sensul reținerii la încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal ( două acte materiale ), a dispozițiilor prev. de art. 52 alin.3 Cod penal, întrucât, în opinia sa, din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că numitul V. O. D. a depus documentele fără a cunoaște caracterul fals al acestora, acționând fără vinovăție, aspect care este confirmat de soluția de clasare dispusă față de acesta prin actul de sesizare, Curtea reține următoarele:
Participația improprie constă potrivit disp. art. 52 alin.3 Cod penal invocate de apelantul inculpat în „ determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție”.
Potrivit actului de sesizare, respectiv Rechizitoriul nr. 259/P/2017 din data de 14 decembrie 2017, soluția de clasare privindu-l pe numitul V. O. D. a fost dispusă de procuror, în temeiul disp. art. 16 alin.1 lit.b) teza întâi Cod procedură penală, în considerentele soluției reținându-se că acesta nu a acționat cu rea credință, în sensul că nu a cunoscut caracterul ilicit al documentelor false și nici nu a urmărit obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul consolidat al Uniunii Europene.
Având în vedere că soluția de clasare în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal ( două acte materiale), s-a dispus față de numitul V. O. D. pentru neîndeplinirea condițiilor de tipicitate, sub aspect obiectiv, ale infracțiunii, ci nu pentru lipsa elementelor ce țin de latura subiectivă, acoperite de sintagma „nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege” prev. de art. 16 alin.1 lit.b) teza a doua Cod procedură penală care să justifice reținerea participației improprii la comiterea infracțiunii de către inculpatul A. L. G. , se constată că solicitarea apelantului inculpat în sensul reținerii disp. art. 52 alin.3 Cod penal în privința infracțiunii prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal ( două acte materiale), nu este fondată.
Totodată, în completarea considerentelor expuse prin încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2019 prin care instanța de control judiciar a respins ca neîntemeiate cererile formulate de apelanta inculpată G. M. de schimbare a încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina sa, Curtea reține că din mijloacele de probă admnistrate în cauză a rezultă că borderourile de achiziție de semințe și dispozițiile de plată au fost întocmite de inculpată, deși nu i-au fost puse la dispoziție documente justificative, scopul fiind acela de a oferi o aparentă justificare cheltuielilor presupus a fi fost efectuate de inculpații Andreescu, cu toate că inculpata avea cunoștință de faptul că în realitate nu fuseseră achiziționate semințe și nici nu fuseseră efectuate lucrări agricole.
În condițiile unei pregătiri profesionale specifice profesiei de contabil, având în vedere modul în care aceste înscrisuri se impuneau a fi întocmite pentru a produce efectele juridice urmărite de autor, nu se poate reține că inculpata apelantă G. M. nu ar fi cunoscut scopul în care i-ar fi fost solicitat sprijinul, rezultând, așadar, contrar celor susținute de apelantă, că la săvârșirea infracțiunilor a acționat cu vinovăția cerută de lege, respectiv intenție directă potrivit art. 16 alin.3 lit.a) Cod penal.
Raportat la cele ce preced, față de situația de fapt expusă și reținând că inculpații A. C. A., A. L. G. și G. M. au comis faptele cu vinovăția prevăzută de lege, condamnarea acestora pentru infracțiunile stabilite prin actul de sesizare este justă, încadrările juridice stabilite fiind corespunzătoare faptelor comise de inculpați și vinovăției acestora.
De asemenea, în mod corect au fost reținute dispozițiile cuprinse în art. 396 alin.10 Cod proc. penală, ce permit reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, dată fiind atitudinea procesuală a inculpaților, care, înainte de începerea cercetării judecătorești au recunoscut faptele, astfel cum a fost arătate în actul de sesizare și și-au însușit probatoriile administrate pe parcursul urmăririi penale.
În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 Cod penal, astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, în acord cu argumentele expuse de prima instanță, reținând că infracțiunea incriminată de disp. art. 181 alin.1 din Legea nr.78/2000 în prezent, prevede limite de pedeapsă mai reduse, de la 2 la 7 ani închisoare, comparativ cu infracțiunea incriminată de aceleași dispoziții în Legea nr. 78/2000 la data comiterii activității infracționale, respectiv de la 3 la 15 ani închisoare, chiar și în condițiile în care tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni potrivit noului cod penal prevede aplicarea unui spor de pedeapsă obligatoriu, conform art. 39 alin.1 lit.b) Cod penal, iar instanța de control judiciar astfel cum va arăta în continuare apreciază că se impune reducerea pedepselor, se constată că în mod just s-a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpaților A. C. A. și A. L. G. este legea penală în vigoare la data judecății.
Referitor la susținerea apelantului inculpat A. L. G. în sensul că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale conform art. 154 alin.1 Cod penal în privința infracțiuniilor prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 18.2 alin 1 din Legea nr.78/2000 și art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 pentru care s-a dispus condamnarea la primul grad de jurisdicție, Curtea reține următoarele:
Inculpatul A. C. A. a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță pentru două infracțiuni prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 182 alin. 1 din Legea nr.78/2000 și art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 săvârșite în perioada 2011-2013.
Raportat la limitele de pedeapsă ale infracțiunii sancționate cu închisoare de la un an la 5 ani potrivit legii speciale în vigoare la data judecății și care a fost apreciată ca fiind mai favorabilă inculpatului, termenul general al prescripției răspunderii penale este conform art. 154 alin.1 lit.d) Cod penal de 5 ani și nu s-a împlinit mai înainte de a fi întrerupt prin acte care au fost comunicate inculpatului.
Astfel, rezultă din actele și lucrările dosarului că prin ordonanța din data de 03 iulie 2017 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de inculpatul A. L. G. sub aspectul comiterii a două infracțiuni prev. de art. 48 alin.1 Cod penal rap. la art. 182 alin.1 din Legea nr.78/2000 ( două fapte) ambele cu aplic. art. 38 alin.1 Cod penal, iar prin ordonanța din data de 20 septembrie 2017 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de inculpat sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal și schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev.de art. 48 alin.1 Cod penal rap. la art. 182 alin.1 din Legea nr.78/2000 ( două fapte) ambele cu aplic. art. 38 alin.1 Cod penal, în două infracțiuni prev. de art. 182 alin1 din Legea nr.78/2000 și art. 48 Cod penal rap. la art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000, ambele cu 38 alin.1 Cod penal; totodată, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru cele trei infracțiuni, ordonanța procurorului fiind comunicată inculpatului la data de 25 septembrie 2017, potrivit procesului verbal, existent la fila 107 din vol. I d.u.p.
Așadar, prin comunicarea actelor de procedură inculpatului A. L. G. , termenul de prescripție generală a răspunderii penale care a început să curgă din anul 2013 a fost întrerupt, situație în care prescripția răspunderii penale se stabilește în raport de termenul de prescripție specială conform art. 155 Cod penal și care nu s-a împlinit în cauză.
Referitor la disp. art. 155 Cod penal, Curtea reamintește că prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 518 din 25 iunie 2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională.
În considerentele deciziei (paragraful 30), instanța de contencios constituțional a constatat că „dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. instituie o soluție legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite”.
Totodată, a constatat (paragraful 34) că „soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) C. pen. anterior, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat”.
Considerentele Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale sunt obligatorii. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat cu valoare de principiu că forța obligatorie care însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995, publicată în M. Of. nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71 din 29 ianuarie 2014).
Referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, toate deciziile Curții Constituționale au ca efect obligația de conformare, în cazul deciziilor interpretative urmând ca practica judiciară să se adapteze în conformitate cu interpretarea dată normei de către instanța de contencios constituțional. Prin deciziile interpretative se constată constituționalitatea sau neconstituționalitatea, însă într-o anumită interpretare a textului de lege supus controlului de constituționalitate, textul de lege putând fi în continuare aplicat, însă în interpretarea obligatorie stabilită de Curtea Constituțională, respectiv cu eliminarea acelei interpretări constatate ca fiind neconstituțională.
Din această perspectivă, Curtea reține că, prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, nu s-a constatat numai neconstituționalitatea soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., ci instanța de contencios constituțional a oferit o interpretare sintagmei respective prin trimiterea la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) din Codul penal din 1969 care prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului, statuând, astfel, că în această interpretare legea să devină previzibilă.
Așadar, prin decizia menționată Curtea Constituțională a statuat că norma trebuie aplicată în raport cu prevederile art. 123 alin. (1) Cod penal din 1969, concluzie care se desprinde din paragraful 24 din Decizia nr. 297/2018, în care se precizează că „întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale.”
Curtea Constituțională a statuat că „se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. asupra persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilității acesteia de a cunoaște aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și al începerii cursului unui nou termen de prescripție. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menționat este și data de la care începe să curgă și poate fi calculat noul termen de prescripție. A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) C. pen.” (paragraful 28).
În raport de efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 518 din 25 iunie 2018, instanța de judecată are atributul de a identifica dacă, până la împlinirea termenului general al prescripției răspunderii penale, a fost îndeplinit un act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului, cu posibilitatea aplicării dispozițiilor privind întreruperea cursului prescripției și a celor ce reglementează prescripția specială a răspunderii penale; or, în cauza de față astfel, cum s-a arătat anterior, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a întrerupt prin comunicarea ordonanței nr. 258/P/2017 din data de 20 septembrie 2017 inculpatului A. L. G. , astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 16 lit.f) Cod procedură penală pentru a se dispune o soluție de încetare a procesului penal față de acesta, sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 și art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 cum s-a susținut prin calea de atac.
Referitor la inculpata G. M., Curtea reține că în mod greșit s-a apreciat de judecătorul fondului că legea penală mai favorabilă este reprezentată de legea în vigoare la data judecății, pe argumentul că legea penală se aplică global atât pentru autorul infracțiunii cât și pentru complice, și că fiind trimisă în judecată pentru două infracțiuni de complicitate la schimbarea fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general consolidat al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 inculpatei nu i-ar putea fi aplicată o altă formă a legii decât cea a autorilor infracțiunii, întrucât în opinia instanței de control judiciar legea penală mai favorabilă se analizează, în ansamblu, pentru fiecare participant la infracțiune .
Interpretarea dată de judecătorul fondului în sensul că unui complice trebuie să i se aplice de plano legea constatată ca fiind mai favorabilă autorului infracțiunii, ar însemna ca o persoană care a fost trimisă în judecată în calitate de complice să fie lipsită de dreptul de a i se analiza dispozițiile legii penale mai favorabile conform art. 5 Cod penal, astfel cum a fost interpretat prin decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, situație inacceptabilă.
Cu toate acestea, Curtea reține că, deși limita minimă de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei, potrivit legii speciale în vigoare la data comiterii infracțiunilor este mai redusă, respectiv 6 luni închisoare, față de legea în vigoare la data judecății care prevede ca limită minimă pedeapsa închisorii de 1 an, în condițiile în care regimul de supraveghere este apreciat ca fiind de natură să asigure corijarea comprtamentului inculpatei pe viitor, aplicarea unei pedepse potrivit vechii legi, reduse ca urmare a reținerii disp. art. 396 alin.10 Cod procedură penală, ar presupune stabilirea unui termen de încercare, compus, potrivit disp. art. 86 2 Cod penal din 1969, din durata pedepsei și un interval de minim 2 ani ceea ce ar duce în final la stabilirea unui termen de supraveghere mai mare decât cel dispus la primul grad de jurisdicție, interval în care inculpata ar trebui să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile impuse, ceea ce înseamnă, în opinia instanței de control judiciar, încălcarea disp. art. 418 Cod procedură penală.
În ceea ce privește criticile de netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepselor, invocate de apelanții inculpați A. L. G. , A. C. A. și G. M., reținând că, după înregistrarea căilor de atac, inculpații A. L. G. și Andreescu Claudiu au achitat în integralitate, astfel cum se va arăta pe latura civilă a cauzei, prejudiciile cauzate părții civile Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin faptele lor ilicite, inclusiv dobânzile și penalitățile calculate de partea civilă și pe care nu le-au contestat, inculpații prezentându-se la fiecare termen de judecată acordat ceea ce denotă că au conștientizat consecințele negative ale infracțiunilor comise, în raport de dispozițiile art. 74 alin.1 Cod penal, vâzând, pe de o parte, circumstențele reale de comitere a infracțiunilor, relațiile sociale încălcate, împrejurarea că de la data comiterii activității infracționale, respectiv 2013 și până în prezent a trecut un interval de timp destul de mare, de natura a estompa rezonanța socială negativă a infracțiunilor comise, pe de altă parte, circumstanțele personale ale inculpaților care au cooperat cu organele judiciare recunoscând comiterea infracțiunilor, fiind integrați în societae, Curtea conchide că se impune reducerea pedepselor aplicate inculpaților A. L. G. și A. C. A..
Referitor la inculpata G. M., în acord cu argumentele avute în vedere de instanța de fond, Curtea constată că la stabilirea cuantumului pedepsei, judecătorul fondului a avut în vedere atât criteriile legale prev. de art. 74 alin.1 Cod penal, circumstanțele reale și personale ale inculpatei, stabilind că atingerea scopului pedepsei, constând în corijarea comportamentului social al acesteia și conștientizarea necesității respectării legilor și a valorilor sociale apărate de acestea, poate avea loc prin aplicarea unor pedepse situate în apropierea minimului special prevăzut de lege, ca urmare a reținerii disp. 396 alin.10 Cod proc. penală, și nu se justifică reducerea acestora.
Raportat la cele ce preced, Curtea, în baza art. 421 pct.2 lit.a) Cod proc. penală, urmează să admită apelurile declarate de inculpații A. C. A. și A. L. G. împotriva sentinței pe care o va desființa în parte, în latură penală, și în rejudecare, după descontopirea pedepselor principale aplicate celor doi inculpați în pedepsele componente care vor fi repuse în individualitatea lor, va reduce pedeapsele aplicate acestora după cum urmează:
Va reduce pedepsele aplicate inculpatului A. C. A., în temeiul disp. art. 181 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 ( două acte materiale), art. 5 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 2 ani închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare și în temeiul disp. art. 182 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 9 luni închisoare, la 8 luni închisoare.
În baza art.39 al.1 lit.b) rap. la art.38 al.1 Cod penal va aplica inculpatului A. C. A. pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare la care se va adăuga o treime (2 luni și 20 zile ) din pedeapsa de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. C. A. să execute pedeapsa de 1 an, 8 luni și 20 zile închisoare.
Va reduce pedepsele aplicate inculpatului A. L. G. , în temeiul disp. art. 48 alin.1 Cod penal rap. la art. 182 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 9 luni închisoare, la 8 luni închisoare, în temeiul disp. art. 182 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 1 an închisoare, la 10 luni închisoare și în temeiul disp. art. 47 Cod penal rap. la art. 181 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal ( două acte materiale), art. 5 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 2 ani și 5 luni închisoare, la 2 ani închisoare.
În baza art.39 al.1 lit.b) rap. la art.38 al.1 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se va adăuga o treime din celelalte pedepse, respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. L. G. să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
Cu privire la solicitarea apelantului inculpat A. L. G. în sensul înlăturării sporului de pedeapsă stabilit conform art. 39 alin.1 lit.b) Cod penal, față de considerentele expuse anterior în sensul că în cauză nu s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 154 alin.1 lit.d) Cod penal în ceea ce privește infracțiunile prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 și art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000, astfel cum a susținut inculpatul, având în vedere pluralitatea de infracțiuni comise de inculpat, se constată că aplicarea sporului care are caracter obligatoriu este justificată, fiind avute în vedere de către instanța de apel pedepsele reduse potrivit prezentei decizii.
Vor fi menținute modalitățile de individualizare a executării pedepselor rezultante aplicate celor doi inculpați A. C. A. și A. L. G. , constatându-se că în mod corect s-a reținut de judecătorul fondului îndeplinirea condițiilor prev. de art. 91 Cod penal.
Având în vedere că s-a apreciat că sunt fondate criticile de netemeinicie invocate de apelanții inculpați A. C. A. și A. L. G. sub aspectul cuantumului pedepselor, Curtea reține că se impune reducerea duratei termenului de supraveghere stabilit conform art. 92 Cod penal, în privința inculpatului A. C. A. de la 3 ani, la 2 ani și 6 luni și în privința inculpatului A. L. G. conform art. 92 Cod penal de la 3 ani și 6 luni, la 3 ani, perioadele stabilite, în raport de obligațiile impuse fiind de natură să asigure corijarea comportamentului lor pe viitor.
Contrar criticilor invocate de apelanții inculpați A. C. A. și A. L. G. , în raport de natura infracțiunilor comise, intervalul de timp în care s-a reținut că s-a desfășurat activitatea infracțională, modalitatea concretă de comitere și contribuțiile pe care inculpații le-au avut în comiterea infracțiunii, nu se impune reducerea duratei stabilite de prima instanță pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, aceasta fiind de natură a asigura scopul preventiv educativ al pedepsei pentru viitor și reeducarea inculpaților în raport de relațiile sociale pe care au înțeles să le încalce prin comiterea infracțiunilor.
Nici critica invocată de apelanții inculpați vizând durata pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal nu poate fi primită având în vedere că scopul pedepsei complementare este acela de a completa represiunea rezultată din pedeapsa principală, pe de altă parte, natura infracțiunilor comise de inculpați, justifică interzicerea exercitării acestor drepturi pe o durată situată peste durata medie prevăzută de art. 66 Cod penal.
În privința solicitării formulate de apelanta inculpata G. M. în sensul înlăturii obligației impuse în sarcina sa de către prima instanță, respectiv aceea de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței, Curtea reține că, deși obligația prevăzută de art. 92 alin.2 lit.d) Cod penal are caracter facultativ, aceasta, alături de celelalte obligații impuse inculpatei pe durata termenului de supraveghere, asigură corijarea comportamentului social al inculpatei pe viitor, fiind proporțională gravității faptei și poate contribui eficient la reinserția socială a acesteia, păstrarea unui control asupra comprtamentului inculpatei fiind justificată față de împrejurarea că faptele comise de aceasta nu sunt singulare, inculpata fiind cercetată într-un alt dosar pentru fapte similare cu cele ce fac obiectul judecății.
Referitor la critica unității de parchet în sensul că judecătorul fondului ar fi trebuit să aplice inculpaților pedeapsa complementară și accesorie prevăzută de art. 66 alin.1 lit.g) Cod penal, respectiv„ dreptul de a ocupa o funcție, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii”, Curtea reține că pentru limitarea exercitării acestui drept care ca scop prevenirea săvârșirii de infracțiuni trebuie să existe o legătură directă între activitatea desfășurată de inculpați și infracțiunile comise, iar măsura aplicată trebuie să fie necesară, adecvată și proporțională cu realizarea acestui scop.
În cauza dedusă judecății, în raport de natura și modalitatea concretă în care au fost săvârșite infracțiunile de către inculpații A. C. A., A. L. G. și G. M., astfel cum s-a reținut anterior, se constată că nu există o legătură determinantă între activitățile desfășurate de inculpați și infracțiunile comise de aceștia care să justifice interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 alin.1 lit.g) Cod penal ca pedeapsă complementară și accesorie, susținerea în sensul că în sarcina inculpatului A. L. G. s-a reținut într-o altă cauză penală comiterea unei infracțiuni similare cu cea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză neconducând la o concluzie contrară atâta timp cât îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru interzicerea exercitării acestui drept, se analizează în raport de infracțiunile ce fac obiectul judecății, considerente în raport de care se conchide că nu este fondată criticată invocată de unitatea de parchet.
În ceea ce privește criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Ploiești, inculpații A. C. A., A. L. G. și partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, sub aspectul modalității de soluționare a laturii civile, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală apelată s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în contradictoriu cu inculpații A. C. A., A. L. G. și G. M. și s-a dispus obligarea inculpatului A. C. A. la plata sumei de 579,60 lei către A.F.I.R. (prejudiciu nerecuperat în contextul plății parțiale a sumei de 45.450 lei din prejudiciul total de 46.029,60 lei) și a inculpatului A. L. G. la plata sumei de 46.029,60 lei către A.F.I.R.
Totodată, au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile formulate față de inculpata G. M..
Prin adresa nr. 20120 din 06 august 2019, înregistrată sub nr. 15626 din 12 august 2019, înscris aflat la fila 3 vol.II d.a., partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a comunicat în ceea ce-l privește pe inculpatul A. C. A., că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare nr. 24391 din 15 iulie 2014, s-a constituit un debit de 46.029,60 lei; ca urmare a achitării integrale a debitului în data de 25 octombrie 2018, în baza prevederilor art. 42 din O.U.G. nr. 55/2011 a fost emis procesul-verbal nr. 27936 din 29 octombrie 2018 de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate pentru suma de 4779,04 lei primită de beneficiar la data de 02 noiembrie 2018; valoarea accesoriilor a fost achitată integral în data de 16 iulie 2019 și începând cu data de 16 iulie 2019, P.F.A. A. C. A. nu mai figurează cu debite în evidențele Serviciului Recuperare Datorii din cadrul A.F.I.R.
Cu privire la inculpatul A. L. G. , s-a arătat că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. 29007 din 12 septembrie 2013 s-a stabilit un debit de 46.029,60 lei echivalentul sumelor decontate în cadrul contractului C112021031600125 din 27 aprilie 2011, până la data emiterii acestei adrese nefiind încasată nicio sumă de bani.
Urmare a răspunsului înaintat la dosar de partea civilă și chitanțele depuse de inculpatul A. L. G. cu nr. 20100345983 din data de 07 martie 2019 în cuantum de 5.000 lei, nr.20100352462 din data de 04 aprilie 2019 în sumă de 3.000 lei, nr. 20100358806 din data de 07 mai 2019 în sumă de 5.200 lei și nr. 20100365961 din data de 11 iunie 2019 în sumă de 32830 lei, la solicitarea instanței de apel, Agenția Națională de Admnistrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finațelor Publice Ploiești-Admnistrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița prin adresa nr. 85709 din data de 03 octombrie 2019, aflată la fila 33 vol. II d.a. a comunicat că inculpatul A. L. G. figurează în baza de date cu aceste plăți în contul 50.86.09 ” Disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciu cauzat și recuperat în condițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 deschis la solicitarea acestuia în dosarul nr. 7489/120/2017”; de asemenea, s-a precizat că organul fiscal nu a primit pe numele inculpatului un titlu executoriu pentru a se putea efectua transferul sumelor sau distribuirea acestora.
La termenul de judecată din data de 16 decembrie 2019, astfel cum rezultă din încheierea de ședință, consilierul juridic al părții civile Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a învederat instanței că debitul principal în cuantum de 46.029,60 lei a fost achitat și că banii depuși inițial în contul A.N.A.F. au intrat în contul părții civile și că urmează a fi stabilite penalitățile și dobânzile aferente debitului principal; totodată, potrivit înscrisului depus la fila 104 vol II d.a. apel accesoriile rămase de recuperat sunt în cuantum de 6,081,18 lei.
În ședința publică din data de 14 ianuarie 2020, inculpatul A. L. G. a depus la dosar copia ordinului de plată din data de 10 ianuarie 2020 din care rezultă că a plătit în contul părții civile A.F.I.R. suma de 6.081,58 lei.
Deși cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 14 ianuarie 2020 consilierul juridic al părții civile Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a învederat instanței de control judiciar că suma menționată în ordinul de plată, care reprezintă cuantumul accesoriilor rămase de recuperat după achitarea integrală a debitului, nu se afla în contul părții civile, Curtea reține că inculpatul A. L. G. a făcut dovada potrivit extrasului de cont din data de 13 ianuarie 2020 eliberat de Raiffeisen Bank depus la fila 118 vol II d.a. că suma de 6.081,58 lei a fost depusă în contul părții civile.
Se constată, așadar, că pe parcursul soluționării căilor de atac inculpații A. C. A. și A. L. G. au făcut dovada achitării prejudiciului cauzat părții civile Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin acțiunile ilicite comise, inclusiv a accesoriilor aferente acestuia, astfel cum au fost calculate de partea civilă, raportul obligațional delictual fiind stins prin plata voluntară, criticile invocate de apelanți fiind fondate sub acest aspect.
Având în vedere că prejudiciul a fost acoperit în integralitate, se constată că nu se mai impune analiza criticii invocate de unitatea unității de parchet vizând soluționarea greșită a laturii civile prin aceea că s-a dispus obligarea în mod conjunct (divizibil) a inculpaților A. C. A. și A. L. G. la plata despăgubirilor civile către partea civilă și au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile civile față de inculpata G.M., răspunderea fiind solidară.
Întrucât în legătură cu modalitatea de soluționare a acțiunii civile formulate de partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au formulat critici prin căile de atac atât unitatea de parchet cât și partea civilă, Curtea, în baza art. 421 pct.2 lit.a) Cod proc. penală, urmează să admită apelurile declarate de acești apelanți, și urmare a admiterii căilor de atac exercitate de inculpații A. C. A. și A. L. G. , va desființa sentința, în parte, în latură civilă, și în rejudecare, se va constata acoperit integral prejudiciul cauzat părții civile Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Având în vedere că prin ordonanța procurorului nr.258/P/2017 din data de 21.09.2017, aflată la filele 9-12 vol II d.u.p. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. L. G. până la concurența sumei de 46.029,60 lei după cum urmează:cota de 50% din imobilul situat în extravilanul comunei Râul Alb, jud. Dâmbovița, în suprafață de 511mp, nr. cadastral 70021, înscris în cartea funciară a localității Râul Alb; imobilul situat în localitatea Crevedia, jud. Dâmbovița, nr. cadastral 815, înscris în cartea funciară nr.74055 a localității Crevedia, cota de 3/40 din imobilul teren extravilan situat în localitate Jurilovca, jud. Tulcea, nr. cadastral 33088, înscris în cartea funciară nr.33088 a localității Jurilovca, scopul măsurii fiind acela de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care servesc la repararea pagubei cauzate părții civile A.F.I.R. , constatând că prejudiciul cauzat părții civile a fost integral acoperit, măsura instituită de procuror în cursul urmăririi penale nu se mai justifică, astfel că se va dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A. L. G. prin ordonanța menționată.
Procedând la verificarea din oficiu a sentinței, conform art. 417 alin.2 Cod proc. penală, nu au fost constatate nulități dintre cele arătate sub art. 281 Cod proc. penală, motiv pentru care vor fi menținute în rest dispozițiile acesteia.
Raportat la considerentele anterior expuse, constatând că nu sunt fondate criticile invocate de apelanta inculpată G. M., în temeiul disp. art. 421 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, Curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de aceasta împotriva sentinței penale nr. 1450 din data de 19 decembrie 2018 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița și conform art. 275 alin.2 Cod procedură penală să dispună obligarea incupatei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza disp. art. 421 pct.2 lit.a) Cod proc. penală admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Ploiești, inculpații A. C. A., A. L. G. și partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței penale nr. 1450 din data de 19 decembrie 2018 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, pe care o desființează în parte, în latură penală și civilă, și în rejudecare:
1) Descontopește pedeapsa rezultantă principală de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului A. C. A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. C. A., în temeiul disp. art. 181 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 (două acte materiale), art. 5 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 2 ani închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. C. A.,în temeiul disp. art. 182 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 9 luni închisoare, la 8 luni închisoare.
În baza art.39 al.1 lit.b) rap. la art.38 al.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare la care se adaugă o treime (2 luni și 20 zile ) din pedeapsa de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. C. A. să execute pedeapsa de 1 an, 8 luni și 20 zile închisoare.
Menține modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante de 1 an, 8 luni și 20 zile închisoare și reduce termenul de supraveghere stabilit conform art. 92 Cod penal de la 3 ani, la 2 ani și 6 luni.
2) Descontopește pedeapsa rezultantă principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. L. G. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. L. G., în temeiul disp. art. 48 alin.1 Cod penal rap. la art. 182 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 9 luni închisoare, la 8 luni închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. L. G., în temeiul disp. art. 182 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 1 an închisoare, la 10 luni închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. L. G., în temeiul disp. art. 47 Cod penal rap. la art. 181 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal ( două acte materiale), art. 5 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 2 ani și 5 luni închisoare, la 2 ani închisoare.
În baza art.39 al.1 lit.b) rap. la art.38 al.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă o treime din celelalte pedepse, respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. L. G. să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
Menține modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare și reduce termenul de supraveghere stabilit conform art. 92 Cod penal de la 3 ani și 6 luni, la 3 ani.
Constată acoperit integral prejudiciul cauzat părții civile Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale .
Ridică sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A. L. G. prin ordonanța nr.258/P/2017 din 21.09.2017 (f.9-12 vol II d.u.p.).
Menține în rest dispozițiile sentinței, în măsura în care nu contravin prezentei.
3) În temeiul disp. art. 421 pct.1 lit.b) Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata G. M. împotriva sentinței penale nr. 1450 din data de 19 decembrie 2018 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița.
Potrivit disp. art. 415 Cod procedură penală ia act de manifestarea de voință a părților civile N. M. L., N. C. A. și N. M. a în sensul retragerii căilor de atac exercitate împotriva aceleași sentințe.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre apelantele părți civile N. M. L., N. C. A. și N. M. a la plata sumei de 100 lei și pe apelanta inculpată G. M. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 februarie 2020.
| Președinte, |
|
Judecător, |
| C.R. |
|
R.A.N. |
| |
| |
Grefier, |
|
| |
A.S. |
|
Tehnored.jud.C.R.
10 ex./28 februarie 2020
D.F. 7489/120/2017, Tribunalul Dâmbovița.
Jud. fond: C.P.D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006