DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 407 din 20.12.2019, definitivă prin neapelare la data de 28.01.2020, Tribunalul Prahova admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu inculpata G.A., administrator de societate comercială și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an și 4 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Administrației Parcului Memorial „Constantin Stere-Ploiești” sau în cadrul SC Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești SRL.
Obligă inculpata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 25 octombrie 2019, vezi comunicatul nr. 884/VIII/3 din data de 12 noiembrie 2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 12 noiembrie 2019