DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 301 din 08.10.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar din data de 04.07.2008 secretar de stat la Ministerul Justiției, inclusiv la data comiterii faptei, la o pedeapsă de 8 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție publică, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul HANU ALEXANDRU-FLORIN, la data faptei evaluator autorizat, membru al Asociației Naționale al Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR) la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție publică și de a exercita profesia de evaluator, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Dispune achitarea inculpaților ZAAROUR INGRID, IUORAȘ MIHNEA-REMUS, POPA-MOCANU INGRID-LUCIANA, BACIU REMUS-VIRGIL, GEORGESCU HORIA, MARKO ATTILA-GABOR, CANANGIU CONSTANTIN-CĂTĂLIN, VIȘOIU GHEORGHE, DRULĂ DORIN-CORNEL și NISTOR NECULAI, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Dispune confiscarea de la inculpatul Nicolescu Theodor-Cătălin a sumei de 6.200.000 lei și de la inculpatul Hanu Alexandru Florin a sumei de 10.000 euro.
Lasă nesoluționată latura civilă a cauzei, privind plata ce către inculpați a sumei de 84.588.304 euro echivalent în lei la data plății, către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
Obligă inculpații Nicolescu Theodor-Cătălin și Hanu Alexandru-Florin să plătească suma de câte 19.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 08 aprilie 2015, vezi comunicatul nr. 696/VIII/3 din data de 09 aprilie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 09 aprilie 2015