Pagina de Internet a DNA folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței dvs. de navigare pe acest site.  Pentru mai multe detalii puteți naviga aici 
The DNA website uses cookies for enhancing your experience when browsing the website.  For more details, you may find navigate here 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 4 octombrie 2019
Nr. 760/VIII/3

COMUNICAT


Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:

PIEPTEA CORNEL, la data faptei consilier general și lider de grup al unei alianței politice în cadrul Consiliului General al Municipiului București (C.G.M.B.), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență,

POPESCU MANUELA VIOLETA, la data faptei consilier general și președinte al Comisiei de Urbanism și Amenajarea Teritoriului de pe lângă Primaria Capitalei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la trafic de influență,

Administrator al unei societăți comerciale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2012 – 2013, inculpatul Pieptea Cornel, în calitatea menționată mai sus, a pretins și primit prin intermediul inculpatei Popescu Manuela Violeta, de la administratorul unei societăți comerciale, sumele de 15.000 euro (remiși în sediul Consiliului General al Municipiului București) și 150.000 lei, pentru a–și exercita influența asupra consilierilor din cadrul C.G.M.B., în vederea aprobării unui proiect de hotărâre privind Planul de Urbanism Zonal (PUZ) ce privea construirea unui supermarket pe un teren situat în zona Șos. București-Ploiești.
Banii au fost remiși în două tranșe înainte și după aprobarea hotărârii ce privea PUZ-ul respectiv (18.12.2012).
Celor trei inculpați li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE