DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 566 din 28.06.2019, Curtea de Apel Iași admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași cu inculpatul GORDUCALĂ ANATOLY și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Direcției de Asistență Comunitară Iași sau a Primăriei Iași, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Ia act că persoana vătămată, Institutul de Boli Cardio – Vasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iași, nu s-a constituit parte civilă.
Obligă inculpatul la plata sumei de 950 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași la data de 02 iulie 2018, vezi comunicat nr. 484/VIII/3 din 08 iunie 2018.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 iunie 2018