IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
23 iulie 2019
Nr. 622/VIII/3
COMUNICAT
Cu referire la informațiile vehiculate în spațiul public privind demisia domnului Marius Iacob, adjunct al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, BIRP face următoarele precizări:
La data de 19 martie 2019, domnul procuror Marius Iacob, și-a depus demisia din funcția respectivă la cabinetul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, care de îndată a înaintat documentul respectiv ministrului justiției, domnului Tudorel Toader.
Din acel moment, mandatul procurorului șef adjunct al DNA, domnul Marius Iacob, era în vigoare până la data publicării în Monitorul Oficial al României a decretului Președintelui României de eliberare din funcția de procuror șef adjunct Direcție, prin demisie, aspect care a fost comunicat în spațiul public la momentul respectiv.
Precizăm că, procurorul șef al DNA nu are competența de a numi/revoca adjuncții DNA sau procurorii șefi secție din cadrul structurii pe care o conduce. Acest atribut aparține, potrivit legii, Ministrului Justiției cu avizul consultativ al CSM, actul de decizie aparținând în final președintelui României, în conformitate cu art. 54 din Legea 303/2004, care prevede, printre altele, că: „4) Revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Președintele României, la propunerea ministrului justiției, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori a procurorului general al Direcției Naționale Anticorupție ori Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.”
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE