DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 750 din 02.05.2019, definitivă prin neapelare la data de 19.06.2019, Tribunalul București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu inculpatul HORNEGGER JOSEF, la data faptelor reprezentant al unei companii austriece și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită (2 fapte) și complicitate la cumpărare de influență.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile, în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 1, sau în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Dispune confiscarea specială a sumei de 1.100.000 euro, dobândită de inculpat prin săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Obligă inculpatul la plata sumei de 10.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 13 martie 2019, vezi comunicat nr. 250/VIII/3 din 15 martie 2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 15 martie 2019