DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 220 din 21.06.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul DUMITRU CĂTĂLIN, la data faptelor vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei autorități publice, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și spălare a banilor.
Condamnă pe inculpatul DUMITRU RĂDULESCU CĂTĂLIN – ALEXANDRU, fiul primului menționat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și complicitate la spălare a banilor.
Condamnă pe inculpatul MUREȘAN MICHAEL, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea în timpul executării pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Condamnă pe inculpatul CIUPAC (fost DRAGOȘ) VASILE – NICOLAE, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea în timpul executării pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și spălare a banilor.
Condamnă pe inculpatul BRAN DANIEL – MARIN, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor.
În cazul inculpaților Bran Daniel – Marin și Ciupac (fost Dragoș) Vasile Nicolae, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Dispune confiscarea specială, de la inculpatul Bran Daniel–Marin, a sumelor de 775.000 lei și 55.000 de euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății, precum și a autoturismului marca Audi A8 înmatriculat pe numele unui terț interpus.
Dispune confiscarea specială de la inculpatul Ciupac (fost Dragoș) Vasile Nicolae a sumei de 474.032 lei, precum și a autoturismului marca BMW 730 D și a autoturismului marca BMW X6 înmatriculat pe numele unui terț interpus.
Dispune confiscarea specială de la inculpatul Dumitru Cătălin a sumei de 787.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plății, precum și a autoturismului marca BMW 320 DX Drive Coupe înmatriculat pe numele unui terț interpus.
Dispune confiscarea specială de la inculpatul Dumitru Rădulescu Cătălin- Alexandru a unui apartament situat în București și a autoturismului marca Mercedes–Benz.
Desființează înscrisurile întocmite în fals.
Dispune comunicarea hotărârii definitive către Oficiului Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor.
Obligă inculpații la plata de cheltuieli judiciare avansate de stat, după cum urmează:
- Bran Daniel Marin și Ciupac (fost Dragoș) Vasile Nicolae la plata sumei de 5.100 de lei fiecare;
- Dumitru Cătălin și Dumitru Rădulescu Cătălin- Alexandru la plata sumei de 15.000 lei fiecare;
- Mureșan Michael la plata sumei de 10.000 lei.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea la data de 14 aprilie 2014, vezi comunicatul nr. 460/VIII/3 din data de 17 aprilie 2014.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 17 aprilie 2014