DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 299 din 22.03.2019, Curtea de Apel Timișoara a hotărât condamnarea inculpatului SAV ADRIAN, la data faptelor agent principal de poliție în cadrul I.P.J. Timiș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice la o pedeapsă de 7 ani, o lună și 10 zile închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență (două infracțiuni) și luare de mită (două infracțiuni).
Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 500 de euro.
Obligă inculpatul la plata sumei de câte 7.400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara la data de 25 iunie 2018, vezi comunicatul nr. 560/VIII/3 din data de 06 iulie 2018.



BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 iulie 2018