DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 04 aprilie 2019
Nr. 302/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 03 aprilie 2019, a inculpatului
IONELE SILVIU IOAN, comisar în cadrul Penitenciarului Tulcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- luare de mită,
- introducerea, în mod ilicit, într-un penitenciar de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada februarie – martie 2019, inculpatul Ionele Silviu Ioan, în calitatea menționată mai sus, contrar îndatoririlor de serviciu, a introdus în mod ilicit, în Penitenciarul Tulcea, mai multe telefoane mobile care, ulterior, au ajuns la o persoană încarcerată în unitatea amintită, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor.
De menționat este faptul că persoana beneficiară a aparatelor telefonice face parte dintr-o grupare specializată în comiterea de infracțiuni prin metoda <>“Accidentul”.
Pentru acest „serviciu”, inculpatul a acceptat de la un prieten al celui încarcerat promisiunea de a primi suma de 7.000 lei, din care până în prezent a primit, în două tranșe, 6.500 lei.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

La data de 04 aprilie 2019, inculpatul Ionele Silviu Ioan este prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Administrației Naționale a Penitenciarelor și al ofițerilor de poliție din cadrul I.P.J. Constanța – Serviciul de Investigații Criminale.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE