Pagina de Internet a DNA folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței dvs. de navigare pe acest site.  Pentru mai multe detalii puteți naviga aici 
The DNA website uses cookies for enhancing your experience when browsing the website.  For more details, you may find navigate here 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 15 martie 2019
Nr. 252/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, a inculpatului

ZOTA IONEL pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009 - 2013, în contextul desfășurării unor proceduri de achiziție servicii informatice de către trei societăți din domeniul energiei electrice, inculpatul Zota Ionel a pretins de la mai mulți oameni de afaceri comisioane cuprinse între 12% și 20% fie din valoarea contractelor fie din profitul obținut de aceștia din derularea viitoare a contractelor ce urmau să le fie atribuite.
Banii respectivi au fost pretinși în contul exercitării unei pretinse influențe pe care inculpatul afirma că o are asupra conducerii celor trei firme beneficiare a serviciilor pentru a favoriza societățile oamenilor de afaceri în contextul obținerii contractelor respective.
În același context, inculpatul Zota Ionel a primit, prin intermediul unor firme pe care le controla, de la reprezentanții a două dintre societățile care au încheiat contracte de furnizare servicii IT suma totală de 6.973.315 lei.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE