increase font sizedecrease font size | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 2609/2018 din 18.12.2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28 ianuarie 2019, Tribunalul București a hotărât următoarele:

Admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție cu inculpata MISCHIE ELENA-ROXANA și o condamnă pe acesta la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată.

Pe durata termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4.
Obligă inculpata Mischie Elena Roxana la 3.500 lei cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

În cauză, procurorii anticorupție au încheiat cu inculpata un acord de recunoaștere a vinovăției care a fost trimis în judecată de către DNA la data de 22 noiembrie 2018 vezi comunicat nr. 598/VIII/3 din 13 iulie 2018.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 13 iulie 2018