DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 346/2018 din 20.12.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul OLOSZ GERGELY, fost președinte al ANRE în perioada 2007 – 2008, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi aleas în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Condamnă pe inculpatul BÎRCINĂ ION la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și constituire a unui grup infracțional organizat.

Condamnă pe inculpatul ILIESCU COSTIN la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și interzicerea pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și constituire a unui grup infracțional organizat.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare București sau la Arhiepiscopia Bucureștilor.

Condamnă pe inculpatul STAN CĂTĂLIN la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, cumpărare de influență și evaziune fiscală.

Condamnă pe inculpatul BADEA OVIDIU IONEL la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și interzicerea pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență.

Dispune confiscarea de la inculpatul Olosz Gergely a sumelor de 384.000 euro și 400.000 lei.
Constată că inculpatul Stan Cătălin a achitat suma de 221.601 lei reprezentând accesorii la debitul principal.
Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 9.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție la data de 28 aprilie 2017, vezi comunicat 454/VIII/2017 din 8 mai 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 04 octombrie 2012