DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1589/A din 06.12.2018, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatului DUMITRU DUMITRU, la data faptei director economic în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Obligă pe inculpatul Dumitru Dumitru să plătească către partea civilă, Administrația Națională „Apele Române”, suma de 1.170.657,96 lei cu TVA, reprezentând prejudiciu material cauzat prin comiterea infracțiunii.
Obligă pe același inculpat la plata sumei de 11.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă pe același inculpat la plata sumei de 32.122,77 lei, către partea civilă Administrația Națională „Apele Române”, reprezentând onorariul avocat ales.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 19 octombrie 2016, vezi comunicatul nr. 1318/VIII/3 din data de 26 octombrie 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 26 octombrie 2016