DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 562 din 14.11.2018, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2018, Tribunalul Constanța a hotărât condamnarea inculpatului ANGHEL FLORENTIN, administrator al unor societăți comerciale, la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a fi administrator sau acționar la vreo societate comercială, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Obligă inculpatul Anghel Florentin la plata către partea civilă, Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Galați – A.J.F.P. Constanța, a sumei de 3.694.226 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat și obligațiile fiscale accesorii datorate de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța la data de 29 mai 2018, vezi comunicatul nr. 484/VIII/3 din data de 08 iunie 2018.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 iunie 2018