DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 5 ianuarie 2019
Nr. 2/VIII/3

COMUNICAT


Referitor la înregistrările apărute în spațiul public, în data de 04 ianuarie 2019, privind o presupusă discuție purtată între procurorii din cadrul Serviciului teritorial Oradea, în luna ianuarie 2018, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să facă următoarele precizări:
Conducerea DNA se delimitează de orice act al personalului din subordine care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraților, susținând în mod constant că procurorii DNA trebuie să își desfășoare activitatea de urmărire penală cu imparțialitate și stricta respectare a legii și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
În ceea ce privește aspectele legate de realitatea înregistrării apărute în spațiul public și de eventualele nelegalități în declanșarea de către Serviciul Teritorial Oradea a urmăririi penale în unele dosare cu magistrați, au fost solicitate note explicative din partea colectivului acestei subunități de Parchet.
Cu privire la activitatea Serviciului teritorial Oradea, din dispoziția conducerii DNA, în cursul anului 2018, procurorul șef adjunct, care coordonează această subunitate, a efectuat două controale (în martie și decembrie 2018), iar în urma primului control s-a propus, printre altele, neprelungirea delegării pentru procurorul sef al acestui Serviciu, propunere care a fost însușită și materializată prin delegarea unui alt magistrat în această funcție de conducere, începând cu data de 01 aprilie 2018.
De asemenea, din dispoziția conducerii DNA au fost preluate la Structura Centrală două cauze care vizau magistrați și în care ulterior s-a dispus soluția clasării.
În cursul aceluiași an, Inspecția Judiciară din cadrul CSM a efectuat un control la Serviciul teritorial Oradea reținând deficiențe manageriale în sarcina celor doi procurori șefi care au îndeplinit funcții de șefi în ultimii ani. În același raport s-a consemnat că nu au existat stări conflictuale între procurorii din această structură și instanțele de judecată.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE