Pagina de Internet a DNA folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței dvs. de navigare pe acest site.  Pentru mai multe detalii puteți naviga aici 
The DNA website uses cookies for enhancing your experience when browsing the website.  For more details, you may find navigate here 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 3 decembrie 2018
Nr. 880/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

SC HEXI PHARMA CO SRL pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată,

PANAITESCU MIRON VICTOR, administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălarea banilor,

ERDEI ATTILA, administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 – 2016, societatea S.C. Hexi Pharma CO S.R.L. a evidențiat în actele contabile operațiuni fictive de achiziții de servicii și cheltuieli fictive care nu au avut la bază operațiuni reale în scopul diminuării impozitului pe profit datorat bugetului de stat și respectiv a deducerii în mod nelegal a TVA-ului de plată (prin interpunerea în relația comercială cu furnizorii reali a unor firme prin care s-a majorat în mod nejustificat prețul bunurilor achiziționate).
În același context, în vara anului 2012, inculpatul Erdei Attila a emis către SC Hexi Pharma CO SRL 6 facturi fiscale fictive care atestau prestarea unor servicii în valoare totală de 238.390 lei, plus TVA aferentă în sumă de 57.214 lei.
Prin aceste demersuri inculpata Sc Hexi Pharma Co Srl a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 916.739 lei, din care 366.694,4 lei reprezintă impozit pe profit și 550.044,6 lei reprezintă taxă pe valoare adăugată dedusă în mod nelegal.
În perioada iulie 2013 – decembrie 2015, inculpatul Panaitescu Miron Victor l-a ajutat pe administratorul S.C. Hexi Pharma CO S.R.L. (în prezent decedat) să disimuleze originea ilicită a sumelor de 2.275.672,19 euro și 9.875.717,45 lei, obținute de acesta din urmă ca urmare a săvârșirii infracțiunii de delapidare. În acest sens, între societățile administrate de inculpatul Panaitescu Miron Victor și două firme din Cipru controlate de administratorul S.C. Hexi Pharma CO S.R.L, au fost încheiate mai multe contracte fictive de prestări servicii. Ulterior, o parte din aceste sume de bani au fost retrase direct de la ATM-uri, iar restul au fost transferate în conturile unor societăți de unde au fost la fel retrase în numerar, de administratorul S.C. Hexi Pharma CO S.R.L.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 9.553.392 lei, reprezentând prejudicial cauzat bugetului de stat în maniera de mai sus.
În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra mai multor bunuri imobile și mobile ce aparțin SC Hexi Pharma co SRL și altor persoane fizice și juridice.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Față de CPS Chemical & Pharmaceutical Solutions LTD, Hatom Limited LTD, Dinu Flori, Ochinciuc Uliana și Ochinciuc Radu, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE