DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 29 mai 2018
Nr. 450/VIII/3

COMUNICAT


Ca răspuns la o serie de solicitări formulate de reprezentanți ai mass media, în completarea comunicatului nr. 364 din 02 mai 2018, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
În cauza mediatizată prin comunicatul menționat mai sus, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și stabilirea unei cauțiuni de 1.000.000 euro față de inculpatul
VLĂDESCU SEBASTIAN care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de trafic de influență în formă continuată.
Inculpatul Vlădescu Sebastian a respectat cele prevăzute în ordonanța procurorilor anticorupție, în sensul că a pus la dispoziția procurorilor înscrisuri din care rezultă:
- consemnarea la o unitate bancară, la dispoziția DNA, a sumelor de 1.000.000 de lei și 100.000 de euro;
- constituirea unei garanții reale mobiliare asupra unor lingouri de aur în cantitate totală de 3 kg (evaluate la 109.740,26 euro);
- constituirea unor garanții reale imobiliare asupra unor bunuri imobile evaluate la 488.640 euro;
- constituirea unor garanții reale mobiliare asupra unor sume de bani aflate în mai multe conturi bancare până la concurența valorii cauțiunii stabilite de procurori.

Totodată, față de inculpatul Vlădescu Sebastian a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

În conformitate cu dispozițiile art. 217 C.p.p. cauțiunea garantează participarea inculpaților la procesul penal și respectarea de către aceștia a obligațiilor, putând servi pentru repararea pagubelor cauzate prin infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
Inculpatului Vlădescu Sebastian i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE