IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 343/2018 din 13.03.2018, Curtea de Apel Bacău a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpata VLAD AURORA, la data faptelor administrator al SC Instalmar SRL, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și schimbare fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene.
Condamnă inculpata SC INSTALMAR SRL la plata unei amenzi penale de 15.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și schimbarea fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene. De asemenea, instanța a mai aplicat inculpatei SC INSTALMAR SRL pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedura de achiziții publice o perioadă de 1 an și afișarea hotărârii de condamnare în extras la sediul inculpatei, pentru o perioadă de două luni.
Obligă inculpata Vlad Aurora în solidar cu inculpata persoană juridică SC INSTALMAR SRL și cu persoana responsabilă civilmente L. L., să plătească părții civile, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, suma de 363.303,98 lei, împreună cu dobânda legală aferentă calculată până la data achitării integrale a debitului.
Obligă inculpata Vlad Aurora și inculpata persoană juridică SC INSTALMAR SRL, să plătească statului fiecare câte 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
DEFINITIVĂ
Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție la data de 21 aprilie 2017, vezi comunicat 454/VIII/3 din 8 mai 2017.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
08 mai 2017