DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 141 din 01.02.2018, Curtea de Apel Constanța a hotărât condamnarea inculpatului RADU ȘTEFAN, administrator al unei societăți comerciale la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
Dispune achitarea inculpatului REȘIT TANER, viceprimar al comunei Tuzla, județul Constanța pentru infracțiunea de șantaj, întrucât fapta săvârșită de acesta nu există.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Radu Ștefan va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile la una din cele două instituții publice respectiv, Primăria orașului Eforie sau Consiliul Local al orașului Eforie, ce va fi stabilită de Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Constanța în funcție de posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului și la nivelul instituțiilor din comunitate, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Dispune obligarea inculpatului Radu Ștefan la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța la data de 07 octombrie 2015, vezi comunicat nr. 1574/VIII/3 din data de 09 octombrie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 09 octombrie 2015