DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 137 din 26.01.2018, Curtea de Apel Cluj a hotărât următoarele:
1.Condamnă pe inculpatul NISTOR EMIL, administrator al mai multor societăți comerciale la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 8 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate înșelăciune în formă continuată.
2.Condamnă pe inculpatul HĂDĂRĂU DAN – DORUȚ, inspector resurse umane al unei societăți comerciale la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
3.Condamnă pe inculpata LORINȚIU GABRIELA, director economic al unor societăți comerciale la data faptei, la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În cazul inculpatei Lorințiu Gabriela, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Dispune încetarea procesului penal în ce privește pe inculpatul Moroșan Mihai, deoarece a intervenit decesul inculpatului.
Dispune achitarea inculpaților Nistor Emil zis Tuțu, Porcius Maftei, Nistor Aurel Sabin, Nistor Maria, Crețu Vasile, Moroșan Ioana, Tinereanu Domnica, Mureșan Daniela Iuliana, Moldovan Vasile, Moldovan Albina Alexandra, Zăgrean Mihaela Carmen, Terchilă Maria, Filipoiu Iftinica și Sîngeorzan Mioara, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Hădărău Dan – Doruț și Lorințiu Gabriela, vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, primul în cadrul Primăriei Maieru sau al unui locaș de cult de pe raza comunei Maieru, iar a doua în cadrul primăriei Bistrița sau primăriei Maieru.
Dispune desființarea totală a înscrisurilor falsificate.
Obligă pe inculpații Nistor Emil, Nistor Emil zis Tuțu, Hădărău Dan – Doruț, Porcius Maftei, Lorințiu Gabriela și Nistor Aurel Sabin la plata câte unei sume de 3.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj la data de 16 decembrie 2013, vezi comunicat nr. 1211/VIII/3 din data de 20 decembrie 2013.




BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 20 decembrie 2013