DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 77 din 25.01.2018, Curtea de Apel Galați a hotărât următoarele:
1.Condamnă pe inculpatul CIOLCĂ DAN-ŞTEFAN, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 8 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a fi administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.
2.Condamnă pe inculpatul ILIE SILVIU MARIAN, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, la o pedeapsă de 4 ani şi interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a fi administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată.
3.Condamnă pe inculpatul BIBIC MARIUS MĂRGĂRIT, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a fi administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată.

Obligă, în solidar, pe inculpaţii Ciolcă Dan-Ştefan şi Ilie Silviu-Marian, fiecare dintre aceştia în solidar şi cu părţile responsabile civilmente, respectiv: S.C. A. S.R.L. Bucureşti (fostă S.C. S. S.R.L. Brăila), în cazul inculpatului Ciolcă Dan-Ştefan, şi S.C. E.M.M. SRL Bucureşti, în cazul inculpatului Ilie Silviu-Marian, să plătească părţii civile, Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, suma de 1.817.567,47 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând TVA, la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi datorate, conform Codului de procedură fiscală, până la data efectivă a plăţii (pentru relaţia comercială SC S. Brăila - SC E.M.M. SRL Bucureşti).
Obligă, în solidar, pe inculpaţii Ciolcă Dan-Ştefan şi Ilie Silviu-Marian, primul dintre inculpaţi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. A. SRL Bucureşti (fostă SC S. SRL Brăila), să plătească aceleiaşi părţi civile suma de 983,61 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând TVA, la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi datorate, conform Codului de procedură fiscală, până la data efectivă a plăţii (pentru relaţia comercială SC S. SRL Brăila – SC A.T.I. SRL Ploieşti).
Obligă în solidar pe inculpaţii Ciolcă Dan-Ştefan şi Bibic Marius-Mărgărit, primul dintre inculpaţi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. A. SRL Bucureşti (fostă SC S. SRL Brăila), să plătească aceleiaşi părţi civile suma de lei 3.776.652,57 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând TVA, la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi datorate, conform Codului de procedură fiscală, până la data efectivă a plăţii (pentru relaţia comercială SC S. SRL Brăila – SC H. SRL Galaţi)
O copie a prezentului dispozitiv se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la rămânerea definitivă a hotărârii pentru a se efectua în evidenţe cuvenitele menţiuni potrivit legii.
Obligă pe fiecare dintre inculpaţii Ciolcă Dan-Ştefan, Bibic Marius-Mărgărit, iar pe inculpatul Ilie Silviu-Marian în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.M.M. SRL Bucureşti, la plata câte unei sume de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galați la data de 14 august 2014, vezi comunicat nr. 1272/VIII/3 din data de 10 septembrie 2014.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 septembrie 2014