DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
26 ianuarie 2018
Nr. 100/VIII/3

DREPT LA REPLICĂ


Către,
COTIDIANUL, EVENIMENTUL ZILEI, LUMEA JUSTIŢIEI, PS NEWS



La data de 25 ianuarie 2018, în ziarul Cotidianul a fost publicat, sub semnătura lui Valer Marian, un articol intitulat Braconierul recidivist de la DNA, care a fost preluat de publicațiile Evenimentul zilei - Scandal la DNA Oradea. Procurorul Ciprian Man, acuzat de Braconaj și mușamalizarea unor dosare ale tovarășilor de vânătoare, LUJU - Manelistul DNA a făcut masacru la cerbi și PS NEWS - Procuror promovat de Kovesi, cercetat pentru braconaj și mușamalizare.

Pentru corecta informare a publicului, având în vedere că informația, publicată inițial de Cotidianul, a fost preluată ca atare și de cele trei medii de informare menționate, fără a fi verificată și fără a fi solicitat vreun punct de vedere oficial,

Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită punctul de vedere al procurorului Ciprian Man:

1. Nu am fost „la braconaj” în data de 20.10.2009, așa cum se susține în materialul de presă și nu am participat niciodată la partide de vânătoare ilegale; de altfel, cu privire la aceste aspecte, fostul prim procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, Sabău Gligor Ioan, a formulat mai multe plângeri penale împotriva mea, cât și împotriva altor persoane, toate aceste sesizări fiind formulate după declanșarea cercetărilor cu privire la acesta de către D.N.A. S.T. Oradea în dos 145/P/2015 (finalizat cu trimitere în judecată la data de 4 februarie 2016); aspectele menționate de Sabău Gligor Ioan în plângerile formulate împotriva mea, au fost preluate de către inculpatul Valer Marian în mai multe articole de presă.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a adoptat soluția clasării cu privire la comiterea infracțiunii de braconaj, reținând că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, cu toate că eu am făcut dovada faptului că am deținut autorizație legală de vânătoare, situație în care erau incidente disp. art. 16 lit. a C.pr.pen.

2. În data de 19.12.2017, în baza autorizației de vânătoare individuală seria AI, nr. 370272 emisă de directorul AV Crișana Hunting, am participat la o partidă de vânătoare, ocazie cu care am împușcat un cerb lopătar, femelă (în carcasă aproximativ 30 kg); fiind vorba de o autorizație individuală de vânătoare, eu m-am deplasat în teren cu paznicul de vânătoare al Asociației, fără alte persoane;
Pentru eliberarea autorizației respective am achitat suma de 450 lei.
În seara zilei respective, 19.12.2017, am participat la un eveniment organizat de Știole Cătălin la cantonul silvic ”Goroniște”, din localitatea Gurbediu, jud. Bihor, aflat în administrarea Direcției Silvice Bihor; am stat câteva ore, după care m-am întors în Oradea împreună cu Petriș Aurel și cu un prieten al acestuia, al cărui nume nu îl cunosc.
Menționez că pe Știole Cătălin îl cunosc din copilărie, iar cu Petriș Aurel am fost coleg de clasă în Școala Gimnazială și în Liceu.
La masa organizată de Știole Cătălin au participat și alte persoane, cu care nu mă aflu în relații de prietenie, amiciție (ex. Petrugan Ioan, Ovidiu Avram ș.a.), iar pe unii dintre participanți nici nu i-am cunoscut, cu ocazia respectivă întâlnindu-i pentru prima oară (ex. Ungur Dorel ș.a.).
Nu toate persoanele care au participat la masa organizată în seara zilei respective au fost și la vânătoare și, fiind vorba de autorizații individuale de vânătoare, nu cunosc câte exemplarele de vânat și ce specii au împușcat ceilalți vânători.
Comisarul șef Alin Haniș, șeful I.P.J. Bihor, nu a participat nici la vânătoare și nici la masa organizată în seara zilei de 19.12.2017.
Cerbul lopătar împușcat, femelă, a rămas la Știole Cătălin care urma să-l ducă a doua zi la domiciliul părinților mei; astfel, la acesta a rămas și autorizația mea de vânătoare pentru a putea face dovada provenienței legale a vânatului în cazul unui control, ceea ce s-a și întâmplat.
Despre faptul că a doua zi, pe drumul de întoarcere, Știole Cătălin și Petrugan Ioan au fost opriți de un echipaj de poliție cunosc din relatările ulterioare ale lui Știole; arăt că nu am fost sunat cu ocazia controlului de Știole Cătălin și nici de o altă persoană, ci ulterior, acesta mi-a relatat că organele de poliție i-au reținut permisul de conducere numitului Petrugan Ioan, ocazie cu care au verificat și legalitatea autorizației de vânătoare emisă pe numele meu, constatând că a fost emisă cu respectarea legii, iar vânatul transportat era crotaliat.
Știole Cătălin mi-a spus că nu a folosit numele meu ori al comisarului șef Haniș Alin cu ocazia respectivă, astfel cum au apărut speculații încă din ziua respectivă, aceste afirmații fiind neadevărate și provenind de la inculpații pe care i-am trimis în judecată și care au și lansat ulterior aceste informații false în presă.
Nu sunt în relații de prietenie cu Tomșe Nelu, cu care nu am fost niciodată la vânătoare.
Nu sunt în relații de prietenie cu Ungur Dorel, pe care în seara zilei de 19.12.2017 l-am întâlnit pentru prima oară.
Nu sunt în relații de prietenie cu Petrugan Ioan, care a participat în ultima perioadă de timp (iarna anului 2017) la câteva vânători colective la care am participat și eu.

Menționez că inculpatul Valer Marian a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 191/P/2015 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, din data de 21.04.2016, confirmat de către subsemnatul, sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la șantaj; în prezent, cauza se află pe rolul Tribunalului Satu Mare.

Consider că articolul de presă în discuție are un caracter calomnios, reprezentând o simplă încercare a unor condamnați/inculpați pe care i-am cercetat și trimis în judecată de a se răzbuna, sens în care se încearcă discreditarea mea.

În virtutea corectei informări a cititorilor dumneavoastră, vă rugăm să transmiteți acest drept la replică, în termenul și în condițiile prevăzute de normele în vigoare, cu publicarea acestuia pe pagina în care a fost publicata informația falsă.
În cazul în care nu veți publica dreptul la replică ne rezervăm dreptul de a vă acționa pe cale civilă în instanță, conform art. 252 și următoarele din Codul Civil.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE