DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 433 din 14.12.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul ANDRONIC VIOREL, comisar șef de poliție, la data faptei având atribuții de conducere a activității Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție publică și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul MUZÎCA EUGEN, la o pedeapsă de un an și o lună închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la fals intelectual.
Condamnă pe inculpații BRATU IULIAN SILVIU, MUNTEANU VLAD CRISTIAN, DIACONU NICOLAE, DOSPINESCU RĂZVAN-MIHĂIȚĂ, MĂTĂȘEL IERONIM, CRÂȘMARU ADRIAN-MIHAI, LUNGU IONUȚ și MĂRGEAN IOAN, la câte o pedeapsă de 11 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În cazul tuturor inculpaților, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Andronic Viorel va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Piatra Neamț sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamț.
Impune celor 8 inculpați obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la următoarele entități: Primăria com. Borlești jud. Neamț sau D.G.A.S.P.C. Neamț (pentru inculpații Diaconu Nicolae și Lungu Ionuț); Primăria mun. Brașov sau D.G.A.S.P.C. Brașov (pentru inculpatul Crâșmaru Adrian-Mihai); Primăria mun. Iași sau D.G.A.S.P.C. Iași (pentru inculpatul Bratu Iulian Silviu); Primăria com. Săvinești sau D.G.A.S.P.C. Neamț (pentru inculpatul Muzîca Eugen); Primăria com. Dumbrava Roșie, jud. Neamț sau D.G.A.S.P.C. Neamț (pentru inculpatul Mărgean Ioan); Primăria com. Cândești jud. Neamț sau D.G.A.S.P.C. Neamț (pentru inculpatul Dospinescu Răzvan-Mihăiță); Primăria mun. Pașcani sau D.G.A.S.P.C. Iași (pentru inculpatul Mătășel Ieronim).
Dispune confiscarea sumei de 550 lei de la inculpatul Andronic Viorel.
Obligă inculpatul Andronic Viorel la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în timpul urmăririi penale și la fond în cuantum de 3.300 lei.
Obligă inculpații Diaconu Nicolae, Dospinescu Răzvan-Mihăiță, Lungu Ionuț, Mărgean Ioan, Muzîca Eugen, Bratu Iulian Silviu, Munteanu Vlad Cristian, Mătășel Ieronim și Crâșmaru Adrian-Mihai la plata câte unei sume de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în timpul urmăririi penale și la fond.
Obligă apelanții-inculpați Bratu Iulian Silviu, Diaconu Nicolae, Lungu Ionuț și Andronic Viorel la plata câte unei sume de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Față de restul inculpaților trimiși în judecată, continuă judecarea cauzei.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău la data de 30 decembrie 2016, vezi comunicat nr. 6/VIII/3 din data de 03 ianuarie 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 03 ianuarie 2017