DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1317/2017 din data de 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bacău a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpata BĂLAN LAZĂR AURORA, la data faptei primar al comunei Gârcina, județul Neamț, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de primar pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Obligă pe inculpata Bălan Lazăr Aurora, în solidar cu partea responsabilă civilmente comuna Gârcina, să plătească:
- către părțile civile C.M.M. și M.M., câte 20.046 euro (echivalent în lei la data plății) reprezentând daune materiale pentru fiecare parte civilă, și câte 1.500 euro (echivalent în lei la data plății) cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre aceste părți civile,
- către părțile civile C.A.C. și D.A.E., câte 19.280 euro (echivalent în lei la data plății) reprezentând daune materiale pentru fiecare parte civilă, și câte 1.500 euro (echivalent în lei la data plății) cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre aceste părți civile,
- către părțile civile P.P. și M.V., câte 982 lei reprezentând daune materiale pentru fiecare parte civilă, și câte 500 euro (echivalent în lei la data plății) cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre aceste părți civile.
Obligă pe inculpata Bălan Lazăr Aurora și partea responsabilă civilmente comuna Gârcina să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe inculpata Bălan Lazăr Aurora în solidar cu partea responsabilă civilmente comuna Gârcina, să plătească câte 425 lei reprezentând cheltuieli judiciare pentru fiecare dintre părțile civile C. M. M., G. M. M., C. A. C., D. A. E., P. P. și M. V..

DEFINITIVĂ

Inculpata a fost trimisă în judecată de către Direcția Națională Anticorupție la data de 19 octombrie 2015, vezi comunicat 1634/VIII/3 din 21 octombrie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 21 octombrie 2015