DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1643/A din 15.11.2017, Curtea de Apel București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu inculpatul RĂCOCI DORIN și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de un an și opt luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani și 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Sectorului 5 București sau al Primăriei Municipiului București.
Obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 08 decembrie 2016, vezi comunicat 18/VIII/3 din 10 ianuarie 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 ianuarie 2017