DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1667/A din 17.11.2017, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatului MARIN OVIDIU, secretar general al Senatului României, la data comiterii faptei, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Dispune disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar cu privire la inculpații TUDOR DANIEL GEORGE, președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la data faptei și TUDOR DOINA-ANCA, senator în cadrul Senatului României, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.
În cazul inculpatului Marin Ovidiu, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Dispune confiscarea de la inculpatul Marian Ovidiu a sumei de 500.000 euro sau a echivalentului în lei al acesteia, calculat la cursul stabilit de Banca Națională a României, valabil în ziua plății.
Obligă inculpatul Marian Ovidiu la plata sumei de 10.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 12 aprilie 2016, vezi comunicat nr. 512/VIII/3 din data de 12 aprilie 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 12 aprilie 2016