DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 899 din 27.11.2017, Curtea de Apel Iași a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul POPA IULIAN SEBASTIAN, la data faptelor șef Serviciu Achiziții în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola Iași și membru al comisiei de examinare, la o pedeapsă de 2 ani și 7 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a desfășura activitatea de membru evaluator în comisii de evaluare în cadrul concursurilor pentru funcționarii publici, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, fals intelectual, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și uz de fals.
Condamnă pe inculpatul BURLEA ȘTEFAN-LUCIAN, la data faptei, manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola Iași și președinte al comisiei de examinare, la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a desfășura activitatea de manager în cadrul unei instituții publice, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
Condamnă pe inculpata MEDVICHI ADRIANA, la data faptei, jurist în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola Iași și membră a comisiei de examinare, la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a desfășura activitatea de membru evaluator în comisii de evaluare în cadrul concursurilor pentru funcționarii publici, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

Dispune achitarea inculpatei GRECIANU GINA, consilier juridic în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola Iași, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Popa Iulian Sebastian, Burlea Ștefan-Lucian și Medvichi Adriana vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Consiliului Local Iași la Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat sau la Direcția de Asistență Comunitară.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate.
Obligă pe inculpatul Popa Iulian Sebastian la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă pe inculpatul Burlea Ștefan Lucian la plata sumei de 2.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă pe inculpatul Medvichi Adriana la plata sumei de 2.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași la data de 25 mai 2015, vezi comunicat nr. 964/VIII/3 din data de 26 mai 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 26 mai 2015