DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 13 decembrie 2017
Nr. 1168/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

FULGA JANA, la data faptelor primar al comunei Șimnicu de Sus, județul Dolj și avocat suspendat în cadrul Baroului Dolj, în prezent viceprimar al aceleiași localități, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- luare de mită,
- abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;

RĂDULESCU MARINEL, administrator al unor societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpata Fulga Jana, în calitate de primar al comunei Șimnicu de Sus, județul Dolj și ordonator principal de credite, în toamna anului 2009, a pretins și primit de la inculpatul Rădulescu Marinel suma de 50.000 lei, în schimbul exercitării puterii de decizie în interiorul instituției pe care o conducea, astfel încât societățile comerciale administrate de inculpatul Rădulescu Marinel să încheie, cu încălcarea legislației privind achizițiile publice, contracte cu primăria.
În acest sens, în perioada 2010-2012, inculpata Fulga Jana, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, a dispus prin procedura achiziției directe, achiziționarea de la mai multe firme, printre care și cele administrate de inculpatul Rădulescu Marinel, a mai multor bunuri și servicii, fără hotărâri ale consiliului local, fără viză de control financiar preventiv, fără alocări bugetare și la prețuri supraevaluate. Totodată inculpata a mai dispus și decontarea unor lucrări neefectuate sau care ar fi trebuit suportate de societatea prestatoare.
Prin aceste demersuri, inculpata Fulga Jana a cauzat bugetului local un prejudiciu în cuantum de 298.836 lei.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui autoturism ce aparține inculpatei Fulga Jana.
Consiliului Local al comunei Șimnicu de Sus s-a constituit parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Craiova, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Actualizare (19.01.2022):

Prin decizia penală nr. 302 din 14.12.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea inculpaților FULGA JANA și RĂDULESCU MARINEL, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu există sau faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Ia act că persoana vătămată comuna Șimnicu de Sus, jud Dolj, prin primar nu s-a constituit parte civilă în cauză.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE