DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 01 noiembrie 2017
Nr. 1026/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

MLADIN ADRIAN (aflat în stare de detenție) - primar al comunei Jilava, județul Ilfov, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- 3 infracțiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată ( 2 acte materiale, respectiv 13 acte materiale)
- 2 infracțiuni de spălare de bani sub forma instigării (dintre care una în formă continuată)
- 2 infracțiuni de fals intelectual sub forma participației improprii (dintre care una în formă continuată)

CONSTANTIN MARIAN (în stare de libertate) - administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- complicitate la luare de mită în formă continuată,
- spălare de bani în formă continuată,
- participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
După ce a câștigat alegerile locale și a devenit primar al comunei Jilava, județul Ilfov, începând din vara anului 2008, inculpatul Mladin Adrian a instituit un „regim de control” al tranzacțiilor din domeniul imobiliar, cu scopul de a obține foloase necuvenite.
Concret, în perioada 2008 - 2011, inculpatul Mladin Adrian, în calitate de primar al comunei Jilava și implicit de președinte al Comisiei Locale de Aplicare a Fondului Funciar Jilava, prin instituirea unui regim „autoritar” (context folosit pentru a pune presiune pe „victimele” – dezvoltatori imobiliari, pe care le identifica și cărora le cerea mită), în repetate rânduri iar în unele situații și cu complicitatea inculpatului Constantin Marian, a condiționat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de primirea unor sume de bani sau a altor foloase necuvenite.
1. Procedând în această manieră, inculpatul Mladin Adrian a pretins și primit, de la un antreprenor în domeniul construcțiilor care-și desfășura activitatea pe raza comunei Jilava, suma de 100.000 euro (din care 50.000 euro în biroul edilului) și contravaloarea unui apartament de trei camere (65.000 euro). La cererea inculpatului Mladin Adrian, remiterea celor 65.000 euro a fost disimulată prin intermediul a două contracte succesive de vânzare – cumpărare fictive având ca obiect apartamentul respectiv.

În ambele cazuri, inculpatul a condiționat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu (eliberarea unor documente – certificate fiscale, procese verbale de recepție a lucrărilor, etc.) de primirea mitei, invocând inclusiv posibilitatea blocării activității antreprenoriale derulate de omul de afaceri.

2. Acționând în aceeași modalitate, inculpatul Mladin Adrian a pretins și primit de la un alt om de afaceri foloase necuvenite, după cum urmează:
- 327.000 euro și 1.975.060 lei (în mai multe tranșe),
- trei terenuri amplasate pe raza comunei Jilava, două în suprafață de 5.000 mp ( cu valoarea declarată de 106.318 lei, respectiv 102.500 lei) iar cel de-al treilea în suprafață de 69.159 mp (cu valoarea declarată de 453.640 lei). Remiterea acestor bunuri imobile a fost disimulată, și la solicitarea edilului, prin intermediul unor tranzacții notariale fictive, în final acestea ajungând la inculpatul Constantin Marian (om de afaceri a cărui firmă derula afaceri cu Primăria Jilava) sau la firme agreate de inculpatul Mladin Adrian.
Cuantumul total al sumelor de bani și al celorlalte foloase necuvenite primite de inculpatul Mladin Adrian se ridică la suma de 1.090.500 euro.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin inculpaților Mladin Adrian și Constantin Marian.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Precizăm că, în datele de 21 decembrie 2011, 14 februarie 2012 și 11 iulie 2016, inculpatul Mladin Adrian a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare (comunicate nr. 855/VIII/3 din 21 decembrie 2011, 69/VIII/3 din 14 februarie 2012 și 1002/VIII/3 din 11 iulie 2016).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Actualizare (22.06.2023):

Prin decizia penală nr. 935/A din 08.05.2023 Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților Mladin Adrian și Constantin Marian, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Dispune confiscarea de la inculpatul Mladin Adrian a sumelor de bani care au făcut obiectul infracțiunilor de luare de mită, respectiv: 100.000 euro, 65.000 euro, 200.000 euro, 106.318 lei, 102.500 lei, 345.795 euro, 90.000 lei, 50.000 euro, 400.000 lei, 27.000 euro, 857.840 lei, 107.230 lei, 401.883 lei, 15.000 lei, 5.063 lei, 50.000 euro și 98.044,40 lei, sumele exprimate în euro vor fi confiscate în echivalentul în lei, la cursul BNR la data punerii în executare a măsurii confiscării.
Dispune desființarea înscrisurilor constatate ca fiind false.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE