DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
Dosar nr. 1485/113/2017
Codul operatorului de date personale:4481

ROMÂNIA
TRIBUNALUL BRĂILA – SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 92
Ședința publică din data de 09 mai 2017
Președinte –
Grefier –

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați - procuror



Pe rol fiind sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați , cu inculpatul I.M., , cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal rap. art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, în dosar urmărire penală nr. 70/P/2017.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul I.M., personal și asistat de avocat B.V. în substituirea dl. avocat ales P.D., în baza împuternicirii avocațiale , depusă la dosar .
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier arătându-se că procedura este completă, cauza se află la primul termen de judecată, după care;
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că la momentul la care procurorul de caz a precizat că inculpatul urmează să presteze o muncă nerenumerată în folosul comunității pe perioada respectivă, a precizat doar o singură instituție, iar conform legii trebuie două instituții. Mai arată că nu este o omisiune care să atragă prevederile art.484 cod procedură penală, urmând a fi rectificată în sensul de a mai fi adăugată încă o instituție.
Avocat B.V., având cuvântul pentru inculpat, este de acord ca instanța să mai adauge încă o instituție în acest sens.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea sesizării.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere între inculpatul I.M. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția NaționalăAnticorupție – Serviciul Teritorial Galați.
Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 482 c.pr.pen., în temeiul art.485 cod procedură penală pune concluzii de admiterea acordului așa cum a fost încheiat cu inculpatul.
Avocat B.V. având cuvântul pentru inculpatul I.M. solicită admiterea sesizării formulată de DNA – Biroul Teritorial Galați, privind încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, cu inculpatul, întrucât sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege de la art.478 și următoarele din codul de procedură penală.
Inculpatul I.M. având cuvântul, regretă fapta comisă.

TRIBUNALUL



Asupra procesului penal:
La data de 25.04.2017, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, sub nr. 1485/113/2017 acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați, cu inculpatul I.M. - cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal rap. art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 70/P/2017.
S-a reținut în esență prin actul de sesizare al instanței, că , în perioada martie 2011 – octombrie 2012, prin încălcarea atribuțiilor stabilite prin contractul de muncă nr. 502788/07.12.2010 și fișa postului din 01.02.2011 încheiat cu S.C. S.G.S.R.L. Brăila a întocmit, cu intenție, documente justificative - condici de prezență a cursanților, rapoarte de activitate din perioada martie 2011- octombrie 2012 - care atestau în fals efectuarea în totalitate sau parțială a unor cursuri specifice – educație fizică, tragere cu armamentul din dotare - respectiv prezența la cursuri a unor persoane cursante care, fie nu s-au prezentat, fie s-au prezentat parțial la pregătirea din punct de vedere teoretic și practic în cadrul proiectului, documente justificative ce au fost folosite în susținerea celor 5 cereri de rambursare și prin care, în final, s-a obținut de către Beneficiarul S.C. S.G.S.R.L. Brăila suma totală de 596 097,18 lei, sumă cu care M.D.R.A.P.F.E. – O.I.R.P.O.S.D.R.U., prin adresa nr. 163/09.03.2017 a M.D.R.A.P.F.E. s-a constituit parte civilă în procesul penal, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal rap. art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal.
Totodată s-a precizat că situația de fapt expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarații inculpat I.M.; declarații suspecți R. E., C.A.R., B.M.O., S.M.S., respectiv M.R., S.D.G., Ș.D.; declarații martori N.N., N.E.A., F.R., N.I., C.G.G., P.N., R.V.F., S.V.G., E.I., B.Ș., C.M.M., I.N., S.A., V.Ș., P.A., B.N., C.M.; declarație reprezentant parte civilă; adresa nr. a M.D.R.A.P.F.E. de constituire parte civilă; adresele nr. și nr. ale DGRFP Galați; certificatul de atestare fiscală nr. emis de DGFP Galați; raport de control nr. a DLAF; documentația întocmită de SC S.G.SRL Brăila pentru finanțarea proiectului Acordă-ți o șansă! Și raport de constatare tehnico-științific de natură financiară întocmit la data de 04.03.2015.
S-a indicat felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, cât și modalitatea de executare, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.
Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 70/P/2017.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției, înaintat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Biroul Teritorial Galați, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480-482 Cod proc. penală.
Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanțe reține următoarele:
În fapt, inculpatul I.M. în perioada martie 2011 – octombrie 2012, prin încălcarea atribuțiilor stabilite prin contractul de muncă nr. și fișa postului din 01.02.2011 încheiat cu S.C. S.G.S.R.L. Brăila a întocmit, cu intenție, documente justificative - condici de prezență a cursanților, rapoarte de activitate din perioada martie 2011- octombrie 2012 - care atestau în fals efectuarea în totalitate sau parțială a unor cursuri specifice – educație fizică, tragere cu armamentul din dotare - respectiv prezența la cursuri a unor persoane cursante care, fie nu s-au prezentat, fie s-au prezentat parțial la pregătirea din punct de vedere teoretic și practic în cadrul proiectului, documente justificative ce au fost folosite în susținerea celor 5 cereri de rambursare și prin care, în final, s-a obținut de către Beneficiarul S.C. S.G.S.R.L. Brăila suma totală de 596 097,18 lei, sumă cu care M.D.R.A.P.F.E. – O.I.R.P.O.S.D.R.U., prin adresa nr. a M.D.R.A.P.F.E. s-a constituit parte civilă în procesul penal, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal rap. art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal.
Comiterea cu vinovăție de către inculpatul I.M. a infracțiunii reținute în sarcina sa rezultă din următoarele mijloace de probă, după cum urmează: declarații inculpat I.M.; declarații suspecți R. E., C.A.R., B.M.O., S.M.S., respectiv M.R., S.D.G., Ș.D.; declarații martori N.N., N.E.A., F.R., N.I., C.G.G., P.N., R.V.F., S.V.G., E.I., B.Ș., C.M.M., I.N., S.A., V.Ș., P.A., B.N., C.M.; declarație reprezentant parte civilă; adresa nr. a M.D.R.A.P.F.E. de constituire parte civilă; adresele nr. și nr. ale DGRFP Galați; certificatul de atestare fiscală nr. emis de DGFP Galați; raport de control nr. a DLAF; documentația întocmită de SC S.G.SRL Brăila pentru finanțarea proiectului Acordă-ți o șansă! Și raport de constatare tehnico-științific de natură financiară întocmit la data de 04.03.2015.
Din actele efectuate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:
Verificările efectuate cu privire la încălcarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici din cadrul O.I.R.P.O.S.D.R.U. – Regiunea Sud Est, respectiv A. C. – ofițer de contractare, S.M.S.– șef Serviciu contractare, E. R. – ofițer verificare tehnică și respectiv M.O.B.– Director Executiv a documentelor depuse de către Beneficiarul S.C. S.G.S.R.L. Brăila în etapa verificării administrative a dosarului de finanțare privind proiectul Acordă-ți o șansă! înregistrat cu nr. de identificare ID 17956, au avut drept consecință crearea unei situații generatoare de pagube O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est prin încheierea, cu încălcarea condițiilor legale de eligibilitate la data de 25.10.2010 a contractului de finanțare cu nr. 10391. În cadrul acestui contract viciat, semnat din partea O.I.R.P.O.S.D.R.U. de către directorul executiv M.O.B., Beneficiarul S.C. S.G.S.R.L. Brăila, prin administrator legal M.C., a încasat suma totală de 596 097,18 lei corespunzător celor 5 cereri de rambursare depuse de acesta la Autoritatea Contractantă. Paguba creată putea fi evitată prin îndeplinirea în mod corespunzător a atribuțiilor de serviciu și prin verificarea condițiilor de eligibilitate a Partenerului, S.C. I.P.S.S.R.L. Galați.
Faptele funcționarilor publici A. C. – ofițer de contractare, S.M.S.– șef Serviciu contractare, E. R. – ofițer verificare tehnică și respectiv M.O.B.– Director Executiv, toți din cadrul O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud – Est de a-și îndeplini, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin neverificarea îndeplinirii în totalitate a condițiilor de eligibilitate de către Partenerul S.C. I.P. S. S.R.L. Galați în cadrul proiectului Acordă-ți o șansă înregistrat la O.I.R.P.O.S.D.R.U. cu nr. de identificare , având drept urmare încheierea la data de 25.10.2010 de către directorul executiv M.O.B. a contractului de finanțare cu S.C. S.G.S.R.L. Brăila și cauzarea în final a unui prejudiciu A.C. în sumă totală de 596 097,18 lei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, faptă prev. și ped. de art. 298 alin. Cod Penal. Cu privire la această infracțiune s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem la data de 09.03.2015.
Din ansamblul actelor de urmărire penală efectuate în cauză au rezultat indicii privind întocmirea în fals de către echipa de implementare a proiectului, respectiv R.M.– manager proiect, I.M. - expert tehnic în proiect, M.C.- lector pregătire practică și fizică, S.D.G. – lector pregătire juridică, M.G.– lector pregătire tehnică și profesională și Ș.D. – lector pregătire tehnico – profesională, toți angajați ai Beneficiarului S.C. S.G.S.R.L. Brăila pe bază de contract individual de muncă, a unor documente justificative (condici de prezență a cursanților, rapoarte de activitate), ce au stat la baza documentației aferentă celor 5 cereri de rambursare și prin care, în final, s-a obținut suma totală de 596 097,18 lei. Concret, persoanele având calitatea de lectori au atestat în mod nereal în rapoartele de activitate lunare din perioada martie 2011- octombrie 2012 și în condicile de prezență aferente acestor perioade efectuarea în totalitate a unor cursuri specifice – educație fizică, tragere cu armamentul din dotare - respectiv prezența la cursuri a unor persoane cursante care, fie nu s-au prezentat, fie s-au prezentat parțial la pregătirea din punct de vedere teoretic și practic în cadrul proiectului.
Managerul de proiect R.M. a înlesnit obținerea în mod nelegal de către Beneficiarul S.C. S.G.S.R.L. Brăila, prin administrator M.C. a fondurilor necesare proiectului. Astfel, în baza certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice cu nr. din 19.10.2010 obținut de către M.R. în numele și pe seama S.C. I.P. S. S.R.L. Galați, S.C. S.G.S.R.L. Brăila, prin administrator M.C. a justificat, profitând și de neglijența funcționarilor O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est îndeplinirea condițiilor legale de eligibilitate în scopul încheierii contractului de finanțare cu această instituție și obținerea în mod nelegal a sumei totale de 596 097,18 lei, reprezentând fonduri europene și naționale care în final s-au constituit în prejudiciu adus A.C..
De asemenea, în calitate de manager de proiect, R.M. a atestat în mod nereal îndeplinirea activităților consemnate în rapoartele de activitate de către lectori în perioada martie 2011 – octombrie 2012, contrasemnându-le și prezentându-le drept documente justificative ce au stat la baza cererilor de rambursare depuse de către Beneficiar, respectiv S.C. S.G.S.R.L. Brăila.
Astfel, faptele persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă cu Beneficiarul S.C. S.G.S.R.L. Brăila, respectiv R.M.– manager proiect, I.M. - expert tehnic în proiect, M.C.- lector pregătire practică și fizică, S.D.G. – lector pregătire juridică, M.G.– lector pregătire tehnică și profesională și Ș.D. – lector pregătire tehnico – profesională, descrise în modalitatea mai sus menționată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal rap. art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal. Cu privire la această infracțiune s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem la data de 09.03.2015. În cursul urmăririi penale, M.D.R.A.P.F.E. – O.I.R.P.O.S.D.R.U., prin adresa nr. 163/09.03.2017 a M.D.R.A.P.F.E. s-a constituit parte civilă cu suma de 596 097,18 lei.
Prin ordonanța nr. 70/P/2017 din 14.04.2017 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, conform art.20 din Legea nr.78/2000, asupra BUNURILOR proprietate aparținând inculpatului I.M..
Din verificările efectuate, s-a stabilit că inculpatul I.M. are în proprietate mai multe bunuri imobile, astfel cum au fost comunicate relații prin adresa Primăriei Mun. Brăila nr. , respectiv un apartament în coproprietate cu I.O. în suprafață de 69,96 m.p. cu o valoare de impozitare de 225.271 lei, situat în și un imobil în coproprietate cu S.G .situat în , format din teren 235 m.p. și clădiri în suprafață de 99 m.p. cu o valoare de impozitare de 53.561 lei.
Având în vedere dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 care prevăd că ,,luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie în cazul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în capitolul III din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”, coroborate cu cele ale art. 249 alin. 1 din Cod de procedură penală care dispun că ,,procurorul poate lua în cursul urmăririi penale măsuri asiguratorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune”, în cauză se va dispune luarea măsurii asiguratorie a sechestrului pe bunurile imobile și mobile aflate în proprietatea inculpaților, până la concurența sumei totale de 596.097,18 lei.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi penale, respectiv: declarații inculpat I.M.; declarații suspecți R. E., C.A.R., B.M.O., S.M.S., respectiv M.R., S.D.G., Ș.D.; declarații martori N.N., N.E.A., F.R., N.I., C.G.G., P.N., R.V.F., S.V.G., E.I., B.Ș., C.M.M., I.N., S.A., V.Ș., P.A., B.N., C.M.; declarație reprezentant parte civilă; adresa nr. a M.D.R.A.P.F.E. de constituire parte civilă; adresele nr. și nr. ale DGRFP Galați; certificatul de atestare fiscală nr. emis de DGFP Galați; raport de control nr a DLAF; documentația întocmită de SC S.G.SRL Brăila pentru finanțarea proiectului Acordă-ți o șansă! Și raport de constatare tehnico-științific de natură financiară întocmit la data de 04.03.2015
În drept fapta inculpatului I.M. care în perioada martie 2011 – octombrie 2012, prin încălcarea atribuțiilor stabilite prin contractul de muncă nr. și fișa postului din 01.02.2011 încheiat cu S.C. S.G.S.R.L. Brăila a întocmit, cu intenție, documente justificative - condici de prezență a cursanților, rapoarte de activitate din perioada martie 2011- octombrie 2012 - care atestau în fals efectuarea în totalitate sau parțială a unor cursuri specifice – educație fizică, tragere cu armamentul din dotare - respectiv prezența la cursuri a unor persoane cursante care, fie nu s-au prezentat, fie s-au prezentat parțial la pregătirea din punct de vedere teoretic și practic în cadrul proiectului, documente justificative ce au fost folosite în susținerea celor 5 cereri de rambursare și prin care, în final, s-a obținut de către Beneficiarul S.C. S.G.S.R.L. Brăila suma totală de 596 097,18 lei, sumă cu care M.D.R.A.P.F.E. – O.I.R.P.O.S.D.R.U., prin adresa nr. a M.D.R.A.P.F.E. s-a constituit parte civilă în procesul penal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal rap. art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal rap. art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi,
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal rap. art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal , instanța reține că elementul material constă în încălcarea cu intenție a atribuțiilor stabilite prin contractul de muncă nr. și fișa postului din 01.02.2011 încheiat cu S.C. S.G.S.R.L. Brăila a întocmit documente justificative - condici de prezență a cursanților, rapoarte de activitate din perioada martie 2011- octombrie 2012 - care atestau în fals efectuarea în totalitate sau parțială a unor cursuri specifice – educație fizică, tragere cu armamentul din dotare - respectiv prezența la cursuri a unor persoane cursante care, fie nu s-au prezentat, fie s-au prezentat parțial la pregătirea din punct de vedere teoretic și practic în cadrul proiectului, documente justificative ce au fost folosite în susținerea celor 5 cereri de rambursare și prin care, în final, s-a obținut de către Beneficiarul S.C. S.G.S.R.L. Brăila suma totală de 596 097,18 lei. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză, din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform art. 16 alin. 3 lit. „a” cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui, prin săvârșirea faptei.
În consecință, instanța va constata faptul că, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 480 din Cod procedură penală, astfel încât, prin referatul din data 14.04. 2017 a fost solicitată avizarea prealabilă a limitelor încheierii prezentului acord
Față de aceste considerente și apreciind cuantumul pedepsei, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat, ca fiind suficient și în limite legale, pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, în baza art. 485 alin. 1 lit. a) raportat la art. 396 alin. 2 Cod proc. pen., instanța va admite acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Biroul Teritorial Galați și inculpatul I.M. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal rap. art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal , obiect al cauzei penale nr. 70/P/2017.
În baza art. 485 alin. 1 lit. „a” c.pr.pen., va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați și inculpatul I.M., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal rap. art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, în dosar urmărire penală nr. 70/P/2017.
În baza art. 48 alin.1 Cod penal rap. la art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal va aplica inculpatului I.M. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. va aplica inculpatului I.M. pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen. constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen.
În baza art. 91 C.pen. i se va stabili, ca și modalitate de executare a pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condițiile prev. de art. 92 C.pen.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen., inculpatul I.M., pe durata termenului de supraveghere, trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. a C.pen., i se va impune inculpatului obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței;
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., va impune inculpatului I.M. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 zile, pe care o va executa în cadrul Bibliotecii Județene P.I.Brăila sau Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila;
În baza art. 404 alin. 2 C.p.p, va atrage atenția inculpatului I.M. asupra dispozițiilor art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de supraveghere, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ori a neexecutării obligațiilor impuse sau stabilite de lege;
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. va dispune obligarea inculpatului I.M. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. 2 Cod de procedură penală, va lăsa nesoluțioată latura civilă a cauzei
Față de inculpatul I.M. va menține măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea sa, instituită prin ordonanța nr.70/P/2017 din 14.04.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați .

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:



În baza art. 485 alin. 1 lit. „a” c.pr.pen., admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați și inculpatul I.M., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal rap. art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, în dosar urmărire penală nr. 70/P/2017.
În baza art. 48 alin.1 Cod penal rap. la art. 181 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal aplică inculpatului I.M. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplica inculpatului I.M. pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen. constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen.
În baza art. 91 C.pen. stabilește, ca și modalitate de executare a pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condițiile prev. de art. 92 C.pen.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen., inculpatul I.M., pe durata termenului de supraveghere, trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. a C.pen., impune inculpatului obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței;
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., impune inculpatului I.M. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 zile, pe care o va executa în cadrul Bibliotecii Județene P.I. Brăila sau Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila.
În baza art. 404 alin. 2 C.p.p, atrage atenția inculpatului I.M. asupra dispozițiilor art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de supraveghere, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ori a neexecutării obligațiilor impuse sau stabilite de lege;
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. dispune obligarea inculpatului I.M. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. 2 Cod de procedură penală, lăsată nesoluțI.ată latura civilă a cauzei
Față de inculpatul I.M. menține măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea sa, instituită prin ordonanța nr.70/P/2017 din 14.04.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu: inculpatul I.M., cu domiciliul în mun. [...] și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați
Pronunțată în ședință publică, azi: 09.04.2017.

Președinte,  
 
  Grefier,