DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 934/A din 23.06.2017, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:
1.Condamnă pe inculpatul BUTEAN VICTOR, director al Direcției Sanitar-Veterinare din cadrul Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani în formă continuată și instigare la transmitere fictivă de acțiuni sau părți sociale.
2.Condamnă pe inculpații APETRI ADRIAN LĂZĂRICĂ, administrator de facto al S.C. ELIS 96 COMPROD IMPEX S.R.L. (firmă controlată de Butean Victor), URSACHE ANDREI LUCIAN, asociat la firma S.C. AGROZOOVET CONSULT-IMPEX S.R.L. și AFRĂSINEI VALICĂ, deținător al S.C. AGROZOOVET CONSULT-IMPEX S.R.L., la data faptei, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de administrator sau asociat la o societate comercială, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

Dispune achitarea inculpaților HÎNCU MIHAELA SORINA, PREOTEASA TRAIAN, IVĂNESCU FLORINA CONSUELA, VOICU DORINA, PAPA TRAIAN, LUPU LAURA, MAFTEI ANDREI și ORZESCU SCARLAT, pentru infracțiunile care au fost reținute în sarcina lor.
Încetează procesul penal pornit împotriva inculpaților BĂLUȚ AUREL și URSACHI TONEL, urmare a decesului acestora.
Confiscă de la inculpatul Butean Victor suma de 1.397.129,74 lei.
Confiscă de la inculpatul Apetri Adrian Lăzărică suma de 232.350,20 lei.
Confiscă de la inculpatul Ursache Andrei Lucian suma de 1.296.300 lei, măsură care se va aduce la îndeplinire, prin valorificarea bunurilor inculpatului sechestrate în timpul urmăririi penale, ale altor bunuri de orice natură aflate în proprietatea inculpatului și a 1/3 din sumele sechestrate în conturile S.C. Agrozoovet Consult Impex S.R.L.
Confiscă de la inculpatul Ursachi Tonel suma de 1.296.300 lei, măsură care se va aduce la îndeplinire, prin valorificarea bunurilor inculpatului sechestrate în timpul urmăririi penale, ale altor bunuri de orice natură aflate în proprietatea inculpatului și a 1/3 din sumele sechestrate în conturile S.C. Agrozoovet Consult Impex S.R.L.
Confiscă de la inculpatul Afrăsinei Valică suma de 569.400 lei, măsură care se va aduce la îndeplinire, prin valorificarea bunurilor inculpatului sechestrate în timpul urmăririi penale, ale altor bunuri de orice natură aflate în proprietatea inculpatului și a 1/3 din sumele sechestrate în conturile S.C. Agrozoovet Consult Impex S.R.L.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție la data de 08 aprilie 2011, vezi comunicat 235/VIII/3 din 12 aprilie 2011.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 12 aprilie 2011