DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 367/04.04.2017, Curtea de Apel Constanța a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul ANGHELESCU CLAUDIU, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, la o pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală.
Condamnă pe inculpatul OLTEANU RĂZVAN MIHAI, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, la o pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Majorează cuantumul despăgubirilor civile la care au fost obligați inculpații Anghelescu Claudiu și Olteanu Mihai Răzvan, în solidar, să le plătească părții civile A.N.A.F. prin Administrația Finațelor Publice Constanța de la 225.885 lei la 10.094.576,34 lei (reprezentând 5.479.912,87 lei TVA de plată și 4.614,663,47 lei impozit pe profit).
Obligă fiecare inculpat la plata a câte unei sume de 60.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Obligă pe inculpații Anghelescu Claudiu și Olteanu Mihai Răzvan la câte 1.500 lei fiecare cheltuieli judiciare în apel către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție la data de 16 decembrie 2013, vezi comunicat 1/VIII/3 din 07 ianuarie 2014.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 ianuarie 2014