DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 203/05.04.2017, Curtea de Apel Oradea a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul GHIROSA MARCEL, la data faptei comisar șef în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Serviciul Rutier, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile art. privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul M.S.C.O sau P.O.
Dispune confiscarea sumei de 200 lei de la inculpatul Ghirosa Marcel, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
Obligă inculpatul la 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat, dintre care 3.000 lei aferente fazei de urmărire penală.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție la data de 18 ianuarie 2017, vezi comunicat 46/VIII/3 din 20 ianuarie 2017.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 11 ianuarie 2017