DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 549/05.04.2017, Curtea de Apel Cluj a hotărât următoarele:

Admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu inculpatul OLTEAN OVIDIU ANTON și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de un an, 11 luni și 10 zile închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Iordan Daniel va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 zile, pe care o va executa în cadrul Primăriei comunei Iara sau a unei unități de cult din aceeași localitate.

DEFINITIVĂ

În cauză, procurorii anticorupție au încheiat cu inculpatul un acord de recunoaștere a vinovăției care a fost trimis în judecată de către DNA la data de 15 decembrie 2016, vezi comunicat nr. 20/VIII/3 din 11 ianuarie 2017.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 11 ianuarie 2017