DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 583 din 19.04.2017, Curtea de Apel București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești cu inculpatul GHEORGHE ȘTEFAN, la data faptelor vicepreședinte al unui partid aflat la guvernare și primar al municipiului Piatra Neamț și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții elective publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei instituții publice, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic.

Confiscă de la inculpatul Gheorghe Ștefan suma de 1.650.000 euro primită pentru săvârșirea infracțiunii.
Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești la data de 12 decembrie 2016, vezi comunicat 1492/VIII/3 din 13 decembrie 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 13 decembrie 2016