DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 36 din 15.02.2017, definitivă prin neapelare la data de 13.03.2017, Tribunalul Cluj admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj cu inculpatul FEKETE ȘTEFAN ANDREI și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de un an, cinci luni și 10 zile închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul unor activități desfășurate de Primăria municipiului Cluj sau Tribunalul Cluj.
Obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj la data de 15 decembrie 2016, vezi comunicat 20/VIII/3 din 11 ianuarie 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 11 ianuarie 2017