Pagina de Internet a DNA folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței dvs. de navigare pe acest site.  Pentru mai multe detalii puteți naviga aici 
The DNA website uses cookies for enhancing your experience when browsing the website.  For more details, you may find navigate here 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 23 noiembrie 2016
Nr. 1434/VIII/3

COMUNICAT


În completarea comunicatelor, nr. 1342/VIII/3 din 26 septembrie 2014, nr. 1428/VIII/3 din 21 noiembrie 2016 și nr. 1430/VIII/3 din 21 noiembrie 2016, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unor persoane care au deținut calitatea de membri ai Guvernului, respectiv
NICA DAN, ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației în perioada 2000 - iulie 2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
ȚICĂU SILVIA ADRIANA, secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada 2003 - iunie 2004, respectiv de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada iulie - decembrie 2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al educației și cercetării în perioada 2003-2005, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de cei trei foști miniștri are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Nica Dan, cu încălcarea dispozițiilor privind achizițiile publice, a inițiat și a susținut proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003 și nr.470/01.04.2004, prin care s-a aprobat încheierea, între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a contractului comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft. În acest sens s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, astfel încât respectiva firmă să fie favorizată prin evitarea organizării unei licitații publice. Astfel, prin activitatea sa, Dan Nica ar fi cauzat, pe de o parte –un prejudiciu în valoare totală de 47.594.843,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.
În calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, respectiv de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Țicău Silvia Adriana, cu încălcarea privind Statutul funcționarilor publici și privind achizițiile publice, a efectuat următoarele activități:
- a determinat încheierea contractului cadru de licențiere Microsoft în condiții defavorabile pentru Guvernul României, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens GmbH Austria, iar în acest sens a semnat Nota de fundamentare la Hotărârea de Guvern nr.1473/11.12.2003,
- a inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat. În această modalitate, Țicău Silvia Adriana ar fi cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.
În calitate de ministru al educației și cercetării, Athanasiu Alexandru cu încălcarea dispozițiilor privind achizițiile publice, a inițiat și a susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat. În această modalitate Athanasiu Alexandru ar fi cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 19.370.500 USD în dauna statului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și volumele (28) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE