DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 10 noiembrie 2016
Nr. 1356/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei

RUSU CĂTĂLINA, la data faptelor executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- tăinuire.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 21 ianuarie 2016, inculpata Rusu Cătălina, în calitate de executor judecătoresc, și-a îndeplinit cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu cu ocazia desfășurării procedurilor de executare silită în cadrul unui dosar înregistrat pe rolul biroului său.
Concret, inculpata a procedat la vânzarea prin licitație publică, contra sumei de 234.000 lei (cca. 52.000 euro) a unui teren asupra căruia, anterior, fusese instituit sechestru asigurător de către Direcția Națională Anticorupție în dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 271/VIII/3 din 28 octombrie 2008 și despre care cunoștea că provenea din săvârșirea unei infracțiuni.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a comunicat că se constituie parte civilă cu suma reprezentând contravaloarea terenului vândut de către inculpata Rusu Cătălina.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Actualizare (22.01.2019):

Prin decizia penală nr. 325 din 07.12.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea inculpatei RUSU CĂTĂLINA, la data faptelor executor judecătoresc, pentru infracțiunile reținute în sarcina ei, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE