DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 981 din 27.09.2016, Curtea de Apel Bacău admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău cu inculpatul PREOTU IOAN şi îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită și instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dacă fapta este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau în cadrul Complexului de Servicii Sociale Moineşti.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dosarul aferent au fost trimise în instanţă de către Direcţia Naţională Anticorupţie, - Serviciul Teritorial Bacău, la data de 11 aprilie 2016, vezi comunicat 552/VIII/3 din 22 aprilie 2016.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 22 aprilie 2016