DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 840 din 20.07.2016, Curtea de Apel Pitești a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpații DOBRIN GHEORGHE, primar al comunei Voineasa și DEACONEASA GHEORGHE, șef al ocolului silvic Voineasa, la data faptei, la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-au folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Condamnă pe inculpata CREȚAN GEORGETA, secretar al comunei Voineasa, la data faptei, la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul TOMESCU ION, președinte al Obștii Pociovaliștea, la data faptelor, la o pedeapsă de 5 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și uz de fals, ambele în formă continuată.

Obligă pe fiecare dintre cei patru inculpați la plata sumei de 9.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare față de stat.
Disjunge acțiunea civilă și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, doar cu privire la acțiunea civilă.
Dispune anularea înscrisurilor falsificate.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești la data de 11 noiembrie 2011, vezi comunicat 731/VIII/3 din 15 noiembrie 2011.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 15 noiembrie 2011