DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 477/17.06.2016, Curtea de Apel Iași a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul COȚOFANU CONSTANTIN, fost primar al comunei Șipote, județul Iași, la o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals intelectual.

Condamnă pe inculpații MALII DORIN MIRCEA, la data faptei viceprimar al Comunei Șipote, BURLACU CONSTANTIN LAURENȚIU, la data faptei angajat in cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Iași, CIOBANU MARIA, la data faptei contabil șef în cadrul Primăriei Șipote, SUFRAGIU MARIA, la data faptei tehnician constructor în cadrul Primăriei Șipote, SIMIN DAN, la data faptei inginer constructor, CHIRVASE IOAN, la data faptei secretar al comisiei de recepție și diriginte de șantier, la o pedeapsă de 1 an și 5 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 5 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals intelectual.

Obliga pe toți inculpații în solidar la plata către partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a sumei de 22.851,98 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 06 august 2012, vezi comunicat nr. 643/VIII/3 din  5 septembrie 2012.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 septembrie 2012