DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 131/03.06.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul ODOBASIANU NICU SILVIU, la data faptelor, primar al municipiului Beiuș, la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, înșelăciune și uz de fals, în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul IUHAS VIOREL, la data faptelor viceprimar al municipiului Beiuș, la o pedeapsă de 3 ani și 10 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și complicitate la înșelăciune.
Condamnă pe inculpatul BERINDEA CIPRIAN CĂTĂLIN, la data faptelor administrator al Sc Top Construct Grup Srl, la o pedeapsă de 5 ani și 9 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată(2 fapte), complicitate la înșelăciune, în formă continuată, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la înșelăciune și spălare de bani.
Condamnă pe inculpatul PANCU NICOLAE VIRGIL, la data faptelor șef lucrări la SC Top Construct Grup SRL, la o pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, complicitate la înșelăciune, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată(3 fapte) și complicitate la înșelăciune.
Condamnă pe inculpatul HASAN GELU LAURENȚIU, la data faptelor inspector de specialitate în cadrul primăriei Beiuș și responsabil tehnic pentru implementarea proiectului, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, complicitate la înșelăciune, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, complicitate la înșelăciune și fals intelectual.
Condamnă pe inculpatul OAIE EMIL GHEORGHE, la data faptelor șef Serviciu Amenajarea Teritoriului și Investiții în cadrul primăriei Beiuș, la o pedeapsă de 4 ani și 2 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, complicitate la înșelăciune (2 fapte) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (3 fapte din care una în formă continuată).
Condamnă pe inculpatul SOTOC NICOLAE, la data faptelor administrator al SC Subtil Consult SRL, la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, complicitate la înșelăciune (2 fapte din care una în formă continuată) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 fapte).
Condamnă pe inculpata NICOLAE MARIA IOANA, la data faptelor șef Serviciu Buget-finanțe în primăria Beiuș, la o pedeapsă de 2 ani, 10 luni și 20 de zile închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals în înscrisuri sub semnătură privată (3 fapte din care 2 în formă continuată), fals în declarații (2 fapte din care una în formă continuată) și complicitate la înșelăciune (2 fapte din care una în formă continuată).
Condamnă pe inculpații MIHAILOVICI GIGEL, CLINTOC MARIA RAMONA, GABOR DORINA, BOLOȘ MIRCEA, CODREANU OCTAVIAN MIRCEA FLORIAN, membri ai comisiei de recepție la data faptelor membru al comisiei de recepție, la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, și fals intelectual.

Condamnă pe inculpatul DOMOCOȘ ADRIAN NICOLAE, la data faptelor primar al municipiului Beiuș, la o pedeapsă de 2 ani și 1 lună închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, și fals intelectual.
Condamnă pe inculpatul COSTIN GHEORGHE, la data faptelor viceprimar al municipiului Beiuș, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunilor de: înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și fals intelectual în formă continuată.
Condamnă pe inculpata IANCU OLIMPIA MIRELA, la data faptelor director al BRD Oradea-Agenția E.Gojdu, la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații: Nicolae Maria Ioana, Mihailovici Gigel, Clintoc Maria Ramona, Gabor Dorina, Boloș Mircea, Codreanu Octavian Mircea Florian, Domocoș Adrian Nicolae, Costin Gheorghe și Iancu Olimpia Mirela vor presta o muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Municipiului Beiuș sau la Primăria comunei Pocola, județul Bihor, pe o perioadă de 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu pot presta această muncă.
Obligă, în solidar, pe inculpații Odobasianu Nicu Silviu, Berindea Ciprian Cătălin, Pancu Nicolae Virgil, Hasan Gelu Laurențiu, Nicolae Maria Ioana, Oaie Emil Gheorghe, Iuhas Viorel, Matei Ioan și Sotoc Nicolae la plata sumei de 82.528,90 lei (aferentă facturii nr.26 din 30 noiembrie 2007), respectiv a sumei de 385.463,02 lei (aferentă facturii nr.37 din 12 mai 2008) către partea civilă Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.
Obligă, în solidar, pe inculpații Odobasianu Nicu Silviu, Berindea Ciprian Cătălin, Pancu Nicolae Virgil, Hasan Gelu Laurențiu, Nicolae Maria Ioana, Oaie Emil Gheorghe, Iuhas Viorel, Mihailovici Gigel, Clintoc Maria Ramona, Gabor Dorina, Boloș Mircea, Codreanu Octavian Mircea Florian, Matei Ioan și Sotoc Nicolae la plata sumei de 14.563,92 lei (aferentă facturii nr.26 din 30 noiembrie 2007) către partea civilă Primăria Municipiului Beiuș.
Obligă pe inculpatul Berindea Ciprian Cătălin, în solidar cu inculpata Iancu Olimpia Mirela, la plata sumei de 758.025,88 lei, către partea civilă Primăria Municipiului Beiuș.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 13 august 2013, vezi comunicat nr. 751/VIII/3 din 27 august 2013.




BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 27 august 2013