DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 234 din 27.05.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:

1.Condamnă pe inculpatul MOLDOVAN MIRCEA, judecător la Tribunalul București - Secţia VII Civilă, la data faptelor, la o pedeapsă de 12 ani și 2 luni închisoare şi interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita funcţia de magistrat, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu și 7 infracțiuni de luare de mită, din care 3 în formă continuată.

2.Condamnă pe inculpatul STANCIU ION, judecător la Tribunalul București - Secţia VII Civilă, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare şi interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita funcţia de magistrat, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată.

3.Condamnă pe inculpata ROVENȚA ELENA, judecător la Tribunalul București - Secţia VII Civilă, la data faptei, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare şi interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

4.Condamnă pe inculpatul VIZIRU CIPRIAN SORIN, judecător la Tribunalul București - Secţia VII Civilă, la data faptei, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare şi interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita funcţia de magistrat, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

5.Condamnă pe inculpatul ADAMESCU GRIGORE-DAN, om de afaceri, la o pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare şi interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a fi director, administrator al unei societăți comerciale sau de a coordona societăți comerciale, în țară sau în străinătate, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.

6.Condamnă pe inculpatul PREDA ILIE, practician în insolvență, la data faptelor, la o pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare şi interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita profesia de practician în insolvenţă, în oricare din formele acesteia şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită și complicitate la luare de mită, în formă continuată.

7.Condamnă pe inculpatul POSTELNICU EMANOIL, practician în insolvență, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare şi interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita profesia de practician în insolvenţă, in oricare din formele acesteia, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.

8.Condamnă pe inculpatul HANGANU GABRIEL, la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a fi director, administrator al unei societăți comerciale sau de a coordona societăți comerciale, în țară sau în străinătate și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată.

9.Condamnă pe inculpata BORZA MONICA-ANGELA, practician în insolvență, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani și 7 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 7 luni şi interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a exercita profesia de practician în insolvenţă, in oricare din formele acesteia, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită (2 infracțiuni) și instigare la abuz în serviciu, contra intereselor persoanelor.

10.Condamnă pe inculpata POPA (fostă CÂNDEA) CRISTINA ELENA, practician în insolvență, la data faptei, la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita profesia de practician în insolvenţă, în oricare din formele acesteia și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată.

11.Condamnă pe inculpatul ARMAȘ IOSIF, om de afaceri, la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată.

În cazul inculpaților Stanciu Ion, Borza Monica-Angela, Popa (fostă Cândea) Cristina Elena și Armaș Iosif, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Popa (fostă Cândea) Cristina Elena, va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul în cadrul Societăţii Medicale Sf. Cuvioasă Paraschiva din Orașul Voluntari sau în cadrul Direcției de Asistență Educațională Voluntari, județul Ilfov.

Dispune confiscarea de la inculpatul Moldovan Mircea a sumei de 32.512 lei, a unui televizor LED şi a unui telefon, de la inculpatul Stanciu Ion a sumelor de 15.000 euro și 7.300 lei, de la inculpata Rovenţa Elena suma de 5.000 euro, și de la inculpatul Viziru Ciprian-Sorin suma de 10.000 lei, primite de aceștia cu titlu de mită.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Secția de combatere a corupţiei la data de 20 iunie 2014, vezi comunicat 902/VIII/3 din 24 iunie 2014.



BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 24 iunie 2014