DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 30 mai 2016
Nr. 732/VIII/3

COMUNICAT


În completarea comunicatului nr. 1324 din 28 iulie 2015, privind percheziţii domiciliare efectuate în 61 de locaţii din Bucureşti şi şapte judeţe, Biroul de Informare și relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
În cursul lunii februarie 2016, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 82 de suspecți, după cum urmează:
- o societate comercială având ca obiect de activitate servicii de import, distribuţie şi promovare a produselor farmaceutice, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată (77 acte materiale)
- patru reprezentanți cu funcții de conducere în societatea respectivă, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată (77 acte materiale) și
- 77 de medici specialiști oncologi, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Conducerea societății comerciale menționate anterior a decis extinderea activităţii societăţii pe piaţa de medicamente generice, printre acestea fiind şi medicamente din sfera oncologiei.
În contextul în care concurenţa pe piaţa farmaceutică era puternică, a apărut necesitatea unor măsuri de natură să determine medicii să prescrie sau să îndrume pacienţii spre medicamentele din sfera oncologiei distribuite de compania respectivă, cu depășirea limitelor permise de legea în domeniu.
În consecinţă, în anul 2012, sub pretextul finanțării participării unor medici oncologi la un congres internaţional, după o serie de discuţii, persoane cu putere de decizie în cadrul societăţii comerciale au hotărât organizarea unei vacanţe în India pentru medici oncologi, urmând să suporte toate cheltuielile cu transport, cazare, masă și excursii pentru medici, iar în unele cazuri, şi pentru membri din familiile medicilor în cauză. Oferirea acestei vacanţe avea ca scop stimularea ilicită a medicilor pentru a prescrie sau recomanda medicamentele distribuite de societatea comercială respectivă, cu încălcarea limitelor permise de Legea nr. 95/2006.
Prin intermediul reprezentanţilor medicali, cei patru suspecți din conducerea societăţii au transmis mai multor medici oncologi invitaţia de participare la al 3-lea Congres asiatic de cancer de sân, care urma să aibă loc în Bangalore, India, în perioada 3-4 martie 2012. În final, 77 de medici au acceptat invitaţia, unii dintre aceştia fiind însoţiţi de alţi membri ai familiei.
Pentru participarea la congres a celor 77 de medici, compania a achitat unei societăţi de turism suma de 520.607,95 euro (echivalentul a 2.312.670,7 lei), din care suma reprezentând mită este de 416.864,1 euro.
Pentru acoperirea mitei acordate în acest mod, au fost întocmite 77 de contracte de sponsorizare, care atestă aspecte necorespunzătoare realității cu privire la scopul și cuantumul sumelor despre care se susține că au fost achitate cu titlu de sponsorizare.
Totodată, în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată faptul că, deși congresul a avut loc în perioada 3-4 martie 2012 în localitatea Bangalore, India, deplasarea medicilor s-a realizat în intervalul 28 februarie-09 martie 2012, aceștia fiind cazați la mai multe hoteluri din localitatea New Delhi, India, la peste 2.000 de km distanță de locul congresului.
Faptul că evenimentul științific de la Bangalore a fost doar un pretext, o modalitate de a ascunde vacanța acordată de societatea comercială medicilor pentru ca, în virtutea atribuțiilor lor de serviciu, să îndrume pacienții spre produsele generice oncologie ale companiei, este evidențiat și de faptul că, în programul stabilit, participarea la congres nu a fost punctul central. Grupul medicilor a plecat din New Delhi spre Bangalore și a revenit în capitala Indiei în aceeași zi, 3 martie 2012, deși congresul dura 2 zile.
Această deplasare a permis participarea parțială, pentru câteva ore, la prima zi de congres și nu s-a avut în vedere niciun moment să fie asigurată participarea la congres în totalitate. Medicii participanți la excursie au efectuat doar formalitățile necesare care să ateste prezența lor la congres, fără a fi interesați în realitate de aspectul profesional.
De altfel, aceștia nici nu au primit diplomele de participare la finalul congresului, ci mult mai târziu când au fost făcute și demersurile pentru obținerea acestora.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Actualizare (11.07.2018):

La data de 04.05.2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus clasarea dosarului penal sub aspectul infracțiunilor reținute în ordonanța prin canre s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 82 de suspecți, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
După analizarea probelor administrate în cauză, s-a constatat că nu există probe suficiente care să dovedească, dincolo de orice dubiu rezonabil, faptul că deplasarea medicilor în India, finanțată de societatea farmaceutică, a reprezentat o mită în legătură cu atribuțiile lor de serviciu, probele administrate subliniind doar existența unui comportament contrar unor norme etice specifice domeniului.
Totodată, a reieșit faptul că dorința reprezentanților societății farmaceutice a fost de a se face cunoscuți pe piață prin organizarea unor evenimente de marketing, dar că acest mod de acțiune a încălcat regulile etice convenite.
În acest sens, s-a avut în vedere că în perioada care face obiectul cercetărilor, medicii erau obligați potrivit normelor legale în vigoare, ca în momentul prescrierii tratamentului, să indice în rețetă denumirea comună internațională a medicamentului, adică substanța activă, nicidecum denumirea comercială, eliberarea efectivă a unui anumit medicament urmând a fi făcută în farmacii.
Din analiza actelor puse la dispoziție de Casa Națională de Asigurări de Sănătate rezultă că toți suspecții au întocmit rețete cu denumirea comună internațională a medicamentului, iar din farmacii pacienții au ridicat pentru aceeași denumire comună internațională medicamente ale unor companii farmaceutice diverse, în condițiile în care pe piață existau mai multe variante (medicamente generice) ale aceleiași substanțe active. Ponderea produselor comercializate de compania farmaceutică respectivă ce au fost ridicate din farmacii de pacienții medicilor suspecți a fost redusă, acest lucru fiind subliniat și de situațiile de vânzări puse la dispoziție de societate.
Un alt aspect care contribuie la crearea unui dubiu cu privire la scopul pentru care compania farmaceutică a organizat deplasarea în India este reprezentat de faptul că invitația de participare a fost adresată tuturor medicilor oncologi pe care reprezentanții medicali îi vizitau. De asemenea, la deplasare au luat parte și medici rezidenți, medici radiologi, medici de alte specialități, farmaciști și neprofesioniști în domeniul sănătății, care nu aveau atribuții în prescrierea unui tratament pentru pacienți oncologici, existând dificultăți în a susține că pentru o parte din persoanele participante deplasarea a reprezentat mită, iar pentru altele nu a avut acest caracter.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE