IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin sentința penală nr. 548 din 29.03.2016, Curtea de Apel București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției cu inculpata ROȘU ADINA și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani și 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, la Consiliul Local Iași - Direcția de Asistență Comunitară, sector: Cantina de Ajutor Social sau la Biblioteca Județeană Gh. Asachi Iași, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
DEFINITIVĂ
Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție la data de 07 decembrie 2015, vezi comunicat nr. 4/VIII/3 din data de 04 ianuarie 2016.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
04 ianuarie 2016
comunicate-hotărâri de condamnare din
18 aprilie 2017